"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un înger n-avea pace în cer din cauza chinurilor păcătoşilor din iad şi cobora des să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
– Poate, totuşi, ați făcut o cât de mică faptă bună! Încercați să vă amintiți! Îi ruga el pe păcătoşi.
Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
– Eu!
Eu am dat unui cerşetor o ceapă cu codițe verzi din gradina mea într-o primăvară!
Aceasta nu este o faptă bună?
– Bineînţeles că este!
S-a bucurat îngerul.
Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa.
A adus ceapa cea cu codițe în iad şi i-a spus femeii:
– Ţine-te bine de ceapă!
Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus.
Aşa vei ajunge în Cer!
Zis şi făcut.
Codițele de ceapă au rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii.
Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape şi ei din iad.
O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar ceapa rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer.
Când femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea.
Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:
– Voi rămâneţi acolo, în iad, păcătoşilor!
Căci voi n-aţi făcut niciun bine!
În clipa aceea codițele de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad.
Morala:
Iubiți credincioși, să fim buni , să nu fim numai pentru noi , să ne gândim și la cel de langă noi...
Dacă sufletul îi accepta și pe celelalte suflete , scăpau toți de chinuri .
Dar, din cauza zgârceniei , și sa gândit numai la sufletul ei să l scape.
S a dus de unde a venit.
Dumnezeu sa ne lumineze mintea și inima...
Ea, păcătoasa, judecase alți păcătoși.......

Sursa...

Ioan Iacob Chiper

Tăunul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                 

              Când eram în Sfântul Munte, un părinte român mi-a povestit ce a pățit el. Stătea într-o chilie sărăcăcioasă cu alți trei călugări. Urmau rânduiala slujbelor, făceau mătănii de fir, toiege aghiorite etc. Într-o zi, părintele s-a plictisit de viața din chilie și i-a cerut egumenului voie să stea într-o peșteră mai sus ca la jumate de oră de chilie. Părintele i-a zis: nu cred că ești pregătit de pustnicie. Stai aici la fereală. Nu te lua la trântă cu dracii. Dar el nu voit și a plecat. Era foarte greu. Căra apă cu un burduf de la câțiva kilometri. Se înțepase tot în spini. N-avea mâncare deloc. Noaptea era frig. Ziua groaznic de cald. Mânca niște păstăi de copac pe care le fierbea cu sare. Haina i s-a rupt. Și dis de dimineață, un tăune mare venea în peșteră și-l bâzâia, îl trezea.

 
Într-o dimineață și-a ieșit din fire și a început să arunce cu pătura spre tăune, blestemându-l și încercând să-l omoare. Tăunele a zburat. De atunci n-a mai apărut. Și i s-a făcut dor de bâzâitul lui. Se ruga la Maica Domnului să i-l trimită înapoi. Și a visat o lumină mare care i-a zis: tăunele era semnul binecuvântării mele de a sta aici. Dar de vreme ce l-ai blestemat, s-a luat binecuvântarea de la tine. El îți aducea bucuria de a vedea lumina în fiecare zi.

 
Și a plâns călugărul. Totul era pustiu și simțea o mare singurătate în inima lui. S-a hotărât să se întoarcă la Schit. A ajuns la bătrânul egumen și i-a zis: părinte, nu mai pot îndura singurătatea și asprimea locului. Primește-mă înapoi. O să fiu ascultător. Bătrânul l-a privit aspru, a dat din cap întrebător, și l-a întrebat: Cu tăunul ce-ai făcut?
Animalele sunt trimise de Dumnezeu să ne deschidă mintea și să ne lărgească inima spre iubire.

Pr. Ioan Istrati