Cuviosul Eufrosin şi merele de aur

Cuviosul Eufrosin s-a născut într-o familie foarte săracă. El, de foarte mic, era liniştit şi ascultător. Când a crescut mai mărişor, a mers într-o mânăstire unde îi ajuta pe călugări la treburile lor, primind în schimb adăpost şi hrană. Tânărul Eufrosin era tăcut şi smerit, şi-i plăcea să petreacă mai mult în rugăciune, decât pălăvrăgind sau lenevind. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca Eufrosin să primeascp ascultare la bucătărie, unde smeritul şi iubitorul de linişte călugăr se ruga din inimă lui Dumnezeu şi se gândea la bunătăţile care vor fi în viaţa viitoare.

Dumnezeu îl iubea foarte mult pe Eufrosin, pentru că el nu se certa niciodată cu nimeni. Şi, vrând să-l răsplătească, Dumnezeu i-a făcut lui Eufrosin următorul dar: să poată pleca în fiecare noapte într-o clipită oriunde l-ar duce gândul. Cu alte cuvinte, era destul ca Eufrosin să îşi dorească foarte mult ceva, că Dumnezeu îi şi împlinea dorinţa. Dar deoarece Eufrosin se gândea în toată vremea la Grădina Raiului, noapte de noapte se pomenea în această Grădină, încât nu şti dacă ceea ce i se întâmplă, este adevărat ori visare.

În acea mânăstire mai trăia şi un preot sfânt, care adesea se ruga ca Dumnezeu să-i descopere cum este în Grădina Raiului. Şi, tot rugându-se el aşa, iată că într-o noapte se trezeşte într-o Grădină preafrumoasă, plină cu pomi, în care cântau păsări nemaipomenite. Dar când se uită mai bine preotul, ce să vadă? Nu-i venea să-şi creadă ochilor! În mijlocul Grădinii stătea Eufrosin bucătarul, care se îndulcea de roadele pomilor.

 Apropiindu-se, preotul l-a întrebat mirat:

- A cui este această Grădină şi cum ai ajuns aici?

- Aceasta este Grădina aleşilor lui Dumnezeu, iar pe mine, Dumnezeu m-a lăsat aici să o păzesc şi să mănânc din ea tot ce voiesc.

Şi atunci, preotul l-a întrebat:

- Oare poţi să-mi dai şi mie măcar ceva din această preafrumoasă Grădină?

- Ia ce doreşti, i-a spus Eufrosin.

Preotul, arătând cu mâna către nişte mere minunate, Eufrosin a rupt şi i-a dat câteva. Apoi, începând să bată toaca şi preotul trezindu-se din acea vedenie, a crezut că a fost un simplu vis. Însă când s-a ridicat din pat, ce să vadă? Pe masă se aflau cele trei mere minunate, care umpleau camera de o mireasmă nemaipomenită. Apoi, băgând merele în sân, preotul a alergat să îl caute pe Eufrosin. Acesta, tocmai ieşea din chilia sa, când preotul grăbit l-a oprit.

- Eufrosine, spune-mi unde ai fost azi-noapte?

- La mine în chilie, i-a răspuns Eufrosin.

- Te jur pe Dumnezeu, spune-mi adevărul!

Văzând că preotul ştie totul, Eufrosin nu s-a mai putut ascunde şi i-a spus:

- Am fost acolo unde ai fost şi sfinţia ta, şi eu ţi-am dat merele pe care le ascunzi acum în sân.

Minunându-se foarte tare, îndată după terminarea slujbei, preotul a adunat toată obştea mânăstirii şi le-a povestit tuturor călugărilor despre toate cele întâmplate cu o noapte în urmă şi despre darul cel mare al părintelui Eufrosin. Dar, când au vrut să meargă la el ca să-i binecuvânteze, ia-l pe Eufrosin de unde nu-i… Căci acesta, smerit fiind şi nesuportând laudele, a fugit într-o altă mânăstire, unde s-a ascuns pentru ca nimeni să nu-l recunoască.  Iar acolo, Sfântul Eufrosin a continuat să se roage în taină lui Dumnezeu şi să plece în fiecare noapte în Grădina cea minunată a Raiului.

Iar merele acelea, date de Eufrosin preotului, au fost văzute de multă lume. Mulţi bolnavi, gustând numai câte o bucăţică, s-au vindecat de bolile lor. Iar preotul a păstrat unul din ele până la moartea sa, căci mărul nu arăta niciun semn că ar putrezi ca merele obişnuite, ci dimpotrivă, răspândea în permanenţă o mireasmă deosebit de plăcută.

                                                                        Sursa: Micul pateric, Savatie Baştovoi

  

Dar din dar se face raiul...

  Într-o mănăstire, călugărul care împlinea ascultarea de portar a primit de la un ţăran, care-şi avea via în apropiere, un mare ciorchine de strugure. Omul i-l dăruise cu tot dragul spunându-i că este cel mai frumos ciorchine din via lui.
Călugărul portar se gândi că fructul l-ar bucura mai mult pe un frate mai bătrân şi bolnav. Merse şi-i dărui strugurele. Bătrânul îl primi cu bucurie, dar văzându-l aşa mare şi frumos, simţi că acest ciorchine ar sta bine pe masa stareţului.
Şi ciorchinele fu dăruit din nou. Stareţul se folosi şi el însă de strugure să facă o bucurie călugărului bucătar care stătea toată ziua în căldură lângă cuptor ca să facă bucate pentru toată obştea.
Ciorchinele ajunse la bucătărie, dar nu rămase acolo, pentru că a fost dăruit mai departe.
Şi aşa, dar din dar, fructul a trecut aproape prin mâinile întregii comunităţi şi a ajuns în final de unde pornise: adică la călugărul portar, primul care-l primise în dar.
În acest fel, un strugure dăruit a făcut dovada că în acea mănăstire era un mic colţ de rai.

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Soţia unui boier bogat mergea odată cu o trăsură împreună şi cu cele două fiice ale ei, la un conac învecinat pentru a lua parte la o ceremonie. Drumul trecea printr-o pădure.

Ajunse cu caleaşca pe la mijlocul pădurii şi trebuind să treacă pe sub crengile foarte stufoase şi joase ale unui arbore, vizitiul a mânat cu nebăgare de seamă şi crengile acestuia le-au lovit pe doamne iar una din ele agăţându-se de colierul uneia dintre ele, rupându-l şi atunci ele coborând toate din trăsură au început să caute şi să culeagă de prin iarbă perlele împrăştiate.

Dar iată, că un pădurar, alergând într-un suflet, vine şi le spune:

- Nu vă mai văicăriţi, ci mai degrabă lăudaţi pe Dumnezeu că v-am putut ajunge. La marginea pădurii sunteţi aşteptate de o bandă de tâlhari pentru a vă jefui. Dacă nu aţi fi fost reţinute, acum aţi fi fost în mâinile lor.

Şi atunci ele s-au întors cu bine înapoi la conacul lor.

Orice lucru am face, să-l facem pentru Dumnezeu

        Pentru fiecare acţiune a sa, omul este dator să se întrebe pe sine: ,,Oare ceea ce fac eu acum mă odihneşte pe mine? Dar pe Dumnezeu, oare-L odihneşte?”, şi să cerceteze dacă acel lucru este sau nu plăcut lui Dumnezeu. Cel ce uită să facă aceasta, uită şi de Dumnezeu!...

Mai demult, oamenii Îl aveau mai mult în vedere pe Dumnezeu, căci mereu îi auzeai spunând: ,,Dacă vrea Dumnezeu…”, ,,Dacă va îngădui Dumnezeu…”, ,,Spre slava lui Dumnezeu!”, trăiau ceea ce spune psalmistul ,,Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea” (Ps. 15, 8) ca să nu mă clatin, şi nu se clătinau. Acum însă, vezi, încet-încet, a pătruns curentul european şi mulţi nu fac răul din politeţe.

Orice ar face omul, să o facă curat pentru Hristos, să cugete că Hristos îl vede, îl urmăreşte, şi în orice mişcare a sa centrul să îi fie Hristos. Dacă ne mişcăm cu scopul de a plăcea oamenilor, aceasta nu ne foloseşte la nimic.

 sursa                                                                                                (Cuviosul Paisie Aghioritul)
http://popasduhovnicesc.ro/

Recunoştinţă şi pentru mult, şi pentru puţin

Unii spun: ,,Cred că Dumnezeu mă va ajuta…”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Unii ca aceştia trebuie să ştie însă că Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi Lui, ci banilor!...

Dumnezeu nu îi pretinde omului să nu aibă niciun  ban pus deoparte pentru ceasul de nevoie, ci să nu îşi pună nădejdea sa în bani. Cel ce îşi face planuri pentru viitor fără a se încrede mai întâi lui Dumnezeu, dar spune pe urmă că ,,Aşa a vrut Dumnezeu”, unul ca acesta îşi binecuvântează lucrul său în mod diavolesc.

Mulţi n-au înţeles însă că Dumnezeu e Cel Care le poartă de grijă, nu se încredinţează întru totul voii Lui şi de aceea suferă şi se chinuiesc.

                                                                                                 (Cuviosul Paisie Aghioritul)

 sursa                                                                               

http://popasduhovnicesc.ro/

A doua șansă

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. 
Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:
- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:
- Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?
- Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!
- Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a început să se caţăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subţia din ce în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-şi creadă ochilor! Mulţi păcătoşi se atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.
- Ce faceţi ?! Strigă omul speriat. Daţi-vă imediat jos, o să se rupă firul şi o să cad iarăşi. Daţi-vă jos, n-auziţi ?! Ţipa omul cu disperare şi începu să-i lovească cu picioarele. În clipa aceea, firul s-a rupt şi au căzut cu toţii.
- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalţi! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!
- Nu se poate! I-a răspuns îngerul.
- Cum aşa? Doar n-am nicio vină, firul s-a rupt din cauza lor!
- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta şi a invidiei tale. Firul acela era firul credinţei şi ar fi putut ţine şi tot iadul dacă ai fi avut încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism şi că acum îţi pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos şi rău, firul nu te-a ţinut; de aceea s-a rupt. În viaţă nu va reuşi cel rău, cel zgârcit şi interesat doar de propria persoana.
Poate că va strânge averi, dar în sufletul său cu ce se va alege? Dar cel ce îi ajută mereu şi cu dragoste pe ceilalţi, acela strânge în inimă comori cereşti, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăieşte pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!"

Trufașul ateu

Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:
- Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?!
Credinciosul îi răspunde:
- Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.
- A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:
- M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până voi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.
- Cel credincios i-a răspuns:
- Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ”Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”
- Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.
- Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.

HAINA RUPTĂ

Un ostas l-a intrebat odata pe avva (parintele) Mios daca Dumnezeu primeste pocainta omului. Iar avva, dupa ce l-a intarit cu cuvinte de folos, i-a zis:
 - Spune-mi, dragule, daca ti se rupe haina, o arunci? Acela i-a raspuns:
- Nu, ci o cos si continui sa o port.
Atunci parintele i-a spus:
 - Aşadar, daca tie iti pare rau pentru haina ta, lui Dumnezeu nu-I va parea rau pentru faptura Sa? Asa era atunci: oamenii isi carpeau hainele rupte. Astazi, insa, cei mai multi oameni nu-si mai cos haina trupului, dar nici pe cea a sufletului, nu le mai pare rau de hainele lor. Doar Dumnezeu a ramas consecvent: Ii pare rau pentru fiecare faptura a Sa, "zdrentuita de pacate" si se jetfeste mereu pentru ea.
"Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lana alba le voi face. De veti vrea si de Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca. Iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, atunci sabia va va manca, caci gura Domnului graieste" (Isaia 1:18-20).

CÂTI BANI COSTĂ O MINUNE?

O fetită si-a luat pusculita si a golit continutul ei. A numărat de trei ori măruntisul, ca să nu facă vreo greseală. Era un dolar si 11 centi. A luat banii si a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat si nu a luat aminte la copilă. Fetita a făcut putin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă si a început s-o lovească de masă.

- Ce vrei ?, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am văzut de multi ani?

Atunci fetita i-a spus:

- Vreau să-ti vorbesc despre fratele meu, care este foarte bolnav si pentru care vreau să cumpăr o minune.

- Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni, i-a răspuns farmacistul.

- Stiti, a spus fetita, fratele meu are ceva în cap care se măreste si tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani…

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discutia, a întrebat-o pe fetită de ce fel de minune are trebuintă fratele ei.

- Nu stiu, i-a răspuns fetita cu ochii înlăcrimati. Ceea ce stiu este că are nevoie de operatie, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.

La întrebarea câti bani are, fetita a răspuns:

- Un dolar si 11 centi. Iar dacă vor trebui si altii, îi voi găsi.

- Ce coincidentă, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar si 11 centi.

A luat banii, apoi a luat-o pe fetită de mână si i-a spus:

- Să mergem împreună la casa ta ca să-l văd pe fratele si pe părintii tăi si să facem minunea…

Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operatia a mers foarte bine si fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.

- Operatia a fost o adevărată minune, a soptit mama. Oare cât să fi costat?

Fetita zâmbea. stia forte bine cât costă o minune: Un dolar si 11 centi, si credinta  unui copil mic…

Milostenia

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat un baietel care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul lui, trecatorul la intrebat pe copil:
- Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?
- Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.
Cucerit de bunatatea baiatului, omul la intrebat ce isi doreste el cel mai mult.
- O, a spus baietelul, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracat, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.
- Ei, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat baietelului un cojocel calduros si tare frumos. Baiatul nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de el.
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si fii sigur, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi!
Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.
Fie Numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac!

PUTEREA RUGACIUNII

        Un farmacist fu trezit într-o noapte de un băiat, care-i ceru o doctorie pentru mama sa grav bolnavă. Farmacistul în graba dădu băiatului, din greşeală, o sticlă de otravă. După plecarea băiatului observă cu groază greşeala comisă. Alergă în stradă, strigă în gura mare după băiat, dar acesta dispăruse. O nelinişte nespusă cuprinse pe bietul om. Atunci, împins de o forţă irezistibilă, el, care se ruga mai rar, se aruncă în genunchi şi rugă pe Dumnezeu să-l scape de nenorocirea asta. Abia îşi termină rugăciunea şi la uşă se auziră lovituri puternice. Deschizând uşa, intră băiatul de mai înainte, care îi spuse plângând că, fugind spre casă, a căzut şi a spart sticla cu doctoria. Farmacistul plânse de bucurie, spre nedumerirea copilului, îi dădu acum doctoria cerută şi deveni un creştin rugător şi foarte ataşat de biserică.

Beţivul si nevasta lui.

O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv.
Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.
Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.
Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă.
Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea:
- "De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?"
Iar femeia îi răspunse:
- "Puterea asta o am de la Domnul Iisus!?
Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise:
- "Tot tu eşti mai tare ca mine!?
Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale.