Fericirea omului!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O povestioară spune că, mai demult, oamenii erau buni şi fericiţi. Dar au profitat atât de mult de puterea pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, încât Acesta a decis să le ia starea de fericire şi să o ascundă într-un loc unde va fi imposibil de găsit. Tot ce i-a rămas să facă era să găsească ascunzătoarea potrivită.

A fost convocat consiliul îngerilor pentru a se găsi soluţia. Îngerii au sugerat:
- De ce să nu îngropăm fericirea omului în pământ?
La care, Dumnezeu a spus:
- Nu, nu vom face asta pentru că omul va săpa adânc şi o va găsi…
Atunci, îngerii au spus:
- În acest caz, să le trimitem fericirea pe cel mai adânc loc al oceanului!
Dar Dumnezeu a răspuns din nou:
- Mai devreme sau mai târziu omul va explora adâncurile oceanului şi, cu siguranţă, o vor găsi şi o vor aduce la suprafaţă…
Atunci îngerii s-au arătat învinşi:
- Nici pământul, nici oceanul nu sunt locuri unde fericirea să fie în siguranţă, însă alte idei de ascunzătoare nu mai avem.
Stăpânul a exclamat dintr-o dată:
- Iată ce vom face cu fericirea omului! O vom ascunde adânc înăuntrul lui, pentru că este singurul loc unde nu o vor căuta. Ei vor fi atât de ocupaţi să o caute în afara lor, încât nu vor mai privi înăuntrul lor...

Şi povestea spune că de atunci încoace omul a căutat în toată lumea, a explorat, a urcat şi a săpat căutând… ceva ce a fost în tot acest timp înăuntrul lui.

Fericirea e în mâinile noastre şi poate fi în inimile noastre dacă Îi vom permite lui Iisus Hristos să se nască din nou în noi.

Mare este Dumnezeu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Spun bătrânii că pe vremuri, în ce ţară nu mai ştiu,
Ar fi locuit odată, un creştin giuvaergiu,
Care-n orişice-ntâmplare, şi la bine şi la rău,
El zicea întotdeauna: „Mare este Dumnezeu!”

Peste ţara-aceea însă, crud, cu sufletul hapsân,
Împărat din întâmplare, era tocmai un păgân.
Care auzind, păgânul, de creştin c-aduce slavă,
Începu să-i poarte-n suflet, ură crâncenă, grozavă.

Şi-ntr-o zi-l chemă la sine şi cu gânduri de mişel
Din împărătescu-i deget scoase un frumos inel,
Şi-arătându-l cu-ngânfare făcătorului de cruci
I-a fost zis: „Să-l iei, să-l cureţi şi-n trei zile să-l aduci!”

„Am să-l curăţ, împărate”, zise iute omul meu,
Fără a uita să zică: „Mare este Dumnezeu!”
Sub cuvânt că vrea să pună în cutia lui, inelul,
Împăratul s-a dus iute într-o cameră, mişelul

Şi scoţându-i piatra scumpă, ce orbea jucată-n zare,
A deschis apoi fereastra şi-a zvârlit-o, jos în mare.
I-a fost dat apoi cutia, cu inelul de preţ greu
Şi i-a zis: „O să se vadă cât de mare-i Dumnezeu!”

Omul a luat cutia şi ajuns la el acasă
A lăsat cutia-nchisă şi s-a aşezat la masă.
Apoi şi-a văzut de treabă cum ştia să-şi vadă el,
Fără să se mai gândească la minunea de inel.

Dar a treia zi luându-l ca să-l şteargă
Văzu că piatra lipseşte şi-l cuprinse jale largă.
Plânse mult. Pe urmă zise: „Mare este Dumnezeu!
Dar când va afla-mpăratul, oare ce m-oi face eu?”

În aceeaşi clipă însă, intră baba lui bătrână,
Cu o piatră orbitoare, în uscata ei de mână:
„Ia te uită”, zise dânsa, „Tăind peştele pe vatră
Ca să fac de prânz o ciorbă, am găsit această piatră!”

„Ah!”, a suspinat bătrânul, „nu degeaba tot spun eu
La tot pasul şi-n tot locul: „Mare este Dumnezeu!”
Piatra ce-ai găsit-o-n peşte, este cu adevărat,
A inelului pe care l-am luat de la-mpărat”.

Curăţând apoi inelul, puse piatra-n locul ei
Şi s-a dus la împăratul, glăsuindu-i cu temei:
„Împărate-aduc inelul, ruginise tare rău,
Dar l-am curăţat oglindă: Mare este Dumnezeu!”

„Cum putuşi a-i găsi piatra” împăratul zise tare,
„Când a fost de mine scoasă şi pe loc zvârlită-n mare?”
Povestind giuvaergiul tot ce el avea de spus,
Zise iar smerita vorbă, ridicând privirea-n sus:

„Mare este Dumnezeu! Slavă Lui şi-n veci Amin!”
Şi-auzind aceasta, împăratul ce păgân s-a făcut şi el creştin.