Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?
- Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de cuvinte frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare, frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi: ţin mintea ocupată cu tot felul de idei, dar nu hrănesc şi sufletul.

Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul cărţilor, caută ce-i folositor în ele şi, de vei ştii să găseşti adevărul în cărţi, vei ştii să-l găseşti şi în viaţă.

Păgânii spun că credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

Atat de aproape de mine..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Intr-o dupa-amiaza, in parc era un copil care voia sa-l cunoasca pe Dumnezeu. El stia ca era o calatorie lunga pana acolo unde traieste Dumnezeu. Atunci si-a pus in valiza micuta niste painici si un pachet cu 6 sucuri si a pornit intr-acolo. Dupa ce a trecut de trei alei, a vazut o batranica. Era asezata pe o banca in parc si privea niste porumbei.
Copilul s-a asezat langa ea si si-a deschis valijoara. Era pe punctul de a-si bea sucul, cand a observat ca batranei ii era foame, atunci i-a dat o painica. Ea, fericita, a acceptat si i-a zambit. Zambetul ei era atat de frumos, incat copilul voia s-o vada din nou zambind si atunci i-a oferit si un suc. Din nou, ea a zambit. Copilul era incantat. Au stat amandoi asa toata dupa-amiaza mancand si zambind, dar nu au schimbat nici un cuvant. Curand a inceput sa se intunece, copilul era obosit si s-a ridicat sa plece. S-a intors, a fugit inapoi pentru a-si lua ramas bun de la batranica. A imbratisat-o cu caldura. Ea i-a daruit din nou un zambet si mai frumos decat cele de pana atunci.

Cand copilul a deschis usa casei, mama a ramas surprinsa de fericirea care stralucea pe fata lui. Ea l-a intrebat: "Ce-ai facut toata ziua de esti asa de fericit?" El i-a zis: "Am mancat cu Dumnezeu. Si stii ceva? Are cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata!"

In timpul acesta, batranica, la fel de fericita, s-a intors incantata acasa. Baiatul ei era nedumerit de pacea pe care i-o citea pe fata si a intrebat-o: "Mama, ce-ai facut azi de esti asa de fericita"? Ea i-a raspuns: "Am mancat painici in parc cu Dumnezeu. Si stii ceva? Este mai tanar decat ma asteptam!"