Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

duminică, 5 ianuarie 2025

A fost un OM…

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă.
Era singură și părăsită.
Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea DOMNULUI.

Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână.
O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă.
Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o.

Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi.
Pe cap avea un fular colorat.
S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic.

A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate.
S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului.
Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului. Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el.
Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus:

– Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie.
Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului.

Un băiețel a arătat-o pe bătrână:

– Uite, mamă, această bătrână este desculță.

Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână.

– Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei!
Nu este politicos să arăți cu degetul!

– Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană.
Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa.

Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei.

– Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături.

– Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați.

– Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb.
Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci.

– Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi.

Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă.
Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i:

– Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte!

Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie.

O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate.
Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”.

La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr.
Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile.
Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica.
A mers și s-a așezat vizavi de bătrână.
Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul.
A înghețat.
Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui.
Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe.
De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său.
Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele.
Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus:

– Bunică, văd că nu ai încălțăminte.
Eu am și altele.

Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată.

În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație.
Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă.
Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa.

– Cine este?, a întrebat unul.

– Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva.

– Cred că este un Înger, a spus altul.

– Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul.

– Este HRISTOS, a spus doamna evlavioasă.

Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus:

– Nu, mamă!
Eu l-am văzut foarte bine.
A fost un OM…"

Alex Andru
"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut...



Motto:"De ziua lui,
A marelui
Vasile,
Îmi amintesc de vremuri trecute,
De vremuri acum mute,
De vremuri despre care acum, pot să vă povestesc,
Cum e și firesc,
Despre bunica mea,
Draga de ea."
Dumnezeu s-o odihnească
Pe bunica mea,
Acolo unde a plecat
În alt tărâm minunat.
Ea îmi spunea și cânta așa:
"Du-te Glută pe Vale-afundă,
Că vine Pila cu Pilau,
Să ducă supărările,
Să sece bolile!"
Bunica mea,
Mă iubea,
Și mereu îmi cânta
Cât era de lungă ziua.
Bunica mea,
Mă dansa,
În soba mare în care ardea
Focul în șpoiertul unde cocea
Colacul, ce era plăcerea mea.
Pâine și cârnați afumați
Ne dădea bunica mea,
De câte ori iarna, o colinda
Toată nepoțimea,
Ce-i umplea avlia,
Ce-i lumina, fața de bucurie
Și-i creștea inima de fericire si mândrie.
Bunica mea,
Draga de ea,
Dintre toate bunicile mele
Pe ea am iubit-o și dincolo de rele,
În toate zilele mele.
Era o femeie simplă și needucată,
Dar era atât de minunată!
Era veselă și muncitoare,
Mereu se trezea cu soarele-răsare.
Când pe Roza o mulgea,
Cu mine se juca,
Când îmi dădea
Laptele a bea,
Și mă stropea pe față,
Să-mi dea o noua și frumoasă zi din viață.
Bunica mea,
Draga de ea,
A dus o viață grea,
Dar nu se lăsa
Copleșită de ea!
Era veselă mereu,
Oricât îi era de greu.
Mă punea să-i cânt,
La capăt de rând,
Atunci când
Săpa sau plivea,
Grăgina ce o avea.
Bunica mea,
Draga de ea!
Bunica mea,
Simplă cum era,
Mă învăța.
Și doar acum am aflat,
Câte lucruri minunate m-a învățat.
Ea îmi spunea
Despre sarea
Cea bună sau rea,
Ce fără de preț era.
Sarea fără de care
Nici o mâncare
Nu e bună sub soare.
Sarea care, de blesteme ne păzea
Și lua tot răul cu ea.
Bunica mea,
Draga de ea!
În ograda sa,
Bunica mea,
Avea,
O mulțime de hoare,
Care mai de care,
Și pe toate le numea
Bunica mea.
Hoarele și le iubea
Bunica mea.
Iar hoarele o ascultau,
Și așa cum vroia ea făceau.
Ograda ei era o lume și o împărăție minunată,
De Preaînalt dată și lăsată,
De mulți neștiută și neaflată.
Era o împărăție
Plină de iubire,
Și nu știu unde a plecat fără să știe,
Spre veșnicie,
Cu bunica mea cu tot.
Era atunci când bunica a zburat
Spre locul unde de demult a plecat.
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce dor mi-e acum de ea!
Pe bunica mea Mama Gia,
O chema.
Era mama-pământ,
Loc minunat de legământ,
Atât de sfânt!,
În Cerneteazul, sat minunat,
În care într-un timp m-am aflat.
Ca în orice alt sat de neuitat,
De unde timpul nu a plecat,
Ci a încremenit și pe loc a stat.
Era împărăția ei și a mea, vrajită,
Și mă simțeam acolo atât de ocrotită și împlinită,
Încât cât era ziua de mare,
Mereu zburam și cântam sub soare!
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Ce tânără era,
Și ce forță zăcea
Și avea în ea!
Era slabă toacă,
Dar ziua și viața-i a dansat-o parcă în joacă.
Bunica mea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Draga de ea,
Acum, scriind, am plâns după ea.
Ce dor îmi e acum după ea!
Ce dor îmi e de Draga de Bunica mea!
Bunica mea.
Ce mult aș vrea
Să semăn cu ea!
Acum plâng după bunica mea,
Plâng după copilaria mea!Nesselwang, 02.01.2023, ora 4,40÷5,03căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Sfintii Zilei

Arhivă blog