BOTEZUL LUI HRISTOS

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Când Ioan Botezătorul
Se atinge de Cuvântul
Se învolbură Iordanul
Și se tulbură pământul,

 
Soarele pe cer se miră,
Norii i se-ascund din cale,
Apele încep să urce
Spre amonte din avale,

 
Păsări mii se strâng în stoluri
Făcând cercuri largi în zare,
Cerurile și pământul
Sunt cuprinse de mirare,

 
Dar mai mult decât acestea
E Ioan Botezătorul:
Tânărul Iisus îi cere
Să-și boteze Creatorul!

 
În zadar se opusese
Cu o voce tremurândă,
Domnul îi răspunse-n șoaptă
Cu mustrarea Lui cea blândă,

 
Arătând că-i știe frica
Și sfiala foarte bine
Însă nu e altă cale,
Prin sintagma “se cuvine “.

 
La auzul ăstor vorbe,
Sfântul teama și-o învinge;
Mâna slugii prea umile
Pe Stăpânul Îl atinge,

 
Din adâncuri de ființă
Un suspin profund îi scapă..
Sub atingerea-i domoală
Domnul Se cufundă-n apă.

 
Clipa asta minunată
Parcă nu se mai termină,
Azi Iordanul se sfințește
De Lumina din Lumină,

 
Apa lui se limpezește,
Devenind Agheasmă Mare.
Ce intenții are Domnul
Cu această lume, oare?..

 
Nu-i Botezul pentru Domnul
Ritual de curățire,
Ci e-o tainică lucrare
Cu un sens de pregătire,

 
O sfințire a naturii,
Care-n stricăciune zace:
Iisus Hristos – Mesia
Iată, toate noi le face!

 
Când din apă Se ridică,
Se aude glas de tunet
(Doar Ioan aude glasul,
Alții nu aud un sunet):

 
“Tatăl nostru Cel din ceruri”
Dă frumoasă mărturie,
Arătând că Domnul este
Fiul Său din veșnicie.

 
El pe Tatăl Îl ascultă
Și în lume Îl slăvește,
Din acest motiv și Tatăl
Mult pe Fiul Îl iubește.

 
Când Hristos înalță fruntea
Și din ape Se ridică,
Duhul Sfânt Cel blând și tainic
Se arată turturică,

 
Bătând aripile albe 

Peste buclele-I bogate,
Luminând cu raza-I dulce
Sfânta Lui omenitate.

 
Evanghelia ne spune
Că din clipa cu pricina
Pe Hristos în nici o clipă
Nu L-a părăsit Lumina,

 
Dimpotrivă, tot mai tare
I-a fost dat să strălucească,
Aprinzându-se ca rugul
Sfânta-I fire omenească.

 
Ceea ce numim “Botezul”
E o îndumnezeire,
Ungere cu har a Celui
Ce ne-aduce mântuire,

 
Pregătire a naturii
Pentru cele ce-or să fie
Când Hristos Biruitorul
Va trimite Apa Vie

 
Care va spăla tot omul
De păcate moștenite
Și de toate celelalte,
De el însuși făptuite.

 
Când Hristos Mântuitorul
Ridicatu-S-a din ape,
Mai era puțin și omul
De păcat avea să scape,

 
Mai era puțin și lumea
Va fi fost curând salvată
De otrava răutății
Ce o otrăvea odată.

 
S-a temut Botezătorul,
Dar apoi o bucurie
I-a cuprins ființa-întreagă
Ca pe Moise și Ilie,

 
Cei doi văzători cu duhul,
Sfinții cărora în viață
Le-a vorbit chiar Creatorul
Însuși, față către față!

 
Câte minunate daruri
I-a adus Epifania
Celui care din pruncie
A îmbrățișat pustia..

 
A primit descoperirea
Cu trei simțuri, nu cu două,
Iar minunea ne-au descris-o
Ucenicii săi și nouă:

 
Auzitu-L-a pe Tatăl,
Ce vorbea vibrând văzduhul,
L-a atins pe Cel Ce Este,
L-a văzut apoi pe Duhul.

 
Se compară cu aceasta,
Vreo minune din Scriptură,
Dumnezeu să Se arate
La o simplă creatură?..

 
Cunoscut-ai dintr-o dată
Toate Cele Trei Persoane.
Meditând la lucrul ăsta,
Mă-înspăimânt, Sfinte Ioane!

 
În afară de Fecioara,
N-a mai fost și n-o să fie
Om să dobândească slava
Care ți-a fost dată ție..

 
Mare praznic e Botezul,
Plin de har și bucurie,
Căci Hristos preface apa
Într-un fel de apă vie,

 
Pregătind botezul nostru,
“Nașterea a doua oară “,
Pentru cei ce cred într-Însul,
Ca murind să nu mai moară.

 
Mare praznic e Botezul,
Întreita “Arătare”,
Când Ioan se luminează
Și prin Dânsul fiecare

 
Înțelegem că Treimea
Este Una după fire,
Dar sunt Trei Persoane Sfinte
Contopite în iubire.

 
Mare praznic e Botezul,
Când Stăpânul Se smerește
Și de la umila-I slugă
Cufundarea o primește,

 
Îndemnându-Și ucenicii
Să învețe pocăința,
Ca smerindu-se în inimi
Să primească-n ea credința.

 
amin

A fost un OM…

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O bătrână își târa picioarele desculțe prin zăpadă.
Era singură și părăsită.
Toți cei care treceau pe trotuar își întorceau privirile, ca să nu-și amintească că durerile și necazurile nu se opresc nici atunci când sărbătorim Nașterea DOMNULUI.

Doi soți tineri vorbeau și râdeau, având mâinile pline de cumpărături și daruri, și nu au luat aminte la bătrână.
O mamă cu doi copii se grăbeau să meargă la casa bunicii lor și nici ei nu au băgat-o în seamă.
Și un preot a trecut, dar avându-și mintea la cele cerești, nu a observat-o.

Dacă ar fi observat-o toți aceștia, ar fi văzut că bătrâna nu avea încălțăminte în picioare. Mergea desculță pe gheață și prin zăpadă, iar cu amândouă mâinile își strângea la gât paltonul fără nasturi.
Pe cap avea un fular colorat.
S-a oprit în stație și aștepta autobuzul. Un domn care ținea în mână o geantă de om serios aștepta și el în stație, însă păstra distanța. În stație mai aștepta și o tânără, care uitându-se de mai multe ori la picioarele bătrânei, nu a spus nimic.

A venit autobuzul și bătrâna a urcat încet și cu greutate.
S-a așezat pe scaunul lateral, imediat în spatele șoferului.
Domnul și tânăra au mers în grabă spre scaunele din partea din spate a autobuzului. Bărbatul care stătea alături de bătrână, s-a răsucit pe scaun și se juca cu degetele. „Alzheimer”, s-a gândit el.
Șoferul a văzut picioarele goale ale bătrânei și a spus:

– Acest cartier se afundă din ce în ce mai mult în sărăcie.
Mai bine ar fi dacă m-ar schimba pe cealaltă linie a bulevardului.

Un băiețel a arătat-o pe bătrână:

– Uite, mamă, această bătrână este desculță.

Mama s-a tulburat și l-a lovit peste mână.

– Nu arăta cu degetul pe oameni, Andrei!
Nu este politicos să arăți cu degetul!

– Aceasta cred ca are copii mari, a spus o doamnă care era îmbrăcată cu o haină de blană.
Copiii ei trebuie să se rușineze că o lasă așa.

Și s-a simțit superioară pentru că o îngrijise pe mama ei. O învățătoare din mijlocul autobuzului și-a adunat mai bine lucrurile pe care le avea la picioarele ei.

– Nu plătim destule impozite ca să poată fi rezolvate atâtea situații ca acestea? i-a spus unei prietene ce stătea alături.

– Sunt de vină cei de-a dreapta, a răspuns prietena ei. Iau de la săraci și dau la cei bogați.

– Ba nu, ceilalți sunt de vină, a intrat în discuție un domn cu părul alb.
Cu programele Prevederilor Sociale îi fac pe cetățeni leneși și săraci.

– Oamenii trebuie să învețe să pună bani deoparte, a spus un altul care semăna a fi cult. Dacă această bătrână ar fi pus bani deoparte, atunci când era tânără, nu ar fi suferit astăzi.

Și toți aceștia erau satisfăcuți de agerimea minții lor, care a formulat o astfel de analiză profundă.
Numai un negustor s-a simțit jignit de bombănitul de la distanță al concetățenilor săi. De aceea a scos portofelul și a scos o bancnotă de douăzeci, pe care, după ce străbătut lungimea autobuzului, i-a pus în mâna tremurândă a bătrânei, spunându-i:

– Ia, bătrâno, și cumpără-ți încălțăminte!

Bătrâna i-a mulțumit, iar acela s-a întors la locul său mulțumit că a făcut acea milostenie.

O femeie bine îmbrăcată a luat aminte la toate acestea și a început să se roage in sinea sa: „Doamne, nu am bani, însă mă adresez Ție, căci Tu ai rezolvare pentru toate.
Așa cum altădată ai făcut să plouă cu mană din cer, poți și acum să-i dai acestei bătrâne tot ce are nevoie pentru praznicul Nașterii Tale”.

La următoarea stație, în autobuz s-a urcat un tânăr.
Era îmbrăcat cu o canadiană groasă, avea un fular cafeniu și o căciulă de lână ce-i acoperea și urechile.
Un cablu lega urechea lui de aparat cu muzică. Tânărul își mișca tot trupul în timp ce asculta muzica.
A mers și s-a așezat vizavi de bătrână.
Când a văzut picioarele ei goale, a încetat să-și mai miște trupul.
A înghețat.
Ochii lui se plimbau de la picioarele bunicii la ale lui.
Purta niște ghete scumpe, nou-nouțe.
De multă vreme adunase bani pentru a le cumpăra și a face impresie anturajului său.
Atunci tânărul s-a plecat și a început să-și dezlege ghetele.
Și-a scos frumoasele încălțăminte, apoi și ciorapii, a îngenuncheat înaintea bătrânei și i-a spus:

– Bunică, văd că nu ai încălțăminte.
Eu am și altele.

Ușor și cu atenție a ridicat picioarele înghețate ale bătrânei, i-a pus ciorapii, apoi și ghetele. Bătrâna i-a mulțumit, fiind foarte emoționată.

În acel moment autobuzul s-a oprit iarăși în stație.
Tânărul a coborât și mergea desculț prin zăpadă.
Călătorii s-au adunat la ferestre și l-au văzut cum se îndrepta desculț spre casa sa.

– Cine este?, a întrebat unul.

– Trebuie să fie un Sfânt, a spus cineva.

– Cred că este un Înger, a spus altul.

– Uitați-vă, are aureolă în jurul capului! a strigat altul.

– Este HRISTOS, a spus doamna evlavioasă.

Dar copilașul, care arătase bătrânica cu degetul, a spus:

– Nu, mamă!
Eu l-am văzut foarte bine.
A fost un OM…"

Alex Andru