"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!
Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, s-au certat. Cearta a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când între cei doi nu a mai fost putință de înțelegere.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a spus străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a răspuns fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard înalt, să nu-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de însetare, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fratele cel mare a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard înalt, cum ceruse el, ci era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om cu adevărat bun, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după toată supărarea ce ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. Tâmplarul era Hristos.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a spus străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”. “Da, a răspuns fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard înalt, să nu-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de însetare, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fratele cel mare a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard înalt, cum ceruse el, ci era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om cu adevărat bun, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după toată supărarea ce ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”. “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. Tâmplarul era Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.