DOAMNE MILUIEȘTE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Când spatele mi se-ncovoaie
Căci crucea vieții mă strivește
Și la un pas de deznădejde,

Îmi vine să mă dau bătut,

Îngenuncheat strig către Tine
Din suflet: "Doamne miluiește!"
Și simt atunci că-mi dai puterea

De-a o lua de la-nceput..

Îmi amintesc că Tu, Iisuse,
Nu ai cedat în suferință,
Ci pentru-a noastră mântuire
Atâtea rele ai răbdat

Și-atunci cu harul Tău cel tainic
Mă simt puternic în voință
Și îmi așez mai bine crucea
Pe umărul însângerat.

Când roata vieții se învârte,
Iar fericirea îmi zâmbește
Și îmbătat de-a ei licoare
Alunec prin păcat spre iad,

Mă prăbușesc și strig spre Tine
Din suflet: "Doamne miluiește,
Ridică-mă din stricăciune
Și nu mă mai lăsa să cad!"

Atunci lumina Învierii
Deodată-n mine se coboară
Și Tu apari ca un puternic
În iadul meu interior

Și mă dezlegi din lanțul morții,
Iisuse, pentru-a câta oară,
Și-mi dai în inimă căință
Și faci din ochii mei izvor..

Când văd în jurul meu durere
Și sufletul mi se mâhnește,
Știindu-i triști și plini de lacrimi
Pe cei pe care îi iubesc,

Îngenunchez cu umilință
Și iar strig: "Doamne miluiește,
Ajută-i, Doamne, și pe dânșii,
Căci tare rău se chinuiesc!.."

Și-i urmăresc pe cei pe care
Eu i-am purtat în rugăciune ,
Mă uit la ei așa, în taină,
Să văd de greul a trecut

Și deseori mi se întâmplă
Să văd din nou câte-o minune,
Vreo rană care încă doare,
Dar nu așa cum a durut..

Atâta milă ai Tu, Doamne,
De omul care se smerește
Și-Ți cere plin de umilință,
Fiind convins că va primi..

Văzând credința lui curată,
Un simplu "Doamne miluiește!"
Îți este de ajuns, Iisuse:
Cu-adevărat vei milui!

Ispita

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             

In Vieţile Sfinţilor găsim o pildă de statornică pocăinţă şi rodul ei:

Un frate, păcătuind adesea, îndată alerga la Icoana Mântuitorului şi aruncându-se cu faţa la pământ, cu lacrimi amare striga:

„Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită!”

Dar nu peste mult timp iar păcătuia şi fără a se deznădăjdui, din nou alerga la Icoana Mântuitorului şi cerea iertare şi ajutor spre îndreptare.

Dar, într-una din zile, când se afla în suspine şi lacrimi în faţa icoanei, diavolul, văzând că nu poate pune stăpânire desăvârşită pe el, s-a arătat lui pe faţă şi zicea către cinstita Icoană:

„Nu eşti drept, Doamne, că pe acest păcătos care în fiecare zi se făgăduieşte înaintea Ta îl primeşti, deşi iar greşeşte!”

Şi s-a auzit glas către el:

„O, prea viclene pierzătorule, nu te-ai săturat că ai cuprins lumea, ci şi pe cel venit la mila cea nespusă te sileşti să-l câştigi? 

Când vine la păcat nu-l goneşti ci-l primeşti cu bucurie, nădăjduind să-l dobândeşti, iar Eu care am poruncit ucenicilor Mei să ierte de şaptezeci de ori câte şapte, oare nu-l voi ierta pe cel ce vine la Mine?

Sunt pe lume atâtea păcate cât să cântărească mai greu decât sângele vărsat pe cruce, pentru păcătoşi?
Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând la picioarele Mele şi biruitor peste tine arătându-se. Îl voi primi deci şi voi mântui sufletul lui fiindcă nu s-a deznădăjduit de mântuirea sa!”
_____________________
Să cunoaştem deci, milostivirea lui Dumnezeu şi niciodată să nu ne deznădăjduim de mântuirea noastră!

Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei.