Un om fericit

Cu mulţi ani în urmă, pe vremea faraonilor, într-o pădure veşnic înverzită, trăia un bătrân înţelept ce îşi făcuse o căsuţă din lemn pe crengile unui pom frumos mirositor.

El era cunoscut în tot Egiptul, drept un om ce deţinea secretul fericirii veşnice şi pentru acest lucru mulţi oameni îl invidiau.

Într-o zi plimbându-se prin pădure, un copilaş ajunge la casa lui. Bătrânul când îl zări, tare îl îndrăgi şi îl invită în casa lui. Copilul foarte curios, ştiind ce se spune despre bătrânelul simpatic pe la toate colţurile străzilor, îl întrebă:

– Domnule, dacă te-aş ruga frumos, m-ai învăţa şi pe mine secretul fericirii? Înţeleptul nu a putut rezista inocenţei copilului şi i-a zis:

– Te voi învă?a tot ce ?tiu cu condi?ia ca tu la rândul tău, când vei fi mare, să spui copiilor tăi!

– Aşa voi face, îţi promit! îi răspunse încântat copilul.

– Pentru a fi fericit toată via?a, secretul este să ?i cont de următoarele:

– Dumnezeu există, te iubeşte şi va fi tot timpul alături de tine! Pentru a-i simţi prezenţa, nu trebuie să laşi loc în mintea şi în inima ta, invidiei pentru alte persoane, nu trebuie să faci rău nimănui şi nu trebuie să iei niciodată ce nu este al tău!

– Iubeşte-te pe tine însuţi! În fiecare dimineaţă şi seara înainte de culcare, spune: “sunt sănătos, sunt fericit, sunt deştept, sunt iubitor, sunt frumos şi am parte de tot ce îmi doresc“!

– Trezeşte-te în fiecare dimineaţă zâmbind şi încearcă să aduci o bucurie celor din jurul tău – o vorbă frumoasă, o mângâiere, o floare – fără să ceri ceva în schimb!

– Gândeşte-te numai la lucruri frumoase, pentru că ele se vor îndeplini!

După ce înţeleptul îi prezintă în ce constă secretul fericirii, copilul merse către casă hotărât ca din acel moment să facă şi el întocmai cum îl învăţă bătrânul!

Vulturul și cocoșul

Un vultur zbura în înălțimi, se desfăta de frumusețea lumii și gândea în sinea lui: "Trec în zbor peste depărtări întinse peste văi și munți, mări și râuri, câmpii și păduri; văd mulțime de fiare și păsări; văd orașe și sate și cum trăiesc oamenii.
 Da cocoșul de la țară nu cunoaște nimic în afara ogrăzii care trăiește și nu vede decât câțiva oameni și câteva dobitoace. Voi zbura la el și-i voi povesti despre viața lumii." Și vulturul a venit să se așeze pe acoperișul gospodăriei și a văzut cât de țanțoș și de vesel se plimba cocoșul în mijlocul găinilor lui și s-a gândit: "Înseamnă că e mulțumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc."
Și vulturul a-nceput să-i vorbească cocoșului despre frumusețea și bogăția lumii. La început cocoșul la ascultat cu atenție, dar nu înțelegea nimic
. Văzând că nu înțelege nimic, vulturul s-a mâhnit și i-a fost greu să mai vorbească cu cocoșul. La rândul lui, cocoșul, neînțelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea și-i era greu să asculte. Și fiecare a rămas mulțumit de soarta lui.
 Așa se întâmplă atunci când un om învățat vorbește cu unul neînvățat și, încă și mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbește cu unul neduhovnicesc.
Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoșului. Mintea omului duhovnicesc cugetă ziua și noaptea la legea Domnului (PS 1, 2) și se înalță prin rugăciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipită de pământ sau e bântuită de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfătează de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stă gol și împrăștiat.

 Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălțimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu și vede lumea întreaga, chiar dacă sa-r ruga în întunericul nopții; dar omul neduhovnicesc se bucură sau de slava deșartă, sau de bogății, sau caută desfătările trupești. Și atunci când un om duhovnicesc se întâlnește cu un unul neduhovnicesc, legătura amândurora e lucru plictisitor și anevoios.

(Cuviosul Siluan Athonitul,“Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei”)