Caldura focului

In timpul Sfintei Spovedanii, un tanar l-a intrebat pe duhovnicul sau:

- Parinte, imi simt sufletul greu de pacate. Cum pot sa fiu iarasi linistit, cand stiu ca am gresit ?

- Fiule, omul nu trebuie sa-si piarda niciodata speranta. Chiar daca am pacatuit, Dumnezeu ne va ierta greselile, dar cu o conditie: sa ne caim. Sa ne caim cu sinceritate, din suflet. O sa-ti dau un exemplu. Afara este iarna grea, gerul este mare. Du-te si adu-mi un turture de gheata.

Cand tanarul s-a intors tinand bucata de gheata in mana, parintele a luat-o si a aruncat-o in soba, unde turturele a inceput imediat sa se topeasca la caldura focului.

- Ai vazut gheata pe care ai luat-o de afara ?! Era asa de la inceputul iernii si tot asa ar mai fi ramas, oricat ar fi stat in frig. Dar acum, ca ai adus-o inauntru, vezi cum a inceput sa se topeasca ? Devine iarasi apa curata si folositoare. Cat era inghetata nu era buna de nimic.

La fel este si sufletul, atunci cand ingheata de atatea pacate. Dar daca te caiesti sincer, caldura rugaciunii tale si harul Domnului topesc tot ce-i rau si-ti aduc viata si liniste in suflet. 

Tatăl

În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:
- Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această
mămăligă?
- Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de
el, cel mijlociu îi spuse:

- Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia 1- au făcut.

- Nu ştiţi nimic! - zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia 1-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu!
Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul!

Tatăl lor a arat şi a semănat pământul, a cules porumbul, 1-a măcinat la moară şi a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a şi rugat. Şase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a şaptea a fost la biserică s§ se roage pentru sănătate şi spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă şi de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga şi 1-a blagoslovit cu o recoltă bogată şi, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei ...

Cu banii câştigaţi atât de greu, părinţii ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunţă la tot ce îşi doresc, pentru ca fiii şi fiicele lor să aibă de toate.

Dacă toţi copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinţii ar fi mulţumiţi. Dar, dacă toţi copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preţ pe care 1-au primit de la părinţi, adică de viaţa lor, pe care s-o trăiască frumos şi fără păcat, atunci toţi părinţii ar fi, cu siguranţă, fericiţi.
"Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!" (Sfânta Scriptură - Cele zece porunci)