Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 24 mai 2025

ÎNȚELEPCIUNE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

de Preot Sorin Croitoru

M-am săturat să-mi spun părerea,
Vorbind ORICÂND despre ORICE.
Îmi văd de treburile mele,
Și dacă-ați ști ce bine e..

Căci când eram la începuturi
Vroiam mereu să spun ceva,
Chiar dacă treaba-n chestiune..
Adeseori nu mă privea!

Cădeam de multe ori în plasa
Unor agenți provocatori,
Că-s pline vremurile noastre
De farisei ispititori..

Da, îmi cereau să-mi spun părerea
Și să dezbat orice subiect,
Iar eu, luat adesea-n pripă,
Nu răspundeam chiar la obiect..

Doar nu suntem în viața noastră
Mereu ÎN TOATE specialiști..
Mai bine să nu-ți dai părerea,
Decât, vorbind greșit, să riști!

Și-atunci când zici ceva la oameni
Să spui că e PĂREREA TA,
Căci, bineînțeles, se poate
Să fie și greșeli prin ea..

Dar nu, în vremurile alea
Credeam, naiv, că-n tot ce spun
E doar înțelepciune pură..
Credeam că tot ce zic e bun!

Iar când, șezând pe un fotoliu,
Din când în când mai reciteam,
Descoperindu-mi vreo eroare,
În suflet tare mă mâhneam..

Pe frunte-mi apărea sudoarea
Și mâna mi-o treceam prin păr,
Văzând cu groază cum eroarea
Eu o numisem.. ADEVĂR!

E-o spovedanie aceasta?..
Putem să o chemăm și-așa,
Dar din greșelile-mi trecute
Aș vrea să învățați ceva,

Anume că Hristos nu-ți cere
Să spui CEVA despre ORICE,
Ci să vorbești cu multă grijă,
Iar dacă taci, mai bine e!

Iar când vorbești despre credință..
Să fii atent, că este foc!
De n-ai citit Filocalia,
Mai bine nu vorbi deloc!

Căci numai sfinții din vechime
Prin viața lor, primit-au har
Și ori interpretezi Scriptura
CA EI, ori totu-i în zadar!

Deci, fraților, vă rog din suflet:
Să nu vă credeți teologi;
Decât să semeni cunoștința,
Mai bine-ți este să te rogi.

Iar eu vorbesc de-acum încolo
Doar ce îmi este de folos,
Slăvindu-L cât mă ține gura
Pe Domnul meu Iisus Hristos!


Fii o candelă aprinsă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Fii o candelă aprinsă
Și prin pilda vieții tale...
Pune în suflete lumină
Pace...binecuvântare..


Fii o candelă aprinsă
Care calea o luminează..
Pentru cel ce-n întuneric
De Hristos se îndepărtează..


Fii o candelă aprinsă..
Si prin pilda vieții tale..
Indrepteaza la credință
Pe cei rătăciți pe cale...


Fii o candelă aprinsă..
Care arde neîncetat...
La icoana Celui care..
A iertat multul păcat.


Iar când vei pleca din lume...
Va rămâne în urma ta...
Altă candelă aprinsă..
Cu focul din jertfa ta...


Maria Pintican...

vineri, 23 mai 2025

Argatul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!


N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!


Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!


Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:


-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi,
Ce am...cât am putut s-adun...


..........
De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!


Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...


-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...


..........
Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...


..........
La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...


stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi că...toate-s ale mele!


Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul,
Și cât Îl vezi, e tot al meu!


Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!


E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!


Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!


............
De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea să vă mai zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!


.............
Bogat, nu e acela care,
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat, e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!
--------------------------------------------
Dorel Mărgan ✍️

vineri, 16 mai 2025

LUPUL ȘI OILE (fabulă de Diana Sava Daranuța)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


– Sunt cu voi! le zise lupul
Oilor în adunare.
Eu de azi îmi schimb statutul –
Mă declar: smerită „OAIE!”

Simt că inima îmi bate
Doar la unison cu voi
Și visez eu zi și noapte
Să mă fac cioban la oi!

Stâna voastră îmi e dragă,
Frații mei și dragi surori,
Vă prezint o listă-ntreagă
De principii și valori!

Eu sunt calea voastră bună,
La-ndoială nu mai stați,
Să luptăm toți împreună
Cu dușmanii cei colțați!

De aveți vreo întrebare,
Eu vă rog, nu ezitați,
Chiar acum la încercare,
Să mă puneți, dragi fârtați!

Dacă vreți, vă scriu pe foaie,
Nu gândiți că dau din fleancă!
Pot să-mbrac cojoc de oaie
Și să-mi pun la gât talancă!

Eu vă zic, că nu-i minciună –
Martor cerul și pământul,
Că în nopțile cu lună
Doar la voi îmi este gândul!

– Măi, ce bine-i zici matale,
Un berbec bătrân îi zise,
Am și eu o întrebare,
La mesajele transmise!

Dar mai înainte, frate,
Hai, să ne-așezăm la masă,
Să mâncăm pe săturate
Iarbă verde și mustoasă!

Printre oi se-așază lupul
Se apleacă, se îndoaie,
Încercă să pască iarbă,
Dar degeaba, că nu-i oaie...

– Totuși, care-i întrebarea,
Se-arătă el indignat,
Că n-am timp de sărbătoare,
De băut și de mâncat...

Și berbecul îi răspunse:
– Văd că nu îți place iarba...
Dar, când foamea te-a ajunge,
Ce-o să faci? Vei suge laba?

Poți să-ți pui la gât talancă,
Poți să-mbraci cojoc de oaie,
Dar nu s-a văzut vreodată
Lupul să mănânce paie...

Și-apoi, firea ta colțată
Va ieși la prima foame...
Pleacă, lup hain îndată,
Cât nu te-am luat în coarne!

Care e aici morala?

De când lumea e făcută,
Mulți se văd stăpâni la oi...
Și conduc adesea turma
Cei cu colții de lupoi...

Autor: Diana Sava Daranuța
Din volumul ”Fabule”, 2021

joi, 15 mai 2025

Adevărul si bunătatea!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un om gospodar avea un singur fiu.
 
El a înfiat un sărac, si a început să -l privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat a venit într -ascuns un vrăjitor negru, si l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său. Acela îsi dăduse seama de toată urzeala, însă nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe fiul său de suflet să facă ce dorea. Dar i s-a făcut milă si, la despărțire, i-a dat fiului de suflet o pungă închisă, plină cu aur si cu pietre scumpe. Si s-a dus de la el cu lacrimi în ochi.
Așadar, acel sărac a purces la drum -- numai că vrăjitorul negru nu doar că nu l-a ajutat pe călătorul singuratic, ci,dimpotrivă, trimitea rudele sale negre în calea lui ca să -l jefuiască.
 
Văzându-se în primejdie, săracul se răscumpăra din mâinile tâlhărilor cu aur si cu pietre scumpe; se ruga doar să nu -i i-a punga.

Astfel călătorind, cădea mereu dintr -o cursă a negrilor în alta. Si se răscumpăra mereu cu aur si cu pietre prețioase, până ce punga i s -a golit de tot. Atunci i s-a înfățișat însusi vrăjitorul negru. Când l-a văzut, săracul i-a cerut ajutorul ca unui prirten, dar vrăjitorul negru s-a arătat deodată cum era de fapt: cel mai mare tâlhar.
 
Scrâșnind din dinți, i-a înhățat punga, încercând să i-o smulgă din mâini.
 
Între timp, gospodarul privea din depărtare ce se întâmplă cu fiul lui de suflet. S-a înduioșat de soarta lui si l-a trimis pe fiul său cel unul-născut să -l mântuiască de la pieire pe sărac. Fiul a ajuns în ultima clipă când săracul era deja istovit în lupta pentru pungă. L-a lovit pe vrăjitorul negru si l-a rănit de moarte, iar săracului i-a umplut iarăsi punga cu aur si pietre scumpe, spunându-i să se întoarcă degrab acasă, unde îl așteaptă tatăl gospodar.
 
Înțelegeți această pildă? Gospodarul e Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam si neamul lui. Vrăjitorul negru este satana. Punga legată la gură e trupul omenesc. Aurul si pietrele scumpe închipuie sufletul omenesc, care e dăruit cu darurile lui Dumnezeu cele bogate.
Îndepărtîndu -se în chip necugetat de Dumnezeu, neamul omenesc si-a pierdut treptat toată bogăția duhovnicească si a rămas numai cu viața sa trupească. Când satana a încercat să si-o însușească si pe aceasta pentru a nimici astfel deplin lucrul Domnului, S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu.
El l-a rănit de moarte pe satana, iar după ce l-a rănit si l-a făcut neprimejdios, l-a aruncat în adâncul iadului. Si în viața trupească a omenirii a insuflat iarăsi suflet viu si l-a umplut cu darurile dumnezeiești. În același timp a poruncit neamului lui Adam să se întoarcă cu noua bogăție în casa Tatălui ceresc.
 
Sf. Nicolae Velimirovici, Adevărul si bunătatea! 

Un om binecuvântat

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un soldat necunoscut din războiul civil american aşternuse pe hârtie următoarele cuvinte: "L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere, dar El m-a făcut slab ca să învăţ simplitatea şi smerenia. L-am rugat să mă ajute să fac fapte mari, dar El m-a micşorat ca să fac fapte bune. L-am rugat să-mi dea bogăţie ca să fiu fericit, dar El m-a făcut sărac ca să devin înţelept. L-am rugat să-mi dea toate lucrurile ca să pot gusta viaţa, dar El mi-a dat viaţa, ca să pot gusta toate lucrurile (bune). Nu am primit nimic din tot ce am cerut, dar am primit tot ce a fost mai bun pentru mine. Împotriva dorinţei mele, mi-au fost ascultate rugăciunile. Sunt printre oameni un om binecuvântat".


De ce să ne rugăm? - Pilda numărul 377

Un sfânt obişnuia să facă o scurtă vizită lui Iisus, când trecea pe lângă o Biserică. Într-o zi, un trecător îl întreabă: "Ce faceţi dumneavoastră în Biserică?". Sfântul îi răspunse: "Când ai un prieten şi te întâlneşti cu el, îl saluţi, discuţi cu el, îi împărtăşeşti bucuriile şi succesele, dar şi necazurile tale. La fel fac şi eu cu Iisus, Prietenul meu".

Omul modern, orb în faţa adevărului - Pilda numărul 378

Un om se rătăci în deşert şi nu mai avea la el nicio provizie de mâncare şi băutură. Deodată zări înaintea sa nişte palmieri. Se auzea chiar şi susurul unui râu. Dar el se gândi: "Asta-i doar o nălucă, o fata morgana. În realitate, aici nu se află nimic". Descurajat şi pe jumătate sărit din minţi se prăbuşi la pământ. Puţin timp după aceea trecură pe acolo doi beduini şi-l găsiră mort. "Poţi să înţelegi una ca asta? spuse unul către celălalt. Aşa de aproape de apă. Iar smochinele îi cresc aproape în gură! Cum a fost posibil aşa ceva?". Şi celălalt îi răspunse: "Acesta a fost un om modern, orb în faţa adevărului".


marți, 13 mai 2025

Lupul si Oaia proastă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



A fost odată un lup, iar în vecinătatea lui păștea o turmă numeroasă de oi.
În fiecare zi, lupul ataca câte una...

Speriate, oile fugeau în pădure, iar cea prinsă începea să se zbată și să zbiere – zbieretele ei îngrozeau turma.

Atunci lupul a început să vorbească cu fiecare oaie, pe rând:

„N-ai de ce te teme, eu ucid și devorez doar oile proaste. Tu ești diferită – tu ești prietena mea cea mai bună.”

După astfel de convorbiri, oile pășteau liniștite și nu mai fugeau.

Când lupul mai sfâșia o oaie, celelalte gândeau:
„A mai căzut una dintre cele proaste… mie nu mi se poate întâmpla, sunt prietena cea mai bună a lupului.”

Oile erau liniștite. Fericite chiar.

Lupul se apropia de câte una și îi spunea cu un zâmbet blajin:
„O, draga mea, n-am mai vorbit demult despre oile naive…”
Și moartea era fulgerătoare – nici nu mai apuca să-și dea seama.

Lupul le-a ridicat stima de sine, iar ele, nestingherite, pășteau mai bine, devenind astfel mai gustoase.

Cea mai sinistră parte?
Celelalte oi au început să-l ajute. Dacă vreuna dădea semne că începe să înțeleagă adevărul, „prietenele” lupului îl avertizau...
A doua zi, oaia devenea cină !

Fiecare ar trebui să creadă mai puțin în vorbe și mai mult să privească faptele.

Avem o trăsătură comună astăzi : auzim doar ceea ce ne place, iar restul îl trecem cu vederea.

E esențial să recunoști la timp lupul în blană de oaie.


BINECUVINTEAZĂ, DOAMNE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




de Preot Sorin Croitoru
 
Binecuvintează, Doamne,
Tot ce am, ce sunt, ce pot,
Viața, gândurile mele,
Binecuvintează-mi tot!

Binecuvintează-mi somnul,
Liniștea, odihna mea,
Toate să primească, Doamne,
Binecuvântarea Ta!

Binecuvintează-mi munca,
Truda mea, oftatul meu,
Ca să le închei cu bine,
Întărit de Dumnezeu.

Binecuvintează-mi ruga,
Lacrima și-al meu suspin
Ca să pot trăi o viață
De adevărat creștin.

Binecuvântează-mi prunca
Și pe toți cei dragi ai mei,
Dă-le, Doamne, sănătate
Să mă veselesc de ei,

Dă-mi și mie viață lungă
Ca să pot să-i ocrotesc,
Să le pot purta de grijă,
Să-i îmbrac și să-i hrănesc.

Binecuvintează, Doamne,
Hrana noastră când mâncăm,
Starea noastră împreună
Când din darul Tău gustăm.

Cred că nu există-n viață
Un moment mai fericit
Ca acela când la masă
Toți cei dragi s-au întâlnit.

Binecuvintează, Doamne,
Viața noastră pe pământ
Ca în harul Tău trăind-o,
Să ne iei în Raiul sfânt

Când, sătui de osteneală,
Binecuvântați vom fi
Să ne ducem la odihnă
Sus, în ceruri, într-o zi..

sâmbătă, 10 mai 2025

Sticla cu furnici...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Lăsasem peste noapte o sticlă de cinci litri cu apă, deschisă. În ea căzuseră zeci de furnici . Se zbăteau haotic în apa limpede, fiecare părând să lupte pentru viața ei.
La început, mi s-a părut că se îneacă una pe alta, că încearcă să se salveze cu orice preț — chiar și cu prețul altora.
Gândul ăsta m-a dezgustat. M-am întors și am plecat, hotărât să nu intervin.
Dar, după două ore, curiozitatea m-a biruit. M-am întors să mai arunc o privire în sticlă.
Și ce am văzut m-a lăsat fără cuvinte:
furnicile erau în viață!
Mai mult decât atât — formaseră o adevărată insulă vie, o piramidă de trupuri, în care se sprijineau unele pe altele, rămânând la suprafață ca o colonie unită.
Am rămas nemișcat, privind cu sufletul la gură.
Cele de jos chiar se înecau… dar nu pentru totdeauna.
După un timp, erau înlocuite de cele de sus, care coborau de bunăvoie.
Cele epuizate urcau, încet, fără grabă, fără să îmbrâncească pe nimeni.
Nimeni nu se salva pe sine mai întâi.
Dimpotrivă — fiecare căuta să ajungă acolo unde era cel mai greu.
Un sistem de ajutor reciproc, perfect coordonat, m-a zguduit profund.
N-am mai rezistat.
Am găsit o lingură care încăpea prin gura sticlei și am introdus-o cu grijă.
La vederea salvării, furnicile au început să urce, una câte una, fără pic de panică.
Totul mergea bine, până când una dintre ele, slăbită, a alunecat din nou în apă, fără să reușească să ajungă la margine.
Și atunci s-a întâmplat ceva ce n-o să uit niciodată.
Ultima furnică, deja aproape afară, s-a întors brusc.
A coborât, parcă spunând:
„Rezistă, frate, nu te las!”
S-a aruncat din nou în apă, s-a agățat strâns de cea care se îneca, dar nu putea s-o scoată singură.
N-am mai stat pe gânduri.
Am apropiat lingura, și așa, împreună, au ieșit afară — vii, amândouă.
Episodul acesta m-a emoționat mai mult decât orice film sau carte despre prietenie și sacrificiu.
Am simțit o furtună de emoții:
Mai întâi, rușine — pentru că am judecat furnicile ca fiind ființe insensibile.
Apoi, uimire — pentru rezistența lor.
Admiratie — pentru disciplina și curajul lor de a se sacrifica.
Și, la final, o apăsătoare rușine... pentru oameni.
Rușine pentru noi, oamenii.
Pentru indiferență.
Pentru cât de ușor ne pierdem unii pe alții în goana după avantaje.
Pentru cât de rar mai vine cineva înapoi să-l salveze pe cel slab.
Noi construim ziduri, când am putea fi poduri vii.
Dacă niște ființe atât de mici sunt capabile de o astfel de solidaritate și dăruire…
de ce noi, oamenii, suntem atât de des surzi la suferința celorlalți?
În ziua aceea am înțeles un lucru simplu:
Adevărata putere e în unitate.
Și dacă încă nu știi cum să trăiești cu adevărat —
învață de la furnici.
sursa ATHOS



vineri, 9 mai 2025

Bunica


             "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





Bunica îl privi pe nepot cu o privire aspră, plină de furie, și îi spuse, cu o voce rece și tăioasă:
— Pleacă. Ieși din casa asta. Nu vreau să te mai văd aici.

Bunicul, nedumerit și îndurerat, interveni:
— Ce faci? De ce te porți așa? Băiatul ăsta nu e doar nepotul tău... e ca un fiu pentru tine. L-ai crescut cu atâta dragoste.

Dar femeia rămase impasibilă, ca și cum nu l-ar fi auzit.
Vecinii, martori ai scenei, priveau uluiți.
Aceeași femeie care fusese cândva blândă și iubitoare, acum îl izgonea pe nepot fără nicio explicație.

Fără altă opțiune, băiatul plecă.

Pe drum, se întâlni cu cel mai bun prieten și îi povesti ce se întâmplase.
— Măcar... ți-a lăsat alocația lunară obișnuită? — întrebă prietenul.
— Nu... m-a dat afară cu mâinile goale, — răspunse băiatul, cu vocea frântă.
— Îmi pare rău... Aș vrea să te ajut, dar nu am cum — spuse prietenul, apoi plecă.

Ajunse apoi la casa unui alt prieten.
Când deschise ușa și îl văzu, acesta zâmbi:
— Ai venit să mă chemi la joacă?

Băiatul coborî privirea și, cu o voce tremurândă, murmură:
— Eu... nu mai am unde să stau. Pot să rămân la tine, te rog?

Zâmbetul celuilalt dispăru imediat.
— N-ai nimic să-mi oferi și totuși ceri ajutor? Pleacă. Cine n-are nimic... nu valorează nimic.

Rănit și plin de rușine, se îndreptă spre casa iubitei lui.
— Iubirea mea... bunica m-a dat afară. N-am decât hainele de pe mine. Te rog, ajută-mă... nu știu unde să mă duc.

Fata, emoționată de vorbele lui, îl rugă să aștepte afară cât vorbește cu părinții ei.
Când se întoarse, ochii îi erau plini de tristețe.
— Îmi pare rău... părinții mei nu vor să primească „un ratat” în casă.
Și acum, că nu mai ai nimic să-mi oferi... cred că e mai bine să ne despărțim.

Băiatul izbucni în plâns.
Toți cei pe care îi crezuse aproape l-au abandonat.

Singur, rătăci pe străzi fără țintă până se așeză, zdrobit, pe o bordură.
Șopti pentru sine:
— Deci e adevărat... Nu valorez nimic? Ce se va alege de mine?

În acel moment, când ajunsese în cel mai adânc punct al disperării, bunicul îl găsi.
— Iart-o, — îi spuse, referindu-se la bunică. — N-a vrut să te rănească.

— Și tu? — îl întrebă băiatul, cu ochii plini de reproș. — Tu de ce n-ai făcut nimic?

Bunicul, cu un ton calm, răspunse:
— Hai acasă... și o să înțelegi.

După o clipă de ezitare, băiatul urcă în mașină.
Când ajunse, bunica îi sări în brațe... dar el se trase înapoi.

Bunicul îi făcu semn să se așeze și apoi îi vorbi blând:
— Fiule... bunica ta nu te-ar fi alungat niciodată fără un motiv.
A ales să procedeze așa ca să-ți dea o lecție esențială.

Te vedea cum te rătăcești, cum oferi totul unor oameni care nu meritau: prieteni, o iubită... care te căutau doar pentru ce puteau obține de la tine.
Și astăzi, când chiar ai avut nevoie de ei, niciunul n-a fost acolo.
Ai oferit din iubire, dar când ai rămas fără nimic... te-au lăsat singur.
Prietenii tăi? Nici măcar un pahar cu apă nu ți-au dat, după ce te-au folosit atât.

Bunica a vrut să înțelegi un adevăr dur, dar esențial:
Pentru mulți oameni, valoarea ta e legată de ceea ce ai, nu de ceea ce ești.

Cu ochii în lacrimi, băiatul se întoarse spre bunica și șopti:
— Iartă-mă... astăzi m-ai învățat ceva ce n-am să uit niciodată.

Ea îl strânse tare în brațe și îi spuse:
— Te iubesc. Ești încă tânăr și vezi lumea cu ochi curați.
Dar a trebuit, în felul meu, să te învăț cum e cu adevărat viața.

Morala:
Când totul merge bine, mulți îți sunt alături.
Dar în clipele grele... doar cei adevărați rămân.

Lumea, de prea multe ori, te judecă după ce ai, nu după cine ești.
Învață să-i recunoști pe cei care te iubesc cu adevărat, de cei care doar se folosesc de tine.

Pentru că abia atunci când nu mai ai nimic... afli cine contează cu adevărat.

Și tu... știi cine te iubește pentru ceea ce ești, nu pentru ce ai?

Această poveste nu e scrisă doar ca să te emoționeze — ci ca să te trezească.
Pentru că, uneori, pierzând totul... începem să vedem cu adevărat.

Dacă această lecție ți-a atins inima, păstreaz-o.
Trimite-o cuiva care are nevoie să-și deschidă ochii.

Și dacă, măcar o dată, te-ai simțit fără valoare pentru că n-ai mai avut nimic...
scrie doar: „Înțeleg.”

Aici, împreună, învățăm să vedem... cu inima.

vineri, 2 mai 2025

MĂRTURII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa
 
Un ateu, la Înviere, mi-a răspuns infatuat,
(Când l-am salutat frumos cu ,,HRISTOS A ÎNVIAT")
,, - Fugi de-aici cu vorba asta! Voi visați așa frumos...
Cine îmi dă mărturie că a Înviat Hristos? "
Mărturie vrei ca Toma? Tu o ceri din răutate.
Toma n-a tăgăduit! Domnul a-nviat din moarte.
Dintre toți aceia care călcau urma lui Hristos,
( Ucenici cât și apostoli) era cel mai credincios!
A cerut să se convingă dacă Fiul cel ceresc
A-nviat și e acolo ȘI CU TRUPUL OMENESC!
Iată, el e mărturie! L-a văzut cu ochii lui
Și-a pus degetul în rană și pe urmele de cui!
Mărturia Învierii, Celui ce ne e Lumina,

 
Ne-o arată Cartea Sfântă prin Maria Magdalina.
L-a văzut în fața sa, a fost martoră minunii,
A vestit și-ncă vestește că a Înviat Rabuni .
Mărturie-ți dau martirii ce-n iubirea Lui au ars,
Toți acei ce i-au urmat precum Saul cel din Tars,
Care-n temniță și-n chinuri pe Hristos n-a lepădat,
Nici când sabia lui Nero pe grumazul lui a stat.
Și de vei citi Scriptura, unde-i mărturia Lui,
Vei vedea cum L-a-ntâlnit pe drumul Damascului!
Mărturia Învierii o dau peste veacuri sfinții
Ce s-au lepădat de lume dându-și la săraci argintii,
Mărturia stă-n Altare, în Potir, în Liturghie
Când din nou s-aduce Jertfă, Hrană Sfântă să ne fie!
Stropul de cuminecătură este veșnica dovadă
Că-n Potir e Învierea ce spre Veșnicii ne poartă!
Eu pot da o mărturie fiindcă-n beznă mult am stat,
Însă sufletu-mi, cu Domnul, spre Lumina a săltat!
Și-n pământul țării noastre, mărturii -ngropate zac
Sfinte moaște ce arată Învierea noastră-n Veac!

ÎNCEPUTUL ALTEI VIEȚI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





de Preot Sorin Croitoru

Doamne, Tu prin Înviere
Ne arăți și ne înveți
Că la urma urmei moartea
E-nceputul altei vieți..

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești trimis de Tatăl Tău
Ca să scoți această lume
Din robia celui rău,

De vom crede că Tu Însuți
Ești Mesia cel promis,
Împlinind cu multă râvnă
Cele ce-n Scripturi s-au scris,

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești și Om și Dumnezeu,
După firea Ta divină
Existând din veci mereu,

De Te vom vedea pe Tine
Dumnezeu adevărat
Care-n timpul lui Augustus
Pentru noi S-a întrupat,

De vom crede că prin Cruce
Și prin tot ce-ai suferit
Tu spălai păcatul lumii
Ascultând desăvârșit,

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești al Tatălui Hristos,
Mielul Care Se jertfește
Pentru orice păcătos,

De vom crede și în moartea
Și în învierea Ta,
Început al învierii
Noastre ce va fi cândva,

De vom cere-n rugăciune
Harul Tău neîncetat,
Încrezându-ne în Tine,
Nu ca Petru ce-a trădat,

De ne-om strânge-n ale Tale
Praznice împărătești
Ca să Te slăvim pe Tine
În cântări bisericești,

De o vom cinsti cu râvnă
Pe Preasfânta Maica Ta,
Fiindcă-a noastră mântuire
Săvârșitu-s-a prin Ea,

Ea făcându-Ți-se scara
Coborârii pe pământ
Și cuptorul care coace
Pâinea Trupului Tău Sfânt,

Viță ce-a rodit în taină
Strugurele Cel de sus,
Și fereastră a Luminii
Soarelui Hristos Iisus,

Crinul cel cu trei petale
Și izvorul Apei Vii,
Rugătoarea pentru care
Lumea încă o mai ții,

De vom asculta, Iisuse,
De porunca-Ți de-a iubi,
Încercând a face bine,
Căutând a milui,

De Te vom vedea pe Tine
În toți oamenii sărmani,
Ajutând după putere
Văduve, săraci, orfani,

Pe toți cei ce azi se află
În necazuri și nevoi,
De vom face astea toate,
Milă vei avea de noi

Și ne vei trimite, Doamne,
Harul Tău dumnezeiesc,
Izbăvindu-ne de patimi
Ce urât ne stăpânesc,

Inimă curată, Doamne,
Întru noi Tu vei zidi
Și în inimile noastre
Duhul Sfânt va locui

Și vom învia, Iisuse,
Chiar de-aici, de pe pământ,
Și vom fi ca serafimii
Care-Ți cântă SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT!
amin

joi, 1 mai 2025

Pâinea

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!






"La un om veni odată
Un sărac cerând o pâine
Și i-a zis omul din poartă:
Lasă, bade, vino mâine.

Noaptea zboară furtunoasă
Cu aripa-i ca oțelul,
Rezemat de-un colț de casă
Răbdător stă bătrânelul.

Dimineața-n zori se scaldă
Încropind un fir de soare
În cuptor e pâine caldă,
Că e zi de sărbătoare.

Îmbrăcat în rupta haină
Zăcea rece bătrânelul
Ca o ne-nțeleasă taină
Ce-o primise-n brațe cerul.

Și din inimă amară
Bobi de lacrimi cad pe pâine
Că de-acum n-o să-i mai ceară
Că murise ieri nu mâine."

Sfintii Zilei

Arhivă blog