" Să nu uit niciodată cine sunt și de unde am plecat"
Latif era cel mai sărac om dintr-un sat.
În fiecare noapte dormea aciuat pe lângă vreo casă din fața pieței centrale, iar zilele si le petrecea asezat la umbra vreunui copac, cu mâna întinsă și privirea pierdută în gândurile sale.
La amiază se hrănea din ce-și putea cumpăra cu puținii bănuți pe care îi strângea sau din mancarea pe care i-o aducea câte un om cu suflet caritabil.
Paradoxal și în pofida aspectului său și a modului în care își petrecea timpul, Latif era considerat de toți omul cel mai înțelept din sat.
Într-o dimineață însorită, regele însuși își face apariția în piața din centrul satului.
Se plimba printre tarabele cu fructe și lucruri ieftine, fără să cumpere nimic.
Distrat, glumind pe seama comercianților și a cumpărătorilor, regele fu cât pe ce să dea peste Latif, care moțăia într-un loc cu umbră.
Cineva, i-a șoptit ca se afla în fața celui mai sărac dintre supușii săi dar totodată celui mai respectat om de cei din sat, pentru înțelepciunea lui.
Amuzat, regele s-a apropiat de cersetor și i-a zis:
- Dacă-mi răspunzi la o întrebare îți dau această monedă de aur.
Latif s-a uitat la rege și la moneda pe care i-o flutura prin față, aproape disprețuitor, apoi i-a răspuns:
- Poți să-ți păstrezi moneda. Pentru ce aș vrea-o eu?
Care ți-e întrebarea?
Regele, contrariat de răspuns, în loc de o întrebare banală, îl provocă cu o chestiune care îl preocupa de mai multe zile și căreia nu-i găsea soluție, o problemă despre proprietate și resurse, pe care niciunul dintre specialiștii săi nu reușiseră să o rezolve.
Raspunsul lui Latif a fost corect și creativ.
Regele, vădit surprins, s-a aplecat și a lăsat moneda la picioarele cerșetorului. Apoi a ieșit din piață, meditând la cele întamplate.
A doua zi, a venit din nou în piață. De data asta nu s-a mai plimbat printre comercianți ci a mers direct spre locul în care se odihnea Latif - un măslin bătrân.
Din nou regele a pus o întrebare și din nou Latif a răspuns rapid si înțelept.
Suveranul, surprins încă o dată de atâta luciditate, și-a scos sandalele și s-a așezat pe pământ în fața lui Latif.
- Latif, am nevoie de tine ! - i se adresă pe un ton rugător.
Deciziile pe care trebuie să le iau ca rege mă împovărează. Nu vreau să-mi prejudiciez poporul și cu atât mai puțin să fiu un suveran rău
Îți cer să vii la palat și să fii consilierul meu.
Îți promit că nu îți va lipsi nimic, că vei fi respectat și că vei putea ieși din palat când dorești...Te rog!
Latif îl privea la rândul său și un sentiment de compasiune profundă începea să pună stăpânire pe el. În plus, simțea că era o datorie, o misiune, să-și pună înțelepciunea în slujba suveranului său, pentru binele întregului regat.
Dupa ce a stat pe gânduri câteva momente, cântărind bine ce avea de făcut, spre supriza regelui, Latif a acceptat.
Chiar în după-amiaza acelei zile s-a prezentat la palat. De îndată a fost instalat într-o cameră luxoasa, la mică distanță de dormitorul regal.
O cadă plină cu apă caldă special pregătită pentru el, esențe de parfumuri fine și haine din cele mai scumpe și fine țesături, îl așteptau.
În fiecare zi, monarhul îl chema pe noul său sfătuitor pentru a-l consulta cu privire la problemele regatului, propria sa viață sau îndoielile sale spirituale.
Latif răspundea mereu clar si precis.
Noul venit devenise interlocutorul preferat al regelui.
La trei luni de la șederea lui Latif la palat, deja nu mai era măsură, decizie sau problemă, în care regele să nu îl consulte pe apreciatul său consilier.
Aceasta însă a stârnit gelozia tuturor curtenilor, care vedeau în cerșetorul-consultant o amenințare pentru influența și interesele lor materiale.
Într-o zi, toți s-au gândit să ceară audiență la rege.
Circumspecți, afisand o mimă gravă, unul câte unul, grăiau:
- Prietenul tău Latif, așa cum îl numești tu, complotează să te detroneze.
- Nu se poate! Nu cred așa ceva, le-a replicat regele.
- Poți confirma cu ochii tăi, au strigat toți în cor.
În fiecare după-amiază, pe la ora cinci, Latif se strecoară afară din palat, prin aripa de sud și merge și se întâlnește, nu știm cu cine, într-o casuță de la marginea satului.
Noi l-am întrebat unde merge dar răspunsul lui a fost întotdeauna evaziv. Această atitudine a ajuns să ne alerteze și de-asta venim în fața ta, sa descoperi complotul si sa îl pedepsești pentru înaltă trădare.
Simțindu-se dezamăgit și rănit, regele hotări să verifice acele versiuni.
În după-amiaza acelei zile se ascunse în spatele unei uși care dădea spre scara pe care se presupunea că va ieși Latif.
De acolo l-a putut vedea coborând treptele, iar după ce a privit în jur, ca și cum nu voia ca cineva să-l vadă, cu cheia care-i atârna la gât a deschis ușa și a ieșit.
- Ai văzut?, strigau curtenii, frecându-și mâinile satisfăcuți.
Apoi, urmat de o gardă personală, monarhul l-a urmărit pe Latif până la căsuța cu pricina.
- Deschide, Latif!, îi strigă regele, bătând puternic în ușă. Sunt eu regele.
Latif a deschis. Nimeni altcineva, în afară de el, nu se afla în sărăcăcioasa colibă. Nicio ușă sau fereastră secretă, nicio piesă de mobilier care ar fi putut să ascundă pe cineva.
În acea încăpere se putea vedea doar o farfurie veche din lemn, un baston, iar în centru atârna, prinsă într-un cârlig fixat în tavan, o tunică veche, ale cărei dungi aproape că nu se mai distingeau de timpul care trecuse peste ea.
- Complotezi împotriva mea, Latif? - întreabă regele
- Cum poți gândi așa ceva, Majestate? Nici vorbă! De ce aș face-o?
- Dar vii aici în secret în fiecare după-amiază. De ce vii dacă nu te vezi cu nimeni?
De ce te furișezi în maghernița asta?
Latif zâmbi și se apropie de tunica ponosită. O mângăie și-i zise regelui:
- Acum șase luni când am ajuns la castelul tău, tot ce aveam era această tunică, acest blid și acest toiag.
Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port, patul în care dorm e atât de moale, respectul pe care mi-l oferi e atât de flatant și atât de fascinantă puterea ce mi-o oferă locul pe care-l am alături de tine...că în fiecare zi vin aici doar pentru a fi sigur de un lucru:
SĂ NU UIT NICIODATĂ CINE SUNT ȘI DE UNDE AM PLECAT...
( Astra Liz )
Traducere : Ioana Suta
Emilia Plugaru
.jpeg)
