Într-o mănăstire, călugărul care împlinea ascultarea de portar a primit de la un ţăran, care-şi avea via în apropiere, un mare ciorchine de strugure. Omul i-l dăruise cu tot dragul spunându-i că este cel mai frumos ciorchine din via lui.
Călugărul portar se gândi că fructul l-ar bucura mai mult pe un frate mai bătrân şi bolnav. Merse şi-i dărui strugurele. Bătrânul îl primi cu bucurie, dar văzându-l aşa mare şi frumos, simţi că acest ciorchine ar sta bine pe masa stareţului.
Şi ciorchinele fu dăruit din nou. Stareţul se folosi şi el însă de strugure să facă o bucurie călugărului bucătar care stătea toată ziua în căldură lângă cuptor ca să facă bucate pentru toată obştea.
Ciorchinele ajunse la bucătărie, dar nu rămase acolo, pentru că a fost dăruit mai departe.
Şi aşa, dar din dar, fructul a trecut aproape prin mâinile întregii comunităţi şi a ajuns în final de unde pornise: adică la călugărul portar, primul care-l primise în dar.
În acest fel, un strugure dăruit a făcut dovada că în acea mănăstire era un mic colţ de rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.