Lupta

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Drumul creştinului este plin de piedici, care devin din ce în ce mai dese. Aşadar, trebuie să luptăm cu bărbăţie, mergând pe urmele Sfântului Apostol Pavel. Cel care se luptă cu patimile sale, împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi se curăţă sufleteşte, iar de cel cu sufletul curat Se apropie Domnul, Care a făgăduit: vom veni la el, şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23).

Ar fi un lucru foarte bun dacă, îngrijindu-ne de cele de zi cu zi, totodată, nu vom abandona nici lupta duhovnicească.

Noi trebuie să ne luptăm, şi Domnul, văzând râvna noastră ne va veni neîntârziat în ajutor să biruim toate ispitele trimise de diavol. Sfântul Antonie cel Mare spunea: ,,mâinile la lucru, iar gândul la cer!” Astfel a procedat el însuşi, şi aşa i-a învăţat şi pe alţii să facă.

(Sfântul Teofan )

Invataturi si pilde

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

              

       Trăia odată într-un sat, împreună cu fiul său, un bătrân foarte sărac, dar cu frică de Dumnezeu. Şi la bucurie, şi la necaz, totdeauna spunea: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Nici la necaz nu se întrista, nici la bucurie nu juca, ci pe toate le considera fireşti şi le primea ca din mâna lui Dumnezeu. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât domnitorul ţării voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?" Dar, într-una din zile, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au zis: "Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lui vodă. Vezi dacă nu ai ascultat;
E clar că oamenii lui ţi l-au l-a furat! Ce mare ghinion!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", zise bătrânul. Toţi au râs de el. După două săptămâni însă calul s-a întors acasă. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai. Acesta, după ce scăpase din grajd, a întâlnit pe câmp o turmă de cai sălbatici, iar când s-a întors, restul cailor s-au luat după el. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. "Ce ghinion!" îi ziseră prietenii bătrânului. "Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o stie.
După câteva zile de la accidentul băiatului, soldaţii lui vodă trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară vecinii. "Toţi copiii noştri au fost duşi la război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi." Bătrânul le răspunse: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Şi aşa şi-a petrecut bătrânul toată viaţa, liniştit în ispite, smerit în reuşite şi netulburat de gura lumii.