Tu m-ai chemat când nu eram,
Şi nu ştiam ce har mă cheamă,
Tu m-ai chemat când nu ştiam
Ce este dragostea de mamă.
Când ne-am văzut, m-ai strâns la piept
Cu-n dor nebun, de pus în ramă,
Şi mi-ai şoptit: de când te-aştept,
Copilul meu, nemângâiat de mamă!
Regret c-am mers pe căi deşarte,
Străin de bravi şi căuzaşi,
C-am stat atâta timp departe,
Deşi, eram la doar trei paşi…
Când am făcut, fricos, întâiul pas,
Privindu-mi fraţii uriaşi,
Mi-ai zis, cu bucurie-n glas,
Copilul meu, mai fă trei paşi!
Când am căzut şi m-am rănit,
Împins fiind de cei pizmaşi,
Tu iarăşi, dulce, mi-ai şoptit:
Ridică-te şi fă trei paşi!
Văzându-ne în greu necaz,
Înconjuraţi de mulţi vrăjmaşi,
Din nou ne spune mama azi:
Copiii mei, mai sunt trei paşi!
Vegheaţi copii, vegheaţi mereu,
C-aveţi la ceruri bravi chezaşi,
Iar lângă voi e Dumnezeu,
La mai aproape de trei paşi!
Şi tot ce e proorocit,
Se va-mplini, iubiţi ostaşi,
V-aşteptă cerul, pregătit,
Mai faceţi încă vreo trei paşi!
Nu auziţi din cer cum cheamă
Atâţia sfinţi şi îngeraşi:
Să ascultaţi de-a voastră mamă!
Mai sunt trei paşi, mai sunt trei paşi!
