Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 13 iulie 2019

PĂCATUL A DEVENIT "LA MODĂ"!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


   Bucuria mea, Sfantul Parinte Paisie Paisie Aghioritul zice asa: "In vremurile de azi, pacatul a devenit "la moda".

Cineva care sta mereu in grajd si are grija de animale s-a obisnuit cu mirosul urat de acolo. 

Nu-l mai deranjează. Asa sunt oamenii de astazi, s-au obisnuit cu pacatele, cu desfranarea, cu drogurile, cu iubirea de arginti... 

Voua, oamenilor moderni, nu va mai miros urat pacatele. V-ati obisnuit cu ele. V-ati obisnuit cu duhoarea din grajd.

   Insa, atunci cand omul invata sa-L iubeasca intai de toate pe Dumnezeu, dupa aceea isi iubeste parintii, pe vecinul lui, apoi satul si in sfarsit neamul lui si pe vrajmasii lui.

Atunci cand omul nu-L iubeste pe Dumnezeu, nu-i iubeste nici pe parintii lui, nici pe vecinul sau, nici satul, nici neamul lui, si in final, nu se face folositor nimanui.

 Daca omul il iubeste pe Dumnezeu, il iubeste si pe aproapele sau si dupa aceea inima lui sufera o revarsare de iubire si indrageste intreaga zidire."

   🙏 Sfinte Parinte, Paisie Aghioritul, ca unul care ai indrazneala catre Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze! Har si pace sufletului tau! Amin si Aliluia!

CEL MAI MARE NEBUN

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Odinioară, la curtea regilor și uneori a prinților, se întâlnea adesea un om gătit ca o paiață și care trebuia să înveselească pe stăpânii lui. I se da numele de „nebunul”. Nebunul era o fire născocitoare; vesel, voios, gata cu răspunsul râzător și în stare să facă și pe alții să râdă. Oricui îi era îngăduit să râdă de el, ba să-l și pălmuiască sau să-l lovească cu piciorul. La rândul lui putea și el să râdă de alții și adesea în glumă spunea mai marilor săi crude adevăruri.
Un nebun de la curtea unui prinț primi într-o zi de la el un băț cioplit din topor.
- Ține acest băț, zise stăpânul, și nu-l lăsa din mână, decât atunci când vei întâlni un om mai nebun ca tine. Aceluia poți să i-l dai.
Nebunul a încuviințat. De atunci, fie că sta, fie că pornea la drum, totdeauna îl vedeai cu bățul în mână.
Trecură câțiva ani de atunci și prințul căzu bolnav. Nebunul veni să-l vadă și rămase în picioare, lângă pat, rezemat în băț.
- Cum se află stăpânul meu? întrebă el cu multă plecăciune.
- Rău de tot, răspunse prințul. Văd bine că va trebui să plec curând de aici.
Nebunul începu să plângă.
- Și când te vei întoarce, stăpâne? Peste o lună?
- Nu, suspină prințul.
- Poate peste un an?
- Vai! Nu!
- Dar peste cât timp, stăpâne?
- Niciodată! Nu mă voi mai întoarce niciodată!
- Niciodată! repetă nebunul încremenit. Dar, stăpâne,te-ai pregătit de drum pentru o lipsă așa de îndelungată?
- Pregătiri de plecare? Niciuna. Nici nu am gândit măcar.
- Și tu vei pleca în curând... Ești gata să părăsești casa ta, ca să mergi în tărâmuri de unde nu te vei mai întoarce niciodată, și n-ai făcut nicio pregătire de plecare. Ține bățul, stăpâne! Ia-l. EU N-AM ÎNTÂLNIT PÂNĂ ACUM UN OM AȘA DE NEBUN CA TINE!

Sfintii Zilei

Arhivă blog