Lacrimile lui Hristos

Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu. El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie. 

A lepădat hainele călugăreşti, apoi în lume, într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaş beat apoi a cerut o slujbă unui cârciumar. Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie şi i-a dat şi o cameră. 

Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopţii după obiceiul pe care şi-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopţii când era monah. 

Şi-a dat seama că poate rugăciunea îl va ajuta să mai spele din păcatele pe care le-a făcut în acea zi şi s-a dus într-un colţ îngenunchind. Acolo rugându-se l-a podidit plânsul. 

Nu a băgat de seamă la lacrimile care îi curgeau, şi acolo – după atâta oboseală şi după atâta păcat – adormi din nou. A dormit adânc şi trezindu-se dimineaţă, a văzut că locul era pătat de sânge acolo unde el a plâns. S-a uitat peste tot, chiar şi în oglindă; şi-a cercetat fiecare parte a corpului. Văzu că nu are nici cea mai mică zgârietura, că sângele nu era al lui.

 S-a uitat mai bine şi iar s-a apropiat de locul unde făcuse rugăciunea şi văzu din nou stropii de sânge. 

Atunci a înţeles că pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge.

NECREDINTA BATRANULUI CREDINCIOS

Odata traia un om tare evlavios. In fiecare zi, de cum se trezea, se spala si apoi mergea la biserica pentru slujba de dimineata.
Inalta mereu o ruga fierbinte:,,Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodata. Dimineata si seara, ma rog, fac pomana. N-ai putea veni si tu odata la mine?"
Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a spus:,,Miine voi veni la tine."
Ce bucurie pe bietul om. A curatat toata casa, a facut mincare, a aprins luminari. In camera de oaspeti a orinduit multime da tavi pline cu fructe, placinte dulci si flori. Toate erau pregatite pentru a-l primi pe Dumnezeu.
La ceasul slujbei de dimineata, un baietel, care tocmai trecea pe acolo, zareste prin fereastra deschisa tavile cu placinte, se apropie si spune:
-- Tataie, ai multe placinte, nu-mi dai si mie una?
Miniat de indrazneala, omul cel credincios ii raspunde suparat:
--Ia sterge-o, impielitatule, cutezi sa-mi ceri, ce-am pregatit pentru Dumnezeu?
Baietelul infricosat pleca fugind.
Clopotul anunta sfirsitul slujbei de dimineata. Crestinul isi spune: ,,De buna seama, Dumnezeu va veni dupa rugaciunea de amiaza. Sa-l asteptam".
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomana. Omul il alunga, fara prea multa vorba. Apoi spala cu grija locul, unde a calcat cersetorul. Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abatut omul nostru asteapta vizita fagaduita. La ceasul rugaciunii de seara, se infatiseaza un pelerin si-l roaga: ,,Ingaduie-mi sa ma odihnesc pe banca ta si sa-mi petrec noaptea aici..."
-- Nici gind! E locul, pe care l-am pregatit pentru Dumnezeu!
S-a innoptat. ,,Dumnezeu nu si-a tinut fagaduiala" isi spuse sarmanul om necajit.
A doua zi, omul merge la biserica, la slujba de dimineata, ducind prinoasele si izbucneste in lacrimi:
-- Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fagaduit! de ce?
-- De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat.