Al Patru-lea Mag

             Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus: 

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

Doamne, facă-se voia Ta!

Un mirean, întâlnind un călugăr îmbunătăţit, l-a întrebat:

- Cum e, Părinte, cu bunătatea lui Dumnezeu? Că eu ţin toate posturile şi mă rog să mă ajute, dar n-am prea primit răspuns la dorinţele mele...

Bătrânul l-a privit lung, căutând să-i priceapă cât mai bine frământările, apoi i-a răspuns:

- Era odată un om care avea mulţi copii. El era tare înţelept şi le săvârşea pe toate cu multă chibzuinţă. Şi iată că într-o zi a plecat cu copiii în oraş, iar aceştia, văzând o librărie cu jucării, se rugară de el să-i lase să intre înăuntru. Atât i-a trebuit bietului om! Fiecăruia îi străluceau ochii după ceva - unul voia un pistol cu bile, altul o sabie de plastic, altul o jucărie hidoasă cu coarne şi codiţă...şi tot aşa. Copiii se rugau de el să le cumpere ceea ce-şi doreau, dar tatăl n-a voit nicidecum, cu toate că-i iubea. La grea încercare îi era sufletul! Dar după câteva clipe i-a luat pe copii şi, ieşind din librărie, s-a îndreptat spre o brutărie, unde a chibzuit el că va cheltui mai înţelept banii pe care îi avea, astfel încât să-i împace pe fiecare.

Mireanul, neînţelegând tot talcul poveştii, zise cu seninătate:

- Drept a hotărât acel om, căci jucăriile acelea erau periculoase şi, în joaca lor, bieţii copilaşi se puteau răni!

Atunci călugărul, pe acelaşi ton blând, încuviinţând remarca nefericitului, zise:

- Aşa e şi cu Bunul Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi ca pe copiii Lui: ne dă ceea ce este bun şi potrivit pentru noi, nu neapărat ceea ce cerem. Omul, în nepriceperea lui, grabnic se sminteşte şi nu ştie întotdeauna ce să ceară lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Scriptura ne învaţă să ne rugăm Domnului mai degrabă aşa:

"Doamne, facă-se voia Ta!"

Atunci mireanul, pricepând tot talcul poveştii, străluminat în mintea şi în inima lui, mulţumi călugărului şi plecă de acolo eliberat parcă de o mare povară sufletească.