Cel mai nenorocos om

Era odată un om cu adevărat nefericit. Totul îi mergea rău. Nenorocul se înverşuna împotriva lui. Acoperişul colibei i se prăbuşea, grădina sa era o junglă, nu avea nici prieteni, nici nevastă. Până la urmă deveni mândru de nenorocirea lui. Spunea oricui voia să-l asculte: „Sunt omul cel mai nenorocos din lume!”
Începu să se întrebe de ce Dumnezeu îl făcuse atât de nenorocos. Decise să-l găsească şi să-l întrebe.
După ce merse un an şi o zi prin păduri, dădu peste un luminiş cu o peşteră. Intră în peşteră; şi când ochii i se obişnuiră cu întunericul, observă un lup, într-un colţ. Era într-o stare jalnică. Era atât de slab că i se puteau număra coastele şi blana îi era murdară şi ruptă. De mirare, dar putea vorbi. Lupul îl întrebă:
– Cine eşti şi unde te duci?
Omul răspunse:
– Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos.
– Când îl vei întâlni, poţi să-l întrebi de ce sunt aşa şi de ce sunt slab?
– Vino cu mine şi întreabă-l tu însuţi, răspunse omul.
– Mă îndoiesc că aş fi capabil de asta. Mă simt prea slăbit pentru a călători. Întreabă tu pentru mine.
Omul fu de acord şi-şi reluă drumul.
Mai merse încă un an şi o zi, apoi se opri să se odihnească în pădure. O frunză îi căzu pe creştet şi el privi în sus. Văzu un arbore amărât, mic şi firav. Arborele zise:
– Cine eşti tu şi unde te duci?
Omul răspunse:
– Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos.
– Când îl vei întâlni, poţi să-l întrebi de ce sunt aşa şi de ce nu pot face să-mi crească ramuri puternice şi un trunchi gros?
– Vino cu mine şi întreabă-l tu însuţi. răspunse omul.
– Pot vorbi, dar nu pot să mă mişc, vezi că sunt prins în rădăcini. Întreabă tu pentru mine.
Omul fu de acord şi-şi reluă drumul.
Încă un an şi încă o zi trecură. Ajnuse într-o vale minunată, înverzită şi acolo dădu peste o micuţă casă albă. Cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată stătea sub un cireş, aproape de uşă. Ea îl întrebă:
– Cine eşti şi unde te duci?
Omul răspunse: „Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi îl caut pe Dumnezeu, pentru a-l întreba de ce sunt aşa de nenorocos.” Femeia îl invită înăuntru, îi pregăti o masă delicioasă, îi ascultă povestea şi îi zise: „Când îl vei vedea, poţi să-l întrebi de ce sunt singură?” El fu de acord.
După un an şi o zi, ajuns la capătul lumii, îl găsi pe Dumnezeu.
– Cine eşti şi unde te duci?, îl întrebă Dumnezeu.
Omul răspunse:
– Sunt omul cel mai nenorocos din lume şi vin să te întreb de ce sunt aşa de nenorocos.
Dumnezeu ascultă cu răbdare în timp ce omul depănă lunga poveste a tot ce nu mergea bine în viaţa sa. Când termină, Dumnezeu zise:
– Nu eşti doar nenorocos, eşti şi prost.

Nu era chiar răspunsul pe care omul îl aştepta, aşa că ceru explicaţii.
– Te-am creat din ce-am putut mai bine. Ţi-am oferit posibilităţi şi oportunităţi infinite, te-am înconjurat de frumuseţe, de oameni pe care să-i cunoşti, de locuri pe care să le explorezi şi de descoperiri pe care să le faci. Trebuie să-ţi revii şi să încetezi de a mai spune că eşti omul cel mai nenorocos din lume. Du-te mai bine să-ţi cauţi norocul, acolo unde se află. Mişcă!
Omul, redus la tăcere de aceste cuvinte, se întoarse să plece, gânditor. Dumnezeu îl rechemă.
– Ai întrebări să-mi pui din partea altora, nu e aşa?
Omul puse întrebările şi Dumnezeu îi dădu răspunsurile, apoi îi spuse să plece.
Omul ajunse la casa cu femeia frumoasă, din valea înverzită. Ea îl invită din nou, nerăbdătoare să afle răspunsurile. Omul îi spuse:
– Dumnezeu mi-a zis că nu eram doar nenorocos, ci şi prost.
Apoi îi spuse că Dumnezeu zisese că ea era singură pentru că trăia într-un loc izolat. El a zis:
– Spune-i să deschidă ochii şi să ceară în căsătorie primul om care va trece şi ei vor trăi fericiţi toată viaţa.
Ea răspunse:
– Tu eşti primul om care a trecut. Vrei să mă iei în căsătorie?
Omul zise:
– Nu. Trebuie să plec, pentru că Dumnezeu mi-a zis să merg să-mi caut norocul acolo unde se găseşte.
Şi plecă.
Când ajunse la arborele prăpădit, îi zise:
– Dumnezeu mi-a dat răspunsul pentru tine. Tu nu poţi creşte sănătos, pentru că atunci când erai doar un pomişor, nişte tâlhari au îngropat o comoară aici, sub tine. Lada îţi blochează rădăcinile şi te împiedică să creşti. Dacă găseşti pe cineva care să sape şi să ridice comoara, atunci vei putea creşte normal. Dumnezeu mi-a spus totodată că nu sunt doar nenorocos, ci şi prost.
Arborele răspunse:
– Este o lopată, acolo, lângă arborele acela. E acolo de când îmi pot aminti. Ia-o şi scoate cufărul acela!
Omul răspunse:
– Nu. Eu trebuie să plec, pentru că Dumnezeu mi-a zis să merg să-mi caut norocul acolo unde se găseşte.
Şi plecă.
În sfârşit, ajunse la grota cu lupul.
– Ai întrebat? zise lupul.
– Da. Se pare că nu sunt doar nenorocos, ci în plus sunt şi prost.
Lupul înălţă capul şi zise:
– Şi pentru mine ce a zis?
Omul răspunse:
– Singurul motiv pentru care eşti slab este că eşti înfometat. A zis că trebuie să mănânci primul om prost pe care-l vei întâlni.
…Şi aşa lupul îl mâncă.

Autor text: necunoscut

sursa

 File de Lumina 

Cine-i curata lui Dumnezeu pantofii?

Un prieten ne-a povestit o istorie amuzanta care merita sa fie povestita mai departe.
 - Am o fetita mica, ne-a relatat el... Fetita este la varsta in care copiii isi innebunesc parintii cu intrebari. Si efectiv poti sa ajungi sa cazi pe ganduri cand apar tot felul de intrebari interesante. Nu demult, micuta a fost foarte preocupata sa-si ajute mama in gospodarie. In cele din urma, mama i-a zis:
 - Acum poti sa cureti si pantofii lui tata! Copilul nu a fost foarte entuziasmat de aceasta sarcina. Dar, ascultatoare, s-a pus pe treaba. Un timp a avut preocupare. Se vedea pe ea ca isi framanta capul cu intrebari serioase. Si apoi... Tata a intrat in camera. Dar inainte sa-si poata lauda fiica cea harnica, a fost uimit de intrebarea ei:
 - Taticu, lui Dumnezeu cine ii curata de fapt pantofii? Tatal a ramas traznit. Nu a putut sa-si aminteasca daca vreun teolog a spus vreodata ceva legat de acest lucru. Da, nu-i venea in minte nici un verset biblic, care sa lamureasca cat de cat intrebarea. Asa ca a spus numai:
 - Ei bine, trebuie ca exista vreun inger care are aceasta sarcina, pe care o considera drept o mare onoare. Si apoi tatal a fost fericit ca fiica a fost multumita cu acest raspuns. Cateva zile mai tarziu, tatal a citit linistit din Noul Testament. Brusc, a sarit in picioare, a iesit fugind din camera si si-a strigat fetita. Mama si copilul au venit speriate:
 - Ce s-a intamplat?! - Nu demult m-ai intrebat, cine-i curata lui Dumnezeu pantofii, s-a adresat tatal catre copil. Acum, fii atenta, tocmai am citit in Biblie ca nici nu este vorba de asa ceva: aici scrie ca Dumnezeu ne curata noua pantofii. Mama a dat din cap:
 - Ce vorbesti! Dumnezeu ne curata noua pantofii?
 - Da, a explicat tatal, ascultati! In Biblie scrie: "...Iisus a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins...
" Vedeti doar ca in Israel, spalatul picioarelor a fost tot una ca la noi curatatul pantofilor. Acum, ascultati mai departe! A citit toata intamplarea, asa cum o descrie apostolul Ioan in capitolul 13 al Evangheliei sale. Mama si fiica au ascultat uimite. Si toti trei au inteles cat de mult s-a umilit Dumnezeul cel viu in Iisus. "S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat chip de rob..." spune Biblia intr-un alt loc. Si acest lucru merita adorarea noastra!