Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

vineri, 8 noiembrie 2019

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



In centrul vechi din Constanța, la un fast-food din zonă, stătea la coadă un oarecare părinte. Îmbrăcat în reverendă, aștepta să îi vină rândul să comande. Un grup de tineri în spatele dânsului vocifera: "Ia uite, bă, popa mănâncă la fast-food...", "Bă, dar azi nu este zi de post? Păi dacă nici popa nu ține post, noi de ce am ține?" Deși îi auzea, nu le-a spus nimic și, venindu-i rândul să comande, părintele spuse:

"- Fiți amabilă, un kebab cu de toate. Cât mai mare să fie, rogu-vă!", ceru părintele zâmbind.

"- Ce, părinte, ți-e foame rău?", spuse doamna cu obrăznicie. "Îți fac cum fac la toată lumea. Dacă ți-e foame tare, ia-ți două."

"- Cred că unul ar fi suficient pentru acum, dar mai puneți unul la pachet, vă rog!" replică părintele, cu același zâmbet pe față.

Femeia le-a pregatit pe amândouă. Pe unul l-a pus pe tavă și pe al doilea l-a pus în punguță. Părintele a plătit, le-a luat și, într-un colț mai îndepărtat al terasei, la o masă unde aștepta un copil îmbrăcat mai ponosit, părintele așează tava în fața lui, îi oferă punguța și, sărutându-l pe frunte îi urează "Poftă bună!", după care plecă în treaba dumnealui. Atât femeia cât și tinerii care mai devreme vociferau în spatele părintelui, văzând gestul acesta, au amuțit...

Luați aminte: "Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura." (Matei 7:1-2).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog