PILDĂ

            Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă:
Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi?
Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu.

Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult.
O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate.
E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea.

Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut
Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele.
„Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial.” (Sfântul Marcu Ascetul)

Dela Preot Ionel Vrînceanu.

DEZLEGAREA VRĂJITORIEI

O minunată întîmplare contemporană despre DEZLEGAREA VRĂJITORIEI de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.
Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.
Între timp s-a îmbolnăvit. Avea ameţeli. O durea şi stomacul. A mers la mulţi doctori şi a făcut analize la spitalul “Bunavestire”. Nu i’au găsit nimic.
Peste puţin timp, însă, s-a îmbolnăvit şi tatăl ei. În partea din spate a capului şi la gît i’au apărut tumori canceroase. S-a dus şi el la Eghina şi s-a rugat Sfîntului Nectarie pentru vindecare.
Vremea trecea şi viaţa celor doi soţi se scurgea mereu în certuri nejustificate şi antipatii reciproce. Din păcate, absorbiţi de alte probleme, n’au dat importanţă unui fapt aparent nesemnificativ, dar oricum ciudat: în fiecare dimineaţă, cînd se ridicau din pat, vedeau pe saltea nişte lucruri bizare, ca resturile de la şoareci şi peri. Femeia, cînd aşeza aşternutul, se străduia să le ia, dar nu putea să prindă nimic în mînă!
În şase ani, situaţia devenise insuportabilă, iar soţii nu putuseră dobîndi nici copii.
Într-o după-amiază, femeia şedea supărată pe canapeaua din salon. Deodată, parcă s-a deschis uşa. Şi atunci, ce să vadă? Sfîntul Nectarie i’a apărut viu în faţă. Îl urma, îmbrăcat în amfii albe, bunicul ei, care pe pămînt fusese preot.
- Am venit, i’a zis. Nu te nelinişti! Astăzi voi face în burta ta trei tăieturi. Întinde-te!
Ferneia a ascultat. Prezenţa vie a Sfîntului îi adusese în suflet o pace şi o linişte neţărmurite.
Cînd s-a întins, preotul i’a făcut trei tăieturi pe burtă. N’a durut-o deloc.
- Voi veni din nou mîine după-amiază, i’a spus.
Uimirea şi emoţia femeii erau de nedescris.
În dimineaţa următoare, într’adevăr, Sfîntul şi bunicul ei au vizitat-o iar.
- Astăzi vom face nouăsprezece tăieturi, i’a zis.
A făcut cele nouăsprezece tăieturi pe burta ei, numărîndu-le una cîte una. Cînd a ajuns la ultimele, i’a spus:
- Uită-te acum pe unde va fugi duhul rău care este în tine. Pe degetul mic de la piciorul tău stîng!
Şi iată! La a nouăsprezecea tăietură, a simţit limpede ieşind din ea un duh rău şi l-a văzut fugind prin degetul mic al piciorului stîng!
După eliberarea ei de demon, Sfîntul s-a aşezat şi i’a explicat ce se întîmplase:
- Te-ai căsătorit şi ai venit în casa aceasta. Salteaua ta a fost nouă. Însă gazda a avut o copie a cheii. Cînd aţi lipsit, a intrat şi a lăsat în saltea aceste lucruri.
I’a arătat ceea ce vedea în fiecare dimineaţă (resturi, peri, etc.) pe saltea. Şi a continuat:
- Pe treptele casei tale a aruncat untdelemn de la candela unui mort. Primul care a trecut şi a călcat în untdelemn a fost tatăl tău. De aceea i’a ieşit acele tumori canceroase. Însă odată, cînd a venit la mănăstirea mea, eu l-am făcut bine. Pe cînd pleca, i’am scos tumorile şi o sută cincizeci de grame de sînge mort. Şi el nu s-a întors să’mi mulţumească!
După aceste explicaţii, Sfîntul Nectarie şi bunicul femeii s-au făcut nevăzuţi.
Dojana Sfîntului a fost dreaptă. Căci, într’adevăr, tatăl ei, care se ruga pentru tămăduirea lui, într’o zi, la întoarcerea de la mănăstire, şi-a pus inconştient mîna pe ceafă. Atunci a constatat cu uimire că tumorile dispăruseră. Cu toate acestea, nu s-a întors să’i mulţumească Sfîntului. Nespus de bucuros, s-a grăbit să se ducă acasă şi să’i înştiinţeze pe ai săi despre această minune.