FIȚI FĂCLII ÎN VEACUL NEGRU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

E atâta zarvă-n lume și în suflete tăcere...
Chipuri triste, pași grăbiți fără țintă, fără vrere!
Carnaval cu măști diverse, cabaret sub lună plină
E o luptă nevăzută! Întuneric și Lumină!
Două oști stau nevăzute, două forțe se înfruntă
Pentru om stau față-n față, pentru om se prind în luptă!
Bântuie prin veacu-acesta ai Apocalipsei cai
Și în urma lor rămâne boală, moarte, rău și vai!

Clocotesc în trupuri pofte, patimi noi se nasc în om
Și se-agață de-al lor suflet ca omizile de pom!
Duhul rău îi pervertește ca o plagă se întinde
Ura stinge-n om iubirea, fratele pe frate vinde!
Se ridică multi hristosi cu o nouă-nvățătură
Amăgind cu viclenie și cu mâna pe Scriptură,
Strâng în jurul lor naivii și smintesc și pe cei buni
Sunt uneltele satanei, vând iluzii la nebuni!

De Sodome și Gomore, pângăritu-s-a pământul
Plânge ceru-n ploi năvalnic, plânge îngerul și sfântul !
Se-nsoțesc în desfrânare mulți ...în numele iubirii,
Ea cu ea și el cu el, mai presus de legea firii!
Decadență, ignoranță, toate sunt cu susu-n jos
Mulți își strigă necredința și Îl scuipă pe Hristos,
Adevărul îl îngroapă învelit în zdrențe multe,
Stă minciuna-n strai de aur și călcând peste virtute!

Știință multă și deșartă, știu rețeta tinereții
Fac copii în eprubetă, guvernează delincvenții!
Cei puternici duc ,,războaie" îmbătați de bogăție
Pentru bani și pentru faimă se ucid și se sfâșie!
Omului s-a dat voință, libertatea de-a alege
Unii merg către Lumină, alții calcă Sfânta Lege
Nici putere n-ar avea dacă nu s-ar da de Sus
Așa cum i-a spus lui Pilat Domnul nostru Sfânt, Iisus!

Dumnezeu le știe toate, vede fapta, vede gândul
Și le-o pune la vedere când va judeca Pământul!
Fiindcă așa cum spun proorocii, vor veni cumplite vremuri,
De pe-acum, citind Cuvântul, te-ngrozești și te cutremuri!
Peste veacul nebuniei se așterne-ncet amurgul,
Guri de iad, vorbind prin oameni, duc război cu Demiurgul!
Și duhoarea morții-mbracă sufletele omenirii
Cei ce ÎNCĂ sunt LUMINĂ sunt ASEMENI CU MARTIRII !

Cei ce vor păzi Cuvântul în aceste vremuri grele,
Vor fi ridicați de îngeri spre Lumină și-nviere
FIȚI FĂCLII ÎN VEACUL NEGRU !

 Fiți luminile din sfeștnic!
CĂLĂUZE PENTRU ORBI CĂTRE DUMNEZEU CEL VEȘNIC !

Cuvinte din inimă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." 

Doamne ajută!

O oarecare femeie, pe nume Hrisovalantu, se nevoia în lume, iar Stareţul nostru o avea drept maică duhovnicească și o cinstea mult. Era foarte virtuoasă și milostivă. Tot ce avea, dădea milostenie. Pe oricine vedea, îl chema și‑i dădea milostenie. Stareţul ne spunea despre ea, atunci când ajunsese la sfârșit: „Numai Cuvioșii Părinţi, asceţii, pustnicii văd aceste lucruri, nimeni altul nu le vede. Vedea trecând pe dinaintea ei tot ce dăduse: saltele, plăpumi, pături. Tot ce dăduse”. Și spunea: „Ce lucruri de diamant! Ce aurării! Eu nu am dat nicio plapumă de aur. 

Ce este aceasta?”. Vorbea singură și noi o auzeam. Spunea: „Ce saltele de aur, ce pături de aur sunt acestea? Ce lucruri frumoase sunt acestea!”. Așadar, tot ceea ce dăduse, treceau pe dinaintea ochilor ei și le vedea. În ceasul morţii sale le‑a văzut. Și șoptea: „Hai, Gheronda! Hai, Gheronda! Vino odată, Gheronda! A sosit ceasul meu, a venit Îngerul, hai Gheronda!”. De îndată ce a venit, la ora zece, s‑a împărtășit și în acea clipă s‑a sfârșit.

Această femeie îl iubea mult pe Sfântul Ioan Botezătorul. Postea, la fiecare prăznuire a sa făcea priveghere de toată noaptea și nici apă nu bea. Odată, după ce s‑a îmbolnăvit de cancer și avea dureri insuportabile, a spus:

– Cinstite Înaintemergătorule, eu te‑am iubit, te‑am cinstit, am postit, dar tu de ce nu vii acum să mă ajuţi?

Atunci i s‑a arătat Sfântul Ioan Botezătorul în chip de călugăr, ţinând într‑o mână un mic felinar, iar cu cealaltă mână o ţinea pe fiica ei, care murise mai înainte și a întrebat‑o:

– Ce ai?

– Nu vezi ce am? Nu mai pot de dureri. Mor.

– Nu te mâhni!, i‑a spus Sfântul. Nu mai ai vreo injecţie? Fă‑o și nu te va mai durea.

Apoi a dispărut Sfântul, au dispărut și durerile și a plecat din cele de aici fără durere.

Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015.


Sfântul Ioan Botezătorul