A fost odată o femeie foarte sărmană, care avea trei copii, şi o femeie foarte bogată, care avea de asemenea trei copii. Cea bogată era aşa de zgârcită, că niciodată nu dădea ceva de pomană şi celei sărace.
Într-o zi, femeia săracă nu avea din nou pâine pentru cei trei copii ai ei. Şi copiilor le era foame. Atunci femeia săracă merse la cea bogată şi-i spuse:
– Dă-mi, te rog, o pâine pentru copii. Suferă cumplit de foame!
– Nici eu nu am pâine, îi spuse femeia bogată. Cum să-ţi dau ţie?
– Dar tu eşti bogată, spuse ea, sigur că mai ai nişte bucăţi de pâine uscată în dulap.
– Nu, spuse bogata. Dacă am chiar şi numai o bucăţică de pâine, atunci Dumnezeu s-o transforme în piatră !
Şi săraca plecă cu lacrimi în ochi. După ce plecă femeia săracă, bogata le spuse copiilor ei:
– Acum vă voi da câte o felie de pâine cu unt.
Şi merse la dulap să ia pâinea. Dar toate pâinile din dulap erau pietre.
– Asta nu face nimic, spuse femeia bogată. Le dădu copiilor bani şi un coş şi le spuse:
– Mergeţi, copii, la brutar şi cumpăraţi trei pâini proaspete!
Copiii merseră, dar trecu mult timp până se reîntoarseră.
– De ce aţi stat aşa de mult?, întrebă femeia bogată.
– Mamă, îi spuseră copiii, coşul de pâine era îngrozitor de greu. Femeia deschise coşul şi constată că şi aceste pâini se transformaseră în pietre. Atunci se sperie. Numaidecât merse la brutar şi cumpără pâine şi prăjituri pentru femeia săracă. Îi duse, de asemenea, făină, carne şi unt.
– Femeie, îi spuse ea, de acum înainte nu voi mai fi egoistă niciodată. Dumnezeu a transformat toate pâinile mele în piatră. Ce bine ar fi dacă ele s-ar reface în pâini pentru a le putea mânca cu fii mei !
Apoi femeia bogată se duse acasă. Şi iată, toate pietrele deveniră din nou pâini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.