Ciobanul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era odata, in pustie, un ascet foarte aspru si exigent. Dupa lungi asceze ajunsese sa tina postul de 40 de zile numai cu apa si putina paine uscata. Dar i se parea ca tot nu e suficient pentru mantuire. Si atunci se ruga Domnului sa-i descopere pe cineva cu un post mai bineplacut Lui, ca sa poata invata mai mult si astfel sa inainteze pe calea mantuirii. Si Domnul ii vorbi in vis sa mearga la muntele cutare, la o stana de oi de la poalele lui si acolo va gasi un cioban.

 Ciobanul acela e cel care tine un post mai bineplacut decat al lui. Imediat ascetul pleca in cautarea ciobanului si, intr-adevar, il gasi exact asa cum ii aratase Domnul. 

Ciobanul tocmai se pregatea sa manance si il invita cu bucurie pe strain la masa. Imparti mancarea cu el, spusera o rugaciune si se apucara sa manance. Atunci ascetul ii spuse pentru ce venise si il ruga sa-i spuna cum tine el postul. Ciobanul ii spuse ca el nu prea tine post asa cum scrie la carte si nu crede ca postul sau are ceva deosebit care sa merite a-l impartasi si celuilalt, mai ales ca ascetul ii povestise mai inainte cum a reusit el sa tina post numai cu apa si un dram de paine timp de 40 de zile. Totusi ascetul insista si ca sa aibe un reper ii spuse ca postul are trei elelmente: postul pantecelui, al gurii si al inimii. Ii spuse cu deamanuntul cum face el postul pantecelui, apoi la postul gurii ii spuse ca a reusit sa pastreze tacerea pe toata acea perioada de 40 de zile, iar la postul inimii la fel, a stat doar in chilie neprimind pe nimeni si deci nu a urat pe nimeni in cele 40 de zile. 

Atunci ciobanul zise: 

- Pai, la postul pantecelui fac asa. Mancarea pe care o pregatesc o impart intotdeauna cu musafirul care se nimereste sa fie la mine sau, daca nu vine niciun musafir, atunci chem un strain ce se nimereste sa treaca pe-aici. Niciodata nu am mancat singur. Postul gurii ar fi ca atunci cand imi vin sa spun ocari, mi le adresez numa' mie, iar vorbele bune, cate le am, le spun celorlalti. Iar cu postul inimii e cam la fel: cand imi vine sa urasc atunci imi urasc pacatele mele, ca stiu ca sunt mari si multe, iar dragostea inimii o rezerv pentru strainul ce-mi calca pragul.

 Mult se mai minuna ascetul de vorbele si cumpatarea ciobanului. La plecare ciobanul ii dete pe magarusul sau ca era destul de obosit de drum. Ia mai spus sa-i dea drumul cand crede de cuviinta, ca magarusul a mai dus si alti oaspeti si stie drumul inapoi. Aici se incheie povestea.
Har, smerenie si jertfa de sine va doresc tuturor !sursa...
Ion Lostun

POVESTE CU TÂLC

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

A fost odata un  cizmar sărac care era mereu vesel.
Părea așa de fericit, încât de dimineața până seara cântă de bucurie.
Mereu se adunau mulți copii la fereastra casei sale și-l ascultau cu atenție.
Uneori se adunau și păsărelele ca să-l asculte.
Lângă el locuia un om bogat.
Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu își numara galbenii.
Abia dimineața se ducea la culcare.
Ziua însă nu putea să doarma pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea, deoarece nu-și putea închipui cum un sarantoc poate fi vesel.
Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi sopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Il invita la el și, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni.
Când  cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodata nu vazuse atâția galbeni.
Incepu să-i numere cu grija, iar copiii priveau cu atenție la el.
Erau așa de mulți, încât  cizmarului îi era frica acum să nu-i fure cineva.
De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat.
Dar și acolo se gândea la ei și nu putea să adoarmă.
Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc.
Dis-de-dimineata se scula și lua galbenii si-i duse în cotetul cu găini.
Dar nici cu acest loc nu era prea mulțumit și, după un anumit timp, sapa o groapă și îngropa punga cu galbeni în pământ.
Stiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea și nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa.
Din această cauza era neliniștit, palid și framantat de gânduri.
Nici pasarelele și nici copiii nu mai veneau să-l viziteze.
Așadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?
Într-una din zile, cizmarul lua punga cu galbeni si-o duse înapoi bogatului.
-Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit și nici prietenii mei nu mai vor să știe nimic despre mine. Vreau sa fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioara.
De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.

Morala?

Banii nu aduc fericirea. Fericit esti atunci când ai exact cat ai nevoie, nu mai mult...