PELERINII ...

   “Doi pelerini mergeau pe drum. A izbucnit furtuna. Vantul le biciuia fetele cu gheata si le suiera lugubru pe la urechi. Inaintau foarte greu, aplecati in fata, ca sa nu-i darame vantul puternic, abia miscandu-si picioarele. Daca nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau inghetati.

Cu inima cat un purice si orbiti de viscol, pelerinii ajung langa o rapa si aud, cu greu, strigatele unui om, care cazuse acolo. Cineva cerea ajutor.

– Acel om este sortit mortii! Sa ne grabim ca sa nu sfarsim ca el! a spus primul pelerin, continuandu-i grabit drumul. Al doilea pelerin, plin de mila pentru sarmanul acela, a coborat in rapa si l-a luat in spate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat pana la drum.

 Efortul foarte mare, l-a facut sa se incalzeasca si chiar sa transpire. Din cauza greutatii si a efortului nu mai simtea frigul. La cativa pasi de adapost s-a impiedicat de ceva. Era tovarasul de drum, care inghetase. Frigul il ucisese”.

   Asadar bucuria mea, FII BUN PANA LA MOARTE, PE CAT ITI STA-N PUTERE! 

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!
 
                                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                                      Preot Ioan .

CREDINTA

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: ,,Cine oare mă va mângâia pe mine, în ceasurile cele grele ale vieţii mele?”, şi cu acest gând a adormit.
În vis, i-a apărut un bărbat strălucitor şi mândru, care îi spuse:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul însă răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Apoi, veni şi o femeia orgolioasă şi atrăgătoare care-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâiere.
- Dar tu, cine eşti?
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul acoperindu-şi faţa să nu o mai vadă, îi spuse:
- O, te-am ascultat de multe ori, şi numai rău mi-ai pricinuit. Pleacă din faţa mea!
A mai venit apoi şi un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe care i-a spus:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar tu, cine mai eşti?
- Eu sunt Banul – Averea – Puterea.
- Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi grele suferinţe…
După ce plecă şi aceasta, apăru şi o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o binecuvântată pace, care-i spuse cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt Credinţa, şi glas bun îţi aduc de la Cel Ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă, şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma.
Şi într-adevăr, Credinţa i-a adus omului mângâiere în întreaga sa viaţă şi l-a însoţit până la mormânt.