Un om a murit.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiză în mână…
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul a întrebat:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
- Ce ai în valiză?
- Ceea ce ţi-a aparţinut.
- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui, lucrurile mele, hainele, banii?
- Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
- … Atunci talentele mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
- Dar soţia şi copiii mei?
- Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ţi-a aparţinut vreodată. Aparţinea ţărânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rău, fiule, dar nici sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
Era goală.
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…"
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el. Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

STATUIA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         

Un bărbat a descoperit în pământul său, o statuie de marmură de o mare frumuseţe şi a dus-o unui colecţionar pentru a o valorifica.

Colecţionarul a cumpărat-o pentru o sumă însemnată. Cu banii în buzunar, norocosul descoperitor al statuii îşi spunea în sinea lui în timp ce se întorcea acasă: "Cum poate cineva să dea atât de mult pentru o piatră cioplită îngropată şi neştiută în pământ probabil de o mie de ani?"

În acelaşi timp, colecţionarul se uita la statuia de curând cumpărată şi-şi zicea: "Câtă frumuseţe! Cel ce a plăsmuit-o a avut, desigur, un suflet nobil. Şi câtă prospeţime după un dulce somn de o mie de ani. Cum poate cineva să dea acestea toate pentru nişte bani, fără suflet şi lipsiţi de vise?"

Cei doi au avut aceeaşi statuie în mână dar valoarea ei a fost apreciată diferit.

Tot aşa se întâmplă şi în plan duhovnicesc. Credinţa în Dumnezeu, pentru unii e o comoară de mare preţ, iar pentru aţii, "invenţii popeşti".

Pentru unii Biserica e totul, iar pentru aţii, nimic.

Unii au murit din dragoste pentru Dumnezeu, au devenit mucenici, iar pentru alţii Dumnezeu e nimic, de aceea mulţi - vai!!! - îl şi înjură…