Coaja de ceapă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un înger n-avea pace în cer din cauza chinurilor păcătoşilor din iad şi cobora des să-i roage să-şi amintească binele făcut în viaţă.
– Poate, totuşi, ați făcut o cât de mică faptă bună! Încercați să vă amintiți! Îi ruga el pe păcătoşi.
Într-un târziu o doamnă şi-a amintit:
– Eu! Eu am dat unui cerşetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
– Bineînţeles că este! S-a bucurat îngerul. Apoi a alergat la Arhivele Cerului şi a verificat povestea cu ceapa. A adus coaja de ceapă în iad şi i-a spus femeii:
– Ţine-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt şi împreună vom zbura în sus. Aşa vei ajunge în Cer!
Zis şi făcut. Coaja de ceapă a rezistat şi nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alţi păcătoşi au prins de veste şi degrabă s-au agăţat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scape şi ei din iad. O mulţime de oameni atârnau de picioarele şi poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toţi zburau spre Cer. Când femeia a privit în jos şi a văzut mulţimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe şi ea va cădea. Aşa că a început să-i împingă pe ceilalţi cu piciorul, încercând să-i dea jos, şi spunându-le:
– Voi rămâneţi acolo, în iad, păcătoşilor! Căci voi n-aţi făcut niciun bine! În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt şi cu toţii au căzut în Iad.
Ea, păcătoasa, judecase alți păcătoși.
Niciodată, omule, să nu-ți judeci semenii! Și nu rata ultima șansă pozitivă, din pricina egoismului, prostiei, fricii sau necredinței.

《FERICIREA IN FAMILIE》

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!》

Odata un tanar a intrebat un om intelept: "Cum reusesti sa pastrezi fericirea in familie? 

Nici odata nu te certi cu sotia! Toti va respecta si vin dupa sfaturi! Care este secretul?"

Inteleptul a zambit si si-a chemat sotia. In camera a venit o femeie frumoasa si zambitoare. Se parea ca intregul ei corp emana lumina.
- Da dragul meu!
- Scumpo, pregateste te rog aluatul pentru prajitura.
- Bine dragule!
Ia a iesit, iar peste 20 de minute ea a revenit, spunand ca aluatul este gata.
- Adauga in el cel mai bun unt din rezerva noastra, si nucile pe care le-am pastrat pentru prajitura fiului nostru!
- Bine!
Si, iarasi a plecat, revenind peste 10 minute.
- Adauga in prajitura pamant din curtea noastra, iar apoi pune la copt prajitura! a spus sotul.
- Bine! a raspuns femeia.
Peste o jumatate de ora apare in mainile femeii aceasta prajitura stranie.
- Fireste ca noi nu o vom manca! a spus barbatul.
- Dauo porcilor de afara!
- Bine! a spus femeia.
Oaspetele era socat. Oare asa ceva e posibil? Nici un cuvant de repros?
Sotia a facut tot ce a spus sotul. Chiar si atunci cand i-a cerut ceva atat de absurd.
Atunci barbatul, a decis sa repete asta acasa.
Atunci cand a intrat in casa, sotia juca carti cu prietenele ei.
- Draga mea! s-a adresat barbatul.
- Sunt ocupata!
- Sotia mea!
Si peste 10 minute a aparut si ea.
- Ce vrei?
- Pune aluatul la copt!
- Ai inebunit? In casa este mancare cata vrei, iar eu sunt ocupata.
- Fa asa cum ti-am zis!
Femeia a pus in aluat doar o parte din nuci, apoi a venit catre sot.
- Draga mea, acum adauga pamant in aluat!
- Vai de mine, tu chiar ai inebunit? Cate produse am pierdut pentru asta?
- Adauga pamant am spus! Apoi coace aluatul.
Peste o ora, sotia a revenit si ia aruncat prajitura pe jos.
- Sunt curioasa sa vad cum vei manca asta? a spus ia furioasa.
- Nu voi manca. Du asta la porci!
- Stii ceva? A replicat femeia taios
-Atunci singur sa te duci, sa le duci aceasta prajitura.
A trantit usa si a plecat in camera ei. Apoi cateva zile radea de sot, povestind tuturor aceasta povestioara.
Barbatul a decis sa se intoarca la intelept.
- Inteleptule, de ce sotia ta te-a ascultat? Iar sotia mea a provocat un scandal si rade de mine!
- Foarte simplu. a raspuns inteleptul. Eu nu ma cert cu ea si nu-i ordon nimic. Eu o protejez, si de asta e ea linistita.
Sotia mea este sursa bunastarii mele!
- Bine, si eu ce ma fac acum? Sa caut o noua sotie?
- E cea mai simpla alegere, care te va duce spre un final prost.Tu si sotia trebuie sa invatati sa va respectati reciproc! Si tu ca barbat, trebuie sa faci totul ca ea sa fie fericita.
- Bine bine, dar si asa eu fac totul pentru ea!
- Da, posibil. Dar ea este fericita? Tu esti fericit? Ati creat o familie ca sa fiti fericiti impreuna! Sa aveti grija unul de celalalt.
Pus pe ganduri, barbatul a venit acasa. Pe drum, a vazut o tufa de trandafiri. Cu acesti trandariri, el a cucerit-o odata pe sotia lui!
In fiecare zi ii oferea cate unul. Dar de cand nu i-a mai oferit o floare? Nici nu mai tinea minte.
El a rupt trandafirul si l-a dus acasa. Cum toti dormeau, l-a pus langa sotie. Dimineata, pentru prima data pentru mult timp, il astepta micul dejun, si langa micul dejun, si sotia cu ochii luminosi!
El a imbratisat-o si a sarutat-o cu multa grija, asa cum facea cu mult timp in urma. De atunci el a inceput sa acorde o atentie mai mare sotiei. Incerca in fiecare zi sa o faca fericita, si grija lui era rasplatita prin dulcegariile si dragostea sotiei!
Au incetat sa se certe. Au trecuti cativa ani, iar intr-o zi la usa lor, a batut un tanar.
- Domnule, nu va suparati, am auzit ca sunteti un exemplu pentru toate cuplurile! Mie insa nimic nu-mi reuseste. Ma cert mereu cu sotia. Care este secretul? Am citit atatea carti si nu l-am gasit!
Si omul a raspuns:
- Intra in casa, sotia mea tocmai face o prajitura!
(Pilde si povestiri crestine)

Numele samarineanului (pildă)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un bogat trecea, din întâmplare, pe o stradă unde locuia o familie nevoiașă, cu o mulțime de copii.
Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți tocmai murise.
Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul mulțimii, puse o sumă însemnată lângă sicriul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.
Oamenii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, l-au întrebat:
- Fii bun și spune-ne cum te cheamă.
- Iertați-mă, zise bogatul, că nu vă pot împlini dorința, dar aș vrea să știu de ce doriți să-mi aflați numele?
- Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.
- Foarte bine, zise bogatul. Eu vă voi spune numele meu după ce, mai întâi, îmi veți spune voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.
Toți cei adunați au rămas muți de uimire și l-au lăsat să plece pe cel care știuse nu numai să ajute familia îndurerată, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă despre modestie.


Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata, întotdeauna, va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El

Sfatul duhovnicului...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Într-o zi, un om a mers la duhovnicul său pentru a-i cere sfatul.

– Părinte, eu întotdeauna vă văd calm și bine dispus, învățați-mă și pe mine să fiu așa, să nu mă înfurii și să nu mă supăr pe nimeni.
– Bine, băiete. Fă rost de o pungă și de un cartof.
– Și ce să fac cu ele?
– Atunci când te vei supăra pe cineva, ia un cartof, scrie pe el numele acelei persoane, pune-l în pungă și poart-o cu tine peste tot. Așa vei face de fiecare dată când te vei supăra pe cineva. Trecuse ceva timp. Punga s-a umplut de cartofi, o parte au început să se strice, a devenit foarte grea și urât mirositoare. Omul indignat a mers la duhovnicul său, ca să afle ce să facă mai departe.
– Părinte, punga asta e foarte grea și împuțită, nu mai pot s-o port cu mine. Pot s-o arunc?
– O s-o arunci atunci când vei arunca și supărările tale împuțite din suflet și o să înveți că nu trebuie să le mai aduni, pentru că te strici pe dinăuntru. .

Dumnezeu raspunde omului credincios

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se povesteste ca o femeie era foarte bolnava si avea nevoie urgenta de un medicament. Era departe de orice farmacie si era iarna. Farmacia era in satul vecin. Avea o fetita de varsta scolara si nu avea altceva de facut decat s-o trimita pe fetita sa mearga pana la farmacie sa ceara picaturile de cate avea nevoie. Fetita se incumeta sa plece.
Ajunse la farmacist si acesta, care stia boala femeii, ii dadu fetitei o slicluta cu picaturi. Fetita pleca in fuga.

Dupa cateva clipe, farmacistul, batran si cu vederea slaba, controla mai atent locul de unde luase sticluta. Constata ca in loc sa-i dea medicamentul pentru boala de inima a femeii, ii daduse o sticluta cu otrava. Pe fetita n-o mai putea ajunge. Cazu in genunchi si se ruga. Ceru doar un singur lucru: "Doamne, fa o minune! Sa nu ajunga fetita acasa!" Cererea lui era dreapta si fu puternica. Inca aflandu-se in rugaciune, auzi usa deschizandu-se si o vazu pe fetita intrand in farmacie: "Domnule, alergand am cazul ti-am sport sticluta, iertati-ma, dar dati-mi alta sticluta. Altfel, mama va muri! Fetita plangea, zdrobita de parere de rau. Farmacistul incepu sa planga de bucurie si emotie. Ii multumi lui Dumnezeu. Era in afara de orice indoiala ca i se raspunsese la rugaciunea lui.

CALUGARUL, OUL SI DIAVOLUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cică un călugăr, răzbit odată de foame, căuta cum ar putea să mănânce ceva, în afară de timpul rânduit de mănăstire.
„Ştiu ce voi face – îşi zise el după o vreme. Căuta-voi pe unde se ouă găinile mănăstirii şi voi lua câteva ouă!“
Zis şi făcut.
Dar, după ce aduse ouăle în chilie, un alt necaz: cum era să fiarbă aceste ouă? Căci la bucătărie nu cuteza a se duce cu ele.
„Ştiu ce voi face! – îşi zise călugărul, judecând înde-lung. Lua-voi o lumânare, o voi aprinde şi voi «frige» oul, învârtindu-l la flacăra lumânării.“
Zis şi făcut.
Dar, tocmai pe când „frigea“ oul, dădu buzna peste el stareţul mănăstirii.
– Ce te-ai apucat să faci, fiule? Vai de mine! Ai furat ouă şi te-ai apucat să le fierbi cu lumânarea!
– Iartă-mă, preacuvioase stareţe! – suspină călugărul. Diavolul m-a îndemnat să fac aşa ceva.
Dar, în clipa aceea, apăru diavolul, răspunzând indignat:
– Nu-i adevărat, cuvioase stareţe!… Eu nu l-am îndemnat să facă acest lucru… Mie nici prin gând nu mi-a trecut că ar putea cineva fierbe ouă cu lumânarea… Nu aruncaţi toate în cârca mea!
Şi diavolul se făcu nevăzut.
Într-o carte bătrână am citit această istorioară. Iar învăţătura din ea e aceasta: diavolul a lăsat în lume şi în suflete sămânţa răului, dar, în iscodirea păcatului, omul de multe ori e mai drac decât dracul.

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

In centrul vechi din Constanța, la un fast-food din zonă, stătea la coadă un oarecare părinte. Îmbrăcat în reverendă, aștepta să îi vină rândul să comande. Un grup de tineri în spatele dânsului vocifera: "Ia uite, bă, popa mănâncă la fast-food...", "Bă, dar azi nu este zi de post? Păi dacă nici popa nu ține post, noi de ce am ține?" Deși îi auzea, nu le-a spus nimic și, venindu-i rândul să comande, părintele spuse:

"- Fiți amabilă, un kebab cu de toate. Cât mai mare să fie, rogu-vă!", ceru părintele zâmbind.

"- Ce, părinte, ți-e foame rău?", spuse doamna cu obrăznicie. "Îți fac cum fac la toată lumea. Dacă ți-e foame tare, ia-ți două."

"- Cred că unul ar fi suficient pentru acum, dar mai puneți unul la pachet, vă rog!" replică părintele, cu același zâmbet pe față.

Femeia le-a pregatit pe amândouă. Pe unul l-a pus pe tavă și pe al doilea l-a pus în punguță. Părintele a plătit, le-a luat și, într-un colț mai îndepărtat al terasei, la o masă unde aștepta un copil îmbrăcat mai ponosit, părintele așează tava în fața lui, îi oferă punguța și, sărutându-l pe frunte îi urează "Poftă bună!", după care plecă în treaba dumnealui. Atât femeia cât și tinerii care mai devreme vociferau în spatele părintelui, văzând gestul acesta, au amuțit...

Luați aminte: "Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura." (Matei 7:1-2).

RĂZBUNAREA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



《 – Părinte, mi-a spus cumnatul că a văzut cum soacra îmi face farmece şi vreau să mă duc la vrăjitoare, să îi fac şi eu ei. Dar îmi e teamă că o să mă opriţi de la împărtăşanie. Aşa că am venit să îmi spuneţi cum să mă răzbun.

- Cum te învaţă Scriptura.
- Dar eu nu am citit Scriptura. Nu ştiu să mă răzbun. Nu ştiu decât că vreau răzbunare.
- Ştii care e cea mai serioasă răzbunare? Să moară soacra.
- Cum aşa.
- Da, să moară soacra, să nu mai rămână această făptură pe faţa pământului. Să ai o altă soacră.
- Vreţi să mă mărit cu altcineva?
- Doamne fereşte. Vreau să se schimbe soacra ta atât de mult încât să nu mai semene cu cea de acum. Vreau să nu mai fie atât de rea. Dacă te vei ruga mult pentru ea, poate că Dumnezeu o va schimba. Şi va fi un alt om. Femeia a făcut cum i-a zis duhovnicul. O dureau genunchii de câte metanii făcea pentru soacra ei. Supărarea îi trecuse, însă soacra nu dădea nici un semn de schimbare.
Dar, după câteva luni, a primit o scrisoare de la ea: „Nora mea, îmi este ruşine să îmi cer iertare faţă către faţă. Mult rău ţi-am făcut până acum, mult am încercat să te despart de fiul meu. Dar am obosit să mă lupt cu tine. Viaţa mea trece, mă apropii de sfârşit, şi nu am parte de liniştea de care ai tu, deşi m-am luptat să te distrug în fel şi chip. Acum îmi cer iertare doar prin scris. Când voi avea putere, o să vin la voi să stăm mai mult de vorbă. Răbdarea ta m-a biruit. Iartă-mă…”》

Un frate, supărat fiind de cineva, s-a dus la un bătrân la chilie şi i-a zis: „Părinte, un frate m-a necăjit şi mă supără dracul, ca să-i răsplătesc şi eu lui”. Zis-a lui bătrânul: „Ascultă-mă, fiule, şi mergi la chilia ta şi linişteşte-te, rugându-te lui Dumnezeu cu dinadinsul pentru fratele cel ce te-a nedreptăţit, şi degrabă te vei izbăvi de patimă”. Deci a făcut fratele precum l-a sfătuit bătrânul. Şi într-o săptămână a şters Dumnezeu iuţimea de la dânsul, pentru nevoinţa la care s-a silit pe sine şi pentru ascultarea pe care a arătat-o către bătrânul. (24-385)
(Din Patericul mirenilor)

Trufasul ateu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o zi, un trufas zice unui credincios:
– Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?!
Credinciosul îi răspunde:
– Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.
A trecut o bucată de vreme ?i iată-l pe trufa? venind la cel credincios:
– M-a gonit fecioru meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până voi muri. Si acum, m-a luat cu ciomagul si m-a alungat.
– Cel credincios i-a răspuns:
– Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu si, auzindu-te, ba azi, ba mâine, si-a zis si el: ”Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-as teme eu de tata?”
– Si de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.
– Trufasul a pus capul în pământ si n-a mai zis nimic.

Cum poţi fi strălucitor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-un sat trăia un ţăran care avea mult pământ. Braţe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ţine de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a-şi lucra pământul cât mai uşor, mai bine şi mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aş cumpăra un plug şi un cuţit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar şi comandă un plug şi un cuţit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Şi ce-ar fi să cumpăr două cuţite de plug. Cine ştie, poate voi avea nevoie de al doilea mai târziu?!" Ţăranul îşi cumpără tot ce-şi propusese să cumpere şi se întoarse acasă.

În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse:

"Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,
Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte".

Betivul pocăit...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un betiv notoriu s-a intors la DUMNEZEU printr-o convertire spectaculoasa .Nu mult dupa aceea s-a dus la biserica intr-o duminica si a pus ultimul banut la colecta . Rezultatul a fost ca a trebuit sa vina pe jos de la biserica nemaiavand bani pentru biletul autobuzului.

Carciumarul a auzit de aceasta intimplare si l-a luat in bascalie cu prima ocazie caind s-a intilnit cu el ."Am auzit ca te-ai prostit de tot . Ti-ai dat ultimii bani la biserica si ai venit pe jos acasa " , a spus acesta ranjind batjocoritor .

"Nu m-am prostit nici macar pe jumatate cum ma prosteam cind dadeam ultimul banut carciumei dumitale "a ripostat omul . "Atunci iti dadeam ultimul banut si nici macar nu puteam sa merg pe jos acasa . Mă duceau altii "

Zâmbetul ceresc

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

      Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran.

Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o

altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi

alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest

biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de

ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii.

 - Domnule, nu-ţi pot explica

mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia numi

mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos?

- Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri

poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i

deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe

cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel

de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu

mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum

te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi

zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în

batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi

zâmbeşte?

Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul

a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie

luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu

pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare

pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în

acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui

acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe.

Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară,

profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai văzut

pe Hristos. Ţi-a zâmbit“.

Beţivul si nevasta lui.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

O femeie credincioasă avea un bărbat beţiv.
Mai în fiecare seară, el venea beat acasă şi asuprea pe nevastă-sa şi pe copii.
Femeia, în loc să-l urască pentru faptele lui, dimpotrivă: se ruga necontenit lui Dumnezeu să-l întoarcă pe calea cea bună.
Bărbatul, cu cât vedea pe femeia lui supusă şi bună, cu atât se înfuria mai tare şi o bătea fără milă.
Într-o zi, el, ieşindu-şi din fire, răcni la ea:
- "De ce taci? De ce nu mă loveşti şi tu pe mine? De unde ai tu puterea asta?"
Iar femeia îi răspunse:
- "Puterea asta o am de la Domnul Iisus!?
Atunci omul, înfrânt şi ruşinat, îi zise:
- "Tot tu eşti mai tare ca mine!?
Şi din ziua aceea, bărbatul s-a întors la calea cea bună, pe urma bunătăţii şi rugăciunilor nevestei sale.

CEL MAI MARE NEBUN

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Odinioară, la curtea regilor și uneori a prinților, se întâlnea adesea un om gătit ca o paiață și care trebuia să înveselească pe stăpânii lui. I se da numele de „nebunul”. Nebunul era o fire născocitoare; vesel, voios, gata cu răspunsul râzător și în stare să facă și pe alții să râdă. Oricui îi era îngăduit să râdă de el, ba să-l și pălmuiască sau să-l lovească cu piciorul. La rândul lui putea și el să râdă de alții și adesea în glumă spunea mai marilor săi crude adevăruri.
Un nebun de la curtea unui prinț primi într-o zi de la el un băț cioplit din topor.
- Ține acest băț, zise stăpânul, și nu-l lăsa din mână, decât atunci când vei întâlni un om mai nebun ca tine. Aceluia poți să i-l dai.
Nebunul a încuviințat. De atunci, fie că sta, fie că pornea la drum, totdeauna îl vedeai cu bățul în mână.
Trecură câțiva ani de atunci și prințul căzu bolnav. Nebunul veni să-l vadă și rămase în picioare, lângă pat, rezemat în băț.
- Cum se află stăpânul meu? întrebă el cu multă plecăciune.
- Rău de tot, răspunse prințul. Văd bine că va trebui să plec curând de aici.
Nebunul începu să plângă.
- Și când te vei întoarce, stăpâne? Peste o lună?
- Nu, suspină prințul.
- Poate peste un an?
- Vai! Nu!
- Dar peste cât timp, stăpâne?
- Niciodată! Nu mă voi mai întoarce niciodată!
- Niciodată! repetă nebunul încremenit. Dar, stăpâne,te-ai pregătit de drum pentru o lipsă așa de îndelungată?
- Pregătiri de plecare? Niciuna. Nici nu am gândit măcar.
- Și tu vei pleca în curând... Ești gata să părăsești casa ta, ca să mergi în tărâmuri de unde nu te vei mai întoarce niciodată, și n-ai făcut nicio pregătire de plecare. Ține bățul, stăpâne! Ia-l. EU N-AM ÎNTÂLNIT PÂNĂ ACUM UN OM AȘA DE NEBUN CA TINE!

Doi fraţi învrăjbiţi, împăcaţi de un preot

               Neînțelegerea intrase între doi frați. Strâns uniți în copilăria lor, ei se învrăjbiră acum după moartea tatălui lor pentru un petic de moșioară. Inimile lor se întărâtară și din gura lor ieșiră cuvinte vătămătoare.
Unul dintre ei se duse la preotul din sat și-i povesti necazul său, zicându-i: „Această bucată de pământ este a mea; fratele meu însă vrea să mi-o răpească: dar eu nu voi suferi niciodată să fiu despuiat de drepturille mele.
”Părintele însă zise: Ce venit îți poate aduce această bucată de pământ?” Treizeci de lei într-un an!”…. „Ce-ți poți cumpăra cu acești bani? Un veșmânt, o mobilă, sau poate un hectar de grâu? Fără îndoială! Sau ai putea să-ți cumperi cu acești bani un lucru mai de valoare. Ei bine și….? Dacă cu acești bani, zice preotul mai departe, ți-ai putea asigura dragostea unui prieten, care ți-ar veni în ajutor în vreme de lipsă, care ar veni la tine și ar ședea lângă tine, la vatra ta, seara în timpul iernii; care ți-ar da mână de ajutor la cosit, la secerat, la căratul bucatelor și fânului; care ți-ar iubi pe copii tăi, s-ar bucura de ei și în lipsa ta, ar îngriji de ei; nu cumva lucrul acesta ar fi de mai puțin preţ, decât cei treizeci de lei?”.
„Ce voiești să zici cu aceasta, părinte? A întrebat omul.
„Vreau să zic, fiul meu, că, pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu pierzi ceea ce e de un preț cu mult mai mare: pierzi pe un frate al tău care a fost prietenul tău, tovarășul tău în copilăria ta, care a fost purtat în brațe și strâns la piept de aceeași mamă și care a fost nutrit cu același lapte ca și tine. Vreau să zic, că pentru ca să câștigi treizeci de lei, tu îți pierzi bucuria și liniștea sufletului tău”.
„Este adevărat, părinte, dar ce pot face eu?”
„Voi vorbi eu cu fratele tău, a zis preotul, și cred că se va găsi vreun mijloc pentru împăcarea voastră”.
În adevăr bunul preot se duse la fratele lui și-i ținu și lui aproape aceeați vorbire. Iar când îl văzu mișcat, zguduit și zdrobit prin cuvintele sale, îi vorbi de mama lui bătrâna și de tatăl lui, care nu mai erau în viață.
„Vrei dumneata să amărăști la bătrânețe sufletul mamei dumitale? Ce ar zice tatăl dumitale, dacă s-ar putea întoarce în viață și dacă ar vedea certurile copiilor săi? Ura și vrajba dintre frați este durerea părinților”.
Ochii țăranului se umplură de lacrimi. El alergă și îmbrățișă pe fratele său, și amândoi uitându-și vrăjmășia și întristarea lor, se rugară de bunul preot să le hotărască dânsul pricina lor, cum va afla mai bine cu cale, ceea ce și sfinția sa o făcu fără nicio greutate.
Astfel un cuvânt înțelept introduse pacea și fericirea în două inimi frățești învrăjbite.

Hristos, Mantuitorul lumii!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un parinte cu viata sfanta a intrat noaptea sa se roage in biserica si prin minune dumnezeiasca a vazut altarul deschis, iar langa sfinta masa sedea un prunc luminat cu camasa rupta. Si l-a intrebat cuviosul: "Copile, cine esti tu?" Iar el a raspuns: "Eu sunt Hristos, Mantuitorul lumii!" "Dar cine ti-a rupt camasa?" intreaba sihastrul. Iar Domnul i-a raspuns: "Mi-a rupt-o Arie, ereticul!" si S-a facut nevazut.

Oricine propovaduieste alta Evanghelie decat cea vestita de Hristos, de Apostoli si de Biserica, sfasie camasa Domnului si-si agoniseste osanda vesnica, fara iertare? † ?

Un om a murit.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Bagajele rămân aici...

L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiză în mână…
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul a întrebat:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui, lucrurile mele, hainele, banii?
- Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
- … Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut vreodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
Era goală.
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…"
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

...LEGENDA PELICANULUI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

CHIP AL......MÂNTUITORULUI ...

...Pelicanul nu era in cuib, erau numai puisorii singuri.

Sarpele a ajuns la cuib și a inceput sa muste si sa bage veninul lui ucigator in toti puisorii...
...Cand era aproape sa-i inghita ,s-a ivit pelicanul și la zgomotul aripilor lui, sarpele s-a speriat și a parasit cuibul.

Iar acum, bietul pelican ,vede cu durere cum puisorii lui sunt pe jumatate morti.

...Atunci acesta își strapunge pieptul cu ciocul si cu sangele sau incepe și-l adapa pe un puisor pe jumatate mort.

...Sangele lui curat are minunata putere sa taie otrava sarpelui.

Atunci cand sangele sau cald a picurat peste el acesta a inviat.

...De bucurie a continuat sa-si străpungă pieptul cu ciocul și sa verse din sangele sau peste toti puisorii pana ce aceia au inviat.

Insa acest efort a insemnat intr-un final, desigur, moartea pelicanului.

... Este evidenta aici jertfa de rascumparare a Mantuitorului...

...Ca si pelicanul, Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pe cruce, dandu-Și Trupul si Sangele Sau pentru tamaduirea oamenilor otraviti de diavol.

...Și asta face duminică de duminică de mii de ani, când se jertfește pe Sfântul Altar și ne hrănește, curățește și vindecă cu Scump Sangele Sau.

...Aceasta este legenda pelicanului, cutremurătoare poveste și plină de durere și iubire...

Legenda este relatata de catre Sfantul Ioan Iacov Hozevitul dar este amintita si de către Leonardo da Vinci in cronicile sale.

Stiţi bancul acela cu iadul?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

"Zice că a fost dus cineva să vadă iadul. Uite, să vezi iadul ruşilor. Era balta cu smoală şi ruşii băgati în baltă şi încercau să iasă, să scape de acolo, că îi ardea, îi chinuia. Diavolii, pe marginea bălţii, luptau cu ei să nu-i scape. Ruşii, cu imperialismul rusesc, luptau cu tot ce aveau, şi era mare luptă acolo ca să-i ţină diavolii pe ruşi în iad. Merg mai departe să vadă iadul americanilor. Acolo, la fel, aceeaşi luptă între demoni şi oameni, acolo cu drepturile omului, cu libertăţi, nu le respectau diavolii drepturile omului, iarăşi luptă mare. Şi se ajunge şi la iadul românilor. Acolo, linişte totală. Era un singur drac, plictisit, citea ziarul pe marginea bălţii.
Nu se vedea nimeni. S-au mirat ăştia: cum, dom’le, peste tot e lupta asta în iad şi aici nu?! Şi-l întreabă pe drac:
 – Dar cum, e goală balta asta?
 Nu-i niciun român în iad?
Zice dracul:
 – Nuu, e plină!
– Păi şi atunci unde stau?
 – Păi stau la fund, acolo
! – Şi de ce?
 Ăştia nu vor să iasă afară, cum vor toţi, să se zbată, să fugă?
Cum de stau aşa liniştiţi românii în iad şi nu vor nimic?
 – Ba vor, dar când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos.
 Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad."

O fărâmă din inima ta

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un tânăr monah a întrebat un pustnic înţelept:
– Care este taina înţelegerii cu toţi oamenii?
Bătrânul pustnic l-a privit îndelung, s-a gândit o vreme în tăcere şi i-a răspuns:
– Să dăruieşti ceva, fiecărui om întâlnit în cale.
– Să dau de pomană?
– Să dăruieşti un zâmbet, o vorbă bună, o pâine…iubire, compasiune, înţelegere…, adică o fărâmă din inima ta!

Deşi nu ştim, avem ceva de dăruit fiecărui om.