VOCEA BLÂNDĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Priveam odată, într-o noapte,

Un cer senin ticsit de stele;

Sclipeau ca niște diamante

Iar eu mă minunam de ele..

Și-am auzit atunci o Voce

Atât de blândă că-mi zicea:

"Îți place cerul plin de stele?

Să știi că e lucrarea Mea"!

În altă zi urcam pe munte

În aer tare de pădure

Și mă uitam la păsărele,

Cum se ascund sub rugi de mure

Și iarăși Vocea minunată

A răsunat atunci în mine:

"Pădurea asta am făcut-o

Pentru copii cuminți ca tine"!

În vremea-aceea, Vocea blândă

O auzeam destul de des,

Deci învățat fiind de Dânsa,

În inimă am înțeles

Că-n orice loc și-n orice clipă,

De ochii lumii nevăzut,

E un Tătic ce îi veghează

Pe toți acei ce au crezut.

De multe ori mi-e dor de Dânsul

Și-atunci mă uit spre cer mereu..

Dar, hai să vă divulg secretul:

TĂTICUL MEU E DUMNEZEU!

Ţinta alergării

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.