Copile, cât am plâns, vei ști,
Și cât am suferit de dor,
Când vei avea și tu copii
Și vor pleca pe drumul lor!
O să te uiți în jos și-n sus,
Pe scaun, cu mâinile în poală,
Plângând cu-amar că, toți s-au dus
Și ai rămas în casa goală!
Să simți în sufletul sărman,
Cum pietre grele stau să cadă,
Când vor veni o dată-n an,
Și-atunci, în treacăt, să te vadă!
Acum, ai altceva în gând
Și multe nu le bagi de seamă,
Să poți vedea cum, ani la rând,
Se chinuie o biată mamă!
Astăzi, ce-ți spun, să iei aminte,
Căci o să vezi cât e de rău,
Când o să fii și tu părinte
Și ai copii la rândul tău!
Să știi că, de când ai plecat,
Mă uit la poza ta mereu
Și mă tot rog neîncetat,
Să te păzească Dumnezeu!
Și-n vise, glasul meu te cheamă,
Strigându-ți numele cu dor,
Să vii, cât încă ai o mamă
Și te așteaptă...în pridvor!
--------------------------------------------------
Dorel Mărgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.