Ghinion sau sansa

Traia odata intr-un sat un batran foarte sarac.El avea insa un cal foarte frumos,atat de frumos incat lordul din castel vroia sa i-l cumpere.Dar batranul l-a refuzat spunandu-i:"Pentru mine acest cal nu este un animal.El imi este prieten.Cum as putea sa imi vand prietenul?"
Dar intr-una din zilele urmatoare cand batranul a mers la grajd, a vazut ca i-a disparut calul.Toti satenii i-au spus:Ti-am spus noi!Trebuia sa ii vinzi calul lorduluiDaca nu ai acceptat, el ti l-a furat!Ce mare ghinion."

"Ghinion sau sansa, zise batranul,Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".
Toti au ras de el.Dupa 15 zile insa,calul s-a intors si nu era singur,avea in spate o multime de cai salbatici.El a scapat din grajd,a curtat o tanara iapa si, cand s-a intors, restul cailor s-au luat dupa el.
"Ce mai noroc", strigara satenii.

Batranul impreuna cu fiul sau a inceput sa imblanzeasca acei cai nou-veniti.Dar dupa o saptamana, fiul batranului si-a rupt piciorul incercand sa dreseze unul dintre cai."Ghinion", ii zisera pritenii batranului."Ce ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau.Tu esti deja in pragul saraciei"!
"Ghinion,sansa,Dumnezeu le stie pe toate",le raspunse batranul."Doamne miluieste-ma pe mine pacatosul".

Dupa cateva zile de la tragicul accident, soldatii lordului trecura prin sat si ii obligara pe toti flacaii sa li se alature pentru razboi.Doar fiul batranului a scapat datorita piciorului sau rupt."Ce noroc pe tine!",strigara vecinii."Toti copiii nostri au fost dusi la razboi,doar tu ai avut sansa sa il pastrezi langa tine.Fiii nostri ar putea fi ucisi".Batranul le raspunse:

"Ghinion,sansa...Dumnezeu le stie pe toate.Doamne miluiestema pe mine pacatosul!

Viitorul vine dupa noi bucatica dupa bucatica,putin cate putin.
Nu stim niciodata ce ne asteapta.dar daca pastram o atitudine pozitiva si plina de smerenie si de lagatura cu Dumnezeu va fi mereu loc pentru bine si vom putea fi mai fericiti prin pronia Divina

HOTUL

Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit.

Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.

În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului. 

                                                                        (Părintele Visarion Iugulescu - Despre iad)