Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 28 ianuarie 2025

MÂNTUITORUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru
Domnul a murit iertând,
A murit îmbrățișând,
A murit purtând la cer
Rana cuielor de fier..
A murit cu-n singur gând:
Să ne ia la El pe rând..
Frații Săi cei mici fiind,
Ne dorea cu mare jind!
A murit ascultător,
A murit pentru popor,
A murit, plinind precis
Toate câte s-au prezis.
Jertfa Sa ne-a ridicat,
Rana Lui ne-a vindecat,
Nimeni n-a mai fost ca El
Dumnezeu și Om și Miel!
El, bogat, a sărăcit,
Dar pe frați i-a-mbogățit:
Ne-a împodobit pe noi,
Ce eram de slavă goi.
Cum puteam pe-atunci să știm?..
Temple ne dorea să-I fim:
Jertfa Lui de pe pământ
Ni L-a dat pe Duhul Sfânt!
Ce să zic ce nu s-a zis,
Ce să scriu ce nu s-a scris?..
Multe secole-s de când
El ne e Lumină-n gând..
De când iadul l-a prădat,
Mulți la ceruri au urcat
Care au trăit cuminți..
Raiul s-a umplut de sfinți!
Doamne, nu uita de noi,
Căci suntem de fapte goi,
Înmulțește harul Tău
Că ne biruie cel rău,
Prisosește Duhul Sfânt
Pentru cei ce pe pământ
Îți jertfesc un duh smerit,
Ție, Domnului slăvit!
amin

duminică, 26 ianuarie 2025

AM VĂZUT ÎN CER UN ÎNGER!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     


de Eliana Popa

Am trecut prin marea vieții, valuri grele m-au lovit
Dar m-a ridicat Iubirea Celui ce s-a răstignit.
M-a privit din înălțimea, Sfintei Sale suferințe
Și s-a coborat în iadul cruntei mele necredințe.

A intrat tiptil în casa sufletului meu pierdut
Ce pentru plăceri ascunse l-am pătat și l-am vândut,
Și-am simțit că acea Lumină răsărită-n noaptea mea
Nu-i doar simplă licărire, nu-i nici soare, nu-i nici stea!

Mă-ncălzea topind în mine gheața sufletului meu,
Mă ardea a Sa iubire mistuind tot ce e rău,
Mă priveau cu duioșie ochii Lui înlăcrimați
Și-am dorit din acea clipă ca sa fim pe veci legați!

Și-am vazut în cer un înger făcând harpă dintr-o stea
Atingând măiastre strune, toată ființa mea vibra,
Altul apucând o rază, aprindea făclii dansând
Ca să-mi lumineze, tainic, calea mea de om pierdut!

Și am ascultat uimită, glăsuirea îngerească,
Și-am pășit pe calea strâmtă în lumina Lui cerească.
Și îl rog, purtându-mi crucea, pe Cel făra de păcat,
Nici aici și nici acolo, de El sa nu mă despart!

Sfintii Zilei

Arhivă blog