Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 24 mai 2016

Grâul vecinului




Doi ţărani aveau o arie comună pe care îşi semănau grânele. Unul dintre ei era necinstit, iar celălalt era plin de bunătate.
Odată, ambii treierându-şi grânele în aceiaşi zi, fiecare dintre ei şi le-a lăsat în arie până în ziua următoare. Cel necinstit, vrând să fure peste noapte din recolta vecinului său, s-a dus de cu seară în arie şi a acoperit recoltele, pe care urma să le fure, cu o pătură, pentru ca în întunericul nopţii să recunoască mai uşor grămada din care urma să fure.
Întâmplător, venind şi celălalt ţăran la arie şi văzându-şi grânele acoperite, a pus gândul cel bun şi a zis: ,,Ce om bun este vecinul meu, uite a acoperit grânele mele ca nu cumva să le plouă peste noapte, dar nu vreau nici eu să fiu mai puţin cinstit, mai bine să se strice grâul meu”, şi luând pătura a pus-o peste grâul vecinului.
Noaptea, mergând în arie şi pipăind după pătură, hoţul şi-a umplut sacul din grămada acoperită, care de fapt era grâul lui.
Acest lucru l-a constatat şi hoţul în zorii zilei următoare şi mult s-a ruşinat.
Acest om, deşi n-a furat din grâul vecinului, rămâne tot hoţ, deşi nu cu fapta, totuşi, prin intenţie el a păcătuit ca şi cum ar fi furat de la vecinul său!... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog