DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune ca pe vremea cand Dumnezeu se plimba pe pamant, si mergea El din sat in sat, a ajuns intr-o asezare romaneasca, unde a fost gazduit de un om. Omul acesta o ducea destul de bune si era fericit. Dumnezeu a văzut insa, ca omul la care gazduise, se uita mereu cu invidie in curtea vecinului sau, care avea o capra, o mulgea si lua mereu lapte, facea branza, mai vindea si iezi... adica, o ducea mult mai bine ca vecinul sau. Si i-a povestit omul nostru lui Dumnezeu, ca era o vreme cand avea si el o capra, dar ca aceasta capra murise de curand si nu mai putea avea parte, de cele de care se bucura vecinul sau.

 Atunci, Dumnezeu i-a spus asa: Omule, Eu, Cel pe care ai binevoit sa-l gazduiesti, sunt Dumnezeu, asa ca, cere-mi orice, si iti voi da. Iar romanul a zis: DOAMNE, SA MOARA CAPRA VECINULUI! Prea Sfinte cuvintele Lui Iisus Hristos: “Nu ştiţi ce cereţi” (Marcu 10:10). 

Se intampla asta la tot pasul, si-n tot timpul, ca omul sa ceara de la Dumnezeu, nu ceea ce-i trebuie lui, ci ceea ce-i face rau aproapelui său, bucurandu-se de raul aproapelui sau. Asadar, daca vecinul tau inca mai are o capra careia nu i-ai pus gand rau, lasa-l pe el si capra lui, si ia aminte ca poate ai altceva mai bun de cerut de la Dumnezeu”.

 
Bucuria mea, un crestin ortodox adevarat, traitor, se bucura cu cei care care se bucura si plange cu cei care plang.

                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                     Preot Ioan .

Inteleptul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                      

Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: „De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?“
„Ţipăm deoarece ne pierdem calmul“, zise unul dintre ei.
„Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?“, întrebă din nou înţeleptul.
„Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude“, încercă un alt discipol.

Maestrul întrebă din nou: „Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?“
Dar nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri: „Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? 

Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc au inimile apropiate.“

În final, înţeleptul concluzionă, zicând: „Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.“
                                                                                                               Augustin Păunoiu