Era un creştin, care, ori câte ori preotul îi făcea vreo chemare, răspundea la fel: "N-am timp, părinte...”
- Fiule, îi zicea părintele, de ce nu vii la biserică?
Iar el îi răspundea:
- N-am timp, părinte!
Altădată, părintele iar:
- De ce nu te spovedeşti şi nu te împărtăşeşti, fiule?
Şi el, la fel:
- N-am timp, părinte…
Şi a trecut, aşa, o vreme îndelungă, în care, omul nostru n-a avut timp deloc pentru sufletul său.
Într-o zi, părintele îl întâlni, trist şi necăjit, blestemându-şi viaţa, zicând:
- Toţi m-au părăsit - sunt un nenorocit!
Atunci părintele, cu glas blajin, i-a zis:
- Fiule, iată că toţi aceia pentru care ai avut timp, te-au părăsit acum... Află că singur Acela pentru care n-ai avut niciodată timp, te aşteaptă, încă, să vii…
- Şi unde l-aş putea găsi, părinte?
- Este Cel pe care L-ai uitat tu: Iisus Hristos - Cel pururea viu pe altarele tuturor bisericilor Lui…
Şi de atunci, omul acela a avut timp pentru Dumnezeu şi a aflat fericirea vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.