ADEVĂRU-N LANȚURI, DAR NU ÎN GENUNCHI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

 
Din tăcerea noastră ați făcut o crimă
Vreți ucis în noi tot ce-i românesc
Suntem condamnați pentr-o mare vină
Că păstrăm în vene duhul strămoșesc

 
Ne-ați furat cuvinte și le-ați scos din carte
Lacrima din rugă, lacrima de dor
Interzis ni-i plânsul pentru cei din moarte
Căci ați pus obrocul peste lupta lor

 
Și v-ați pus cerberii paznici peste cronici
Unde a fost jertfă, voi ați pus rușine
Patentând minciuna și zâmbind ironici
Ne-ați făcut vasalii gintelor străine!

Ați lăsat străinii să ne facă legea
Când aveam o Lege, Legea celui Viu
Fastuoasă-n jilț șade făr'delegea
Și dreptatea noastră zace în sicriu.

Unde-a fost credință, voi ați pus zăbrele
Interzis îmi este să știu cine sunt
Cine-au fost odată neamurile mele
Unde zac aceia fără de mormânt!

Arestat mi-e versul cel lăsat ca zestre
Cenzurat cuvântul care ne zidea
Fără nici o vină, Neamul nostru este
Are poate vina de a exista?

Să ne cerem scuze plângând în surdină?
Pentru marea vină de a fi români?
Căci purtăm stigmatul celor fără vină
Ce n-au stat vasali marilor jupâni?

Voi ne vreți tăcuți, însă vom rescrie
Chiar cu propriu sânge, Adevărul tot
Nu vom sta plecați, veșnic în robie
Nici trecutul nostru n-o rămane mort.

Căci genunchiul nostru n-o să se mai plece
Adevărul... știți! Nu va fi învins
Căci destinul nostru stă pe Sfânta Legea
Nu pe vrerea voastră...căci în cer s-a scris!

VIAȚA DE FĂRĂ DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Viața fără Dumnezeu
E plină de tulburare
Grijile și deznădejdea
Calcă sufletul în picioare .

Fie săraci sau bogați
Toți suntem nemulțumiți
Dacă avem bani și putere
Atunci suntem fericiți.

Ochii noștri orbiți de patimi
Nu-Lmai văd Dumnezeu
Îl chemăm în rugăciune
Numai când ne este greu.

Fericirea pământească
Pe care mulți o dorim
Duce în acelaș loc
Către o groapă în țintirim.

Cine suferă în lume
Este desconsiderat
Celui ce îi merge bine
De lume e lăudat.

Creștinii de azi fug de Cruce
Ca de lucru cel mai rău
Dar ei nu știu că ea e podul
Ce duce spre Dumnezeu.

Suntem vrednici de jelire
Atunci când păcătuim
Fiindcă noi cu voia noastră
Spre osândă ne grăbim.

Mult se bucură satana
Când omul e nepăsător
Căci de nu se va trezi
El va fi pe veci al lor.

Îngerii sunt rușinați
Plini de tristețe și mâhniți
Când văd în fiecare zi
Oameni în iad osândiți.

Ce să mai spună Dumnezeu
Când vede atâta răzvrătire
Și pământul sub noi plânge
De boli și nefericire.

Dacă nu Îl auzim
Acum când El ne mai cheamă
Când noi Îl vom căuta
Nu o să ne mai bage în seamă.

Când lumea va fi în gheara
Cumplitului antihrist
Alături de Sfinți și îngeri
Va primi din ceruri trist.

Nu vreau să vă întristez
Cu cuvinte care dor
Dar mai e dureros să pierdem
Dulcele Mântuitor.

Vremurile trec și vin
Și nu se întorc înapoi
Numai Bunul Dumnezeu
Rămâne pururi cu noi!

AUTOR : DANIELA IBRIȘIN

Odată...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Asa se odihnea... odată...
Măicuța mea...a ta... a tuturor...
O jumătate de oră..
Se odihnea ..întinsă pe ogor..

Pe-acest pământ stropit...
Cu sânge...strămoșeasc..
Pe-acest pământ...udat..
Cu lacrimi ce sporesc..

Cu lacrimi care curg...
De ani ..neîncetat...
Pe-acest pământ străbun..
Plin astăzi de păcat...

Așa muncea odată..
Măicuța mea si-a ta...
Iar azi e singuratică ..
Cu bătrânețea grea...

Ramas-a și pământul...
Plin de biruiană ...
Cine să il muncească..?
Bătrână-i a mea mamă....

Parca-ar fi o poveste...
Care incepe....asa...
,,a fost odată o măicuță..
ce-întinsă pe pământul sfânt ..se odihnea".

Maria Pintecan...

CE-I LIBERTATEA?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

Ne vreți tăcuți cu frunțile-n pământ?
Și Adevărul să-l rostim în gând?
Să nu mai plângem ce-am iubit odată
Îi vreți uitați...istoria-ngropată!

Noi doar pe Dumnezeu L-avem stăpân
Ați pus cătușă mâinii de român
Ați dat o lege nouă în Carpați
Că să ne-nchideți și să ne călcați!

Dar nu vom sta-n genunchi și umiliți
Mai bine stăm pe Cruce răstigniți
Nu suntem robi pe țarina străbună
Ne umiliți prin legi și din tribună?

Ce-i libertatea dacă nu mai pot
Să spun ce vreau să spun și ce socot?
Ce-i Adevărul daca e ales
De cei ce-l vor și din istorii șters?

Vorbiți de ură, dar voi o zidiți
Cu fiecare vers ce mi-l opriți
Cu fiecare om ce nu mai are
Un drept ce l-a primit de la născare!

Vorbiți de legi? Voi... cei fără de lege
Ce semănați...cu lacrimi veți culege
Ați pus o lege ca să luați un drept
Acestui Neam ce v-a crescut la piept.

Puteți să ne chemați la judecată
Dar nu veți stinge flacăra curata
Căci nu exista lege de ateu.
Să rupă sufletul de Dumnezeu

Și dacă tot ne vreți închiși cu legea voastră
Și dacă suntem condamnați în țara noastră
Atunci cu fruntea sus ne ducem vina
Că n-am trădat și ne-am păstrat lumina!

HRISTOS A ÎNVIAT!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Coboară Hristos din nou pe Pământ,
Coboară o Sfânta Lumină.
Si iadul zdrobit se vede înfrânt
Cu porti prăbușite-n ruină.

Veniți în Lumina ce s-a răstignit,
Veniti HRISTOS A-NVIAT!
Din cer heruvimi și îngeri aprind,
În suflet, tămâia de nard.

Mormântul e gol, doar giulgiu-i lăsat,
Mormântul nu-L poate opri,
Și îngerul strigă: ,, HRISTOS A-NVIAT!
Precum a zis că va fi!"

Primiți-L pe Domnul și Sfânta Lumină!
Primiți-L pe Cel ce-a-nviat
Să-ți facă și ție, făptură de tină,
În Raiul cel sfânt, un palat.

Rămâneți cu El și vă bucurați!
Rămâneți cu El și veți fi
La Cina Iubirii de-a pururi chemați,
De-a pururi vă veți veseli!

Iubirea învinge tot răul din iad,
Iubirea nu poate pieri!
Căci, iată, din nou HRISTOS A-NVIAT,
Sa fie cu noi în Vecii!

Eliana Popa

Cu durere și profundă îngrijorare,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cu durere și profundă îngrijorare, mă adresez tuturor părinților din România. Această postare este pentru voi, în special pentru cei care aveți copii mici și care, poate din neatenție sau dintr-o încredere naivă în mersul lumii de azi, ați ajuns să credeți că tot ce se întâmplă în jurul nostru este firesc și lipsit de pericol.

Ne apropiem din nou de luna iunie, iar valul noii mișcări viu colorate prinde tot mai mult contur și în România Creștină. Tocmai de aceea, cred că este momentul potrivit să vorbim deschis despre simbolul curcubeului, de unde provine și ce înseamnă el cu adevărat.

Vreau să vă arăt limpede de ce a fost ales tocmai acest simbol de către unii și nu altul. Chiar dacă pentru mulți adevărul este deja evident, simt că este nevoie să-l spunem și mai clar, fără ambiguități.

Adevărul rămâne adevăr, iar ceea ce s-a mai întâmplat se va întâmpla din nou, pentru că legea cauzei și a efectului, rânduită de Dumnezeu de la Facere și până astăzi, nu iartă pe nimeni decât prin pocăință, spovedanie sinceră și prin încetarea faptelor potrivnice voii Lui.

Lumea aceasta funcționează după o rânduială clară: fiecare acțiune a noastră are consecințe. Nu există neutralitate morală. Totul lucrează fie spre bine, fie spre rău. Simplu și clar. Nu este vorba de o pedeapsă arbitrară, ci de o consecință firească a alegerilor noastre.

Ce semeni, aceea vei culege. Acesta este un adevăr vechi cât omenirea, iar Dumnezeu, în mila Sa, ne trimite mereu semne ca să ne trezim din somnul nepăsării. Până nu e prea târziu…

Vă spun cu toată seriozitatea și fără ocolișuri: de fiecare dată în istorie când o societate a părăsit rânduiala firească a lui Dumnezeu, sfârșitul a venit negreșit. A venit sub chipul războaielor, al bolilor, al catastrofelor, al prăbușirilor dure.

Faptul că unii dintre dumneavoastră refuză să accepte acest adevăr sau îl tratează cu nepăsare nu schimbă cu nimic realitatea. Necunoașterea istoriei nu este o scuză, ci o cale sigură spre repetarea greșelilor trecutului.

Cei care ignoră lecțiile lăsate de înaintașii lor ajung inevitabil să trăiască aceleași suferințe, aceleași căderi și aceleași nenorociri. Mai înainte de toate, trebuie să vă amintesc un adevăr de neocolit: răutatea, viclenia, tupeul și înșelăciunea duhurilor căzute, împreună cu cel viclean, nu au limite.

Aceste ființe potrivnice lui Dumnezeu și omului lucrează neîncetat pentru a aduce durere, tulburare sufletească și pierzare veșnică. Așa cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură: “Diavolul de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” - (Ioan 8, 44)

Aceasta este lucrarea lui neîncetată și așa va continua până când Domnul îl va lega și îl va arunca pentru totdeauna în adâncul iadului veșnic, împreună cu toți complicii săi, fie că sunt îngeri căzuți sau oameni. Toți cei care au ales să lupte împotriva lui Dumnezeu cel Viu vor avea aceeași soartă.

Nimeni nu va scăpa. Judecata va fi dreaptă, finală și fără întoarcere. Este doar o chestiune de timp. Diavolul, împreună cu toți ai lui, este deja în agonie. Disperarea lor crește cu fiecare clipă, pentru că știu că sfârșitul le este aproape și că nu vor putea scăpa din Mâna atotputernică a Dumnezeului celui Viu și Adevărat.

Tocmai de aceea încearcă să târască după ei cât mai mulți. Acționează după un singur principiu: dacă pier ei, să piară și alții împreună cu ei. O tactică de distrugere totală, similară unui atac sinucigaș spiritual.

Si acum să vorbim despre curcubeu și despre adevărata sa semnificație, așa cum ne-a fost descoperită în Sfânta Scriptură. Curcubeul nu este doar un fenomen natural, ci un simbol sfânt, rânduit de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Noe și, prin el, cu toată omenirea.

Este promisiunea că nu va mai veni un potop care să piardă lumea, un legământ care rămâne valabil până la sfârșitul veacurilor.Dar diavolul, în urâciunea și viclenia lui, a întinat acest simbol. A luat tocmai semnul promisiunii divine, a șters o culoare, lăsând doar șase, și l-a folosit ca emblemă pentru o mișcare care susține păcate grele și rătăciri sufletești.

Este o provocare obraznică și directă adusă lui Dumnezeu, un gest de răzvrătire împotriva a ceea ce este sfânt, curat și rânduit de sus. Această ființă decăzută, în întunericul și mizeria ei, îndrăznește să ridice glasul împotriva lui Dumnezeu, adresându-I o provocare batjocoritoare:

„Privește, îi manipulez și îi împing pe oamenii pe care îi iubești să comită cele mai grele și rușinoase păcate, tocmai sub simbolul legământului Tău, curcubeul. Tu ai promis că nu-i vei mai distruge, iar ca Dumnezeu, nu-ți poți încălca cuvântul. Așa că ei vor continua să păcătuiască, iar Tu va trebui să privești în tăcere. La timpul potrivit, îi voi lua pe toți cu mine în pierzare.”

Domnul nu este tulburat și nu poate fi atins de provocările celui rău. El rămâne veșnic neschimbat, atotputernic și neclintit. Totuși, inima Sa de Tată suferă atunci când vede cum oamenii, pe care i-a creat din iubire, aleg să se lase amăgiți și se predau de bunăvoie în mâinile celui care caută doar pieirea sufletelor.

Aceasta este, de fapt, rațiunea pentru care curcubeul a fost ales ca simbol de către forțele întunericului. Nu întâmplător semnătura acestei mișcări este numită „mândrie”, căci mândria este boala care a dus la căderea rușinoasă a diavolului. A fost prima și cea mai distrugătoare rătăcire, izvorul tuturor păcatelor.

Lucrurile sunt atât de limpezi încât nu mai pot fi negate. Satana este cel care orchestrează toată această rătăcire globală, cu o ură ascunsă dar activă față de tot ce este sfânt. De aceea, acum mai mult ca oricând, trebuie să ne întoarcem cu toată ființa noastră la Biserică.

Numai în Hristos este biruința. Fără El, nu putem rezista niciunui val care vine asupra lumii. Diavolul nu poate suporta să fie demascat. Este datoria voastră să-l dezvăluiți în fața tuturor, fără ezitare și în orice situație.

Adevărul ne este la îndemână, trebuie doar să ne apropiem de Dumnezeu și El ni-l va descoperi. Domnul și Maica Sa Sfântă să vă binecuvânteze pe toți!

Ambasadorul Creștin Ortodox

Dumnezeule Ceresc ...TATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                                           

Cine n-a rostit vreodata ,
Si ateu dacă ar fi ,
Dumnezeule Ceresc , TATĂ ,
Creatorul inimii ,

Ce Te-ascunzi , imi stai la pandă
De cand , Doamne , m-ai creat ,
Intr-o inimă bătândă
Iubitoare de păcat

Si să vreau să o ignor ,
S-o reduc si la tăcere ,
Să declar , făţis , amor
Celor toate efemere ,

Inima , TATĂ ceresc ,
Imi cerseste o iubire
Si un dor nepâmantesc
Ce mă arde-a nemurire .

Si-apoi , carele crestin
N-a gustat , cu Trupul pâine
Si cu Sângele in vin ,
Din Hristos , FIUL Tău , spune !

Si cine s-a-mpărtasit ,
Fie si macar o data ,
Cu Hristos Cel răstignit ,
N-a gustat din Tine , TATĂ ?

Tu , ce-ai revărsat din plin ,
In firea netrebnică ,
DUHUL SFANT , Ceresc , Divin
Ca "pecete" vesnică .

.............................................................

Oricât , TATA , m-aș ascunde ,
Oricât aș fugi de Tine ,
In inima mi-ai pătrunde
Cu toată SFANTA TREIME .

Prof. CRISTIAN OLARU

VALOAREA PÂINII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

de Preot Sorin Croitoru

 
Când eram în perioada anilor de studenție
Am trăit ca toți studenții, mai așa, în sărăcie,
Fiindcă-n anii facultății regula e generală:
Întâi trebuie să-ți saturi foamea intelectuală,

Iar apoi, de-ți mai rămâne câte-un șfanț prin buzunare,
Te gândești să-ți cumperi "țoale" și vreo pâine de mâncare..
Când aveam un ban grămadă, năvăleam în librărie,
Cheltuiam pe cărți "averea".. și-apoi foame, măi bădie..

Și a fost să se întâmple ca iubirea mea de carte
Să mă lase-n dese rânduri fără nici un ban deoparte;
Mai întâi cu mâna spartă cheltuiam precum eroul,
Iar apoi, în vremea"crizei", n-aveam bani să iau metroul!

Nu aș sfătui pe nimeni să urmeze calea asta,
Alternând ca subsemnatul abundența cu năpasta.
Cred că mult mai bună este sfânta cale-a prevederii,
Amintindu-ne la bine și de vremea ne-averii..

Iată-mă ajuns la zero și sătul de împrumuturi..
Caută prin buzunare și începe să le scuturi,
Cine știe, poate-ți cade vreun leuț de-o margarină,
Sau măcar de o franzelă cât de mică sau puțină..

Dar nimic n-a vrut să cadă, cum cădea în alte rânduri..
Necăzând din buzunare, am căzut atunci pe gânduri..
Nu vroiam să cer la nimeni, chiar de mi-ar fi dat băieții,
Ci am vrut să sufăr foamea ca pahar amar al vieții..

M-am închis în cămăruță (locuiam într-o chilie)
Și m-am pus pe rugăciune precum sfinții din pustie.
N-am mai vrut să merg la cursuri, căci și-așa teologiei
Tare bine îi mai prinde perioada isihiei..

Două zile-nchis în casă eu, studentul "zăvorâtul",
Pân' la urmă mă cuprinse foamea mare și urâtul..
Și îmi amintesc ca astăzi, am căzut la rugăciune
Și-am rostit un "Tatăl nostru" ce mi s-a părut minune..

Când am zis cuvântul "Tată" (vă vorbesc din amintire)
Am simțit așa, deodată, umilință și iubire..
M-am simțit precum sugarul dependent de-a sa mămică
Ce ușor îl izbăvește și de foame, și de frică..

Sentimentul dependenței îl simțeam total în mine,
Fără-mpotriviri deșarte, fără-o umbră de rușine.
Fiu al Tatălui din ceruri mă simțeam ÎN REALITATE,
Nu era așa, o vorbă, printre multe aruncate..

Rugăciunea mea smerită continua cu-a ei trăire,
Îndreptându-mi eu spre Tatăl nesfârșita mea iubire..
Când a fost să-I cer și hrana, "pâinea" dată spre ființă,
Lacrimi mi-au udat obrajii, lacrimi calde de credință!..

Parcă-abia în clipa-aceea, nemâncat de două zile,
Am simțit valoarea pâinii, unei "simple" pâini umile,
Fiindcă îndopați de-a pururi cu tot felul de cărnoase,
Am uitat de frumusețea pâinii rumene, pufoase,

Am uitat întâi a cere, cum cuvine-se a face,
Pâinea noastră cea DE ASTĂZI, ce-n cuptoare mari se coace,
Plămădită din făina unui grâu muncit o vară,
Recoltat cu mare grijă de pe câmpul cel de țară..

 
Am uitat această pâine s-o primim cu mulțumire,
Am uitat că "simpla" pâine e o formă de iubire,
Am uitat că Tatăl nostru este cel ce-o dăruiește
Unei lumi ce, din păcate, astăzi rar Îi mulțumește..

Da, în rugăciunea-aceea spusă-n liniștea chiliei,
Ars în focul foamei mele datorată sărăciei,
Am aflat valoarea pâinii și-am știut cu umilință
S-o cer Tatălui din ceruri plin de lacrimi de credință..

Poezia se termină, doar atât doream a spune,
Nu știu, poate dumneavoastră așteptați și vreo minune
Și-ajungând acum la capăt, v-a cuprins dezamăgirea,
Negăsind acea minune când ați terminat citirea..

Nu m-am ostenit degeaba, sunt convins că întâmplarea
E destul de ziditoare, meritându-se răbdarea.
O, de-am învăța cu toții cum se spune-o rugăciune,
Fiecare ar fi martor, da, la PROPRIA minune..