Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

duminică, 13 august 2023

BINE FACI, BINE GASESTI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


“Fleming, era un sarman fermier scotian. Intr-o zi, pe cand muncea, a auzit un strigat de ajutor venind dintr-o mlastina invecinata. Si-a lasat uneltele si a alergat la mlastina. Acolo, plin de namol, se afla un baietel ingrozit care se lupta sa scape. Fermierul Fleming l-a salvat din ceea ce urma sa fie o moarte inceata si ingrozitoare. A doua zi, o trasura luxoasa s-a oprit la usa fermierului. Un nobil elegant a coborat din ea si s-a prezentat ca tatal baiatului pe care fermierul il salvase. “Vreau sa te platesc, a spus nobilul, ai salvat viata fiului meu." ,,Nu, nu pot sa accept bani, pentru ceea ce am facut, i-a raspuns fermierul refuzand oferta. In acelasi moment, fiul fermierului a aparut in usa casei. ,, Acesta este fiul tau ?" l-a intrebat nobilul. “Da”, a raspuns mandru. “Hai sa facem o afacere. Lasa-ma sa-i ofer aceeasi educatie pe care o va primi si fiul meu. Daca el este ca tatal lui, cu siguranta va deveni un om cu care sa te mandresti. Si asta a facut. Fiul fermierului Fleming a urmat cele mai bune scoli ale vremii, a absolvit scoala de Medicina Mary's Hospital Medical School din Londra si a ajuns cunoscut in lume ca Sir Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. Ani mai tarziu, fiul nobilului care fusese salvat din mlastina, s-a imbolnavit de pneumonie. Ce i-a salvat viata de data aceasta? Penicilina. Numele nobilului? Lord Randolph Churchill. Numele fiului sau? Sir Winston Churchill”.
 
Bucuria mea, dupa cum usor se poate constata, din istorioara: “Bine faci, bine gasesti!

Sfintii Parinti spun: „Seamana dragoste, și dragoste vei secera. Seamana pace, si pace vei culege”.

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

Călugărul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


       
Ioan Istrati

Când eram în seminar, era un călugăr bătrân în Mănăstirea Neamț, care stătea mereu pe parapetul de pietre de la intrarea în chinovie, privind în pământ. Alteori îl vedeam plimbându-se agale prin cimitirul mănăstirii, plin de morminte de ierarhi și monahi îmbunătățiți. Nu vorbea cu nimeni. Nu deranja pe nimeni. Mergea încet și gârbovit.
Odată, venise mama la seminar cu bunătăți. Mâncarea în seminar era puțină și proastă. O farfurie de fasole era pentru 8 elevi. Șeful de masă lua jumătate, amărăștenii restul. Foamea era imensă.
Aveam acuma de la mama gogoși, cozonac, cârnați, pastramă. Îmi pusesem într-o trăistuță și fugisem să mănânc în cimitirul mănăstirii, acolo unde nu mă vedea nimeni.
M-am așezat pe un cavou mai ferit și am scos o felie uriașă de cozonac. Mi-am băgat colții în ea. Când mă uit, la un metru de mine era bătrânelul, cu metania în mână, uitându-se spre pământ. Rușinat, cu fălcile pline, i-am oferit o felie de cozonac. Bătrânul a primit-o și a început să o mestece încet. Știam că nu vorbea cu nimeni. Totuși am îndrăznit și l-am întrebat: părinte, cum e mai bine să mă rog?
Bătrânul a ridicat ochii din pământ, a oftat încet și a zis:
Rugăciunea "Tatăl nostru", Rugăciunea inimii și rugăciunea: "Doamne, învață-mă să plâng".
Molfăiam încet, împreună. A fost unul din cele mai frumoase cuvinte pe care le-am primit.

Sfintii Zilei

Arhivă blog