În fiecare zi, lupul ataca câte una...
Speriate, oile fugeau în pădure, iar cea prinsă începea să se zbată și să zbiere – zbieretele ei îngrozeau turma.
Atunci lupul a început să vorbească cu fiecare oaie, pe rând:
„N-ai de ce te teme, eu ucid și devorez doar oile proaste. Tu ești diferită – tu ești prietena mea cea mai bună.”
După astfel de convorbiri, oile pășteau liniștite și nu mai fugeau.
Când lupul mai sfâșia o oaie, celelalte gândeau:
„A mai căzut una dintre cele proaste… mie nu mi se poate întâmpla, sunt prietena cea mai bună a lupului.”
Oile erau liniștite. Fericite chiar.
Lupul se apropia de câte una și îi spunea cu un zâmbet blajin:
„O, draga mea, n-am mai vorbit demult despre oile naive…”
Și moartea era fulgerătoare – nici nu mai apuca să-și dea seama.
Lupul le-a ridicat stima de sine, iar ele, nestingherite, pășteau mai bine, devenind astfel mai gustoase.
Cea mai sinistră parte?
Celelalte oi au început să-l ajute. Dacă vreuna dădea semne că începe să înțeleagă adevărul, „prietenele” lupului îl avertizau...
A doua zi, oaia devenea cină !
Fiecare ar trebui să creadă mai puțin în vorbe și mai mult să privească faptele.
Avem o trăsătură comună astăzi : auzim doar ceea ce ne place, iar restul îl trecem cu vederea.
E esențial să recunoști la timp lupul în blană de oaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.