PE CÂND BETLEEMUL DOARME...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa

Pe când Betleemul zace cufundat în somnul greu,
Într-un staul Maica naște, pe Fiul lui Dumnezeu.
Pruncul a venit pe lume într-o peșteră săracă,
Într-o iesle mititică, ceru-n fața Lui se pleacă!

 
Pe când Betleemul zace cufundat în bezna nopții,
Sus, în cer, deschis-au îngeri toate porțile Cetății.
Țin cădelnițe de aur și-au un legănuș din flori
Și-un arhanghel, în lumină, dă de veste la Păstori!

Pe când Betleemul doarme și-n palat Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște, jos pe fân în ieslea rece!
N-a găsit la nicio casă, un locșor sau un pătuț
Betleemul și-a-nchis poarta, pentru Maică și Pruncuț!

Pe când Betleemul doarme, magii cu argint în brâie,
Pun în leagănul din iesle, aur, smirnă și tămâie!
Au pus aur, cum se cade, a se pune l-a-mpărat,
Smirnă drept ofrandă Jertfei pentru care s-a-ntrupat.

Și tămâie parfumată drept un semn al preoției,
Întreite daruri sfinte, lui Iisus, Pruncul Mariei!
Tron de heruvimi e-n iesle, sfânt altar împărătesc,
Cu cădelniți de lumină, îngeri, staulul cădesc!

 
Și în noaptea asta sfântă, azi, îngenunchez și eu,
Să sfințești, Mărite Doamne, ieslea sufletului meu!
Ți-am făcut pătuț din rugă și din lacrimi nestemate
Și le-am prins pe scutecele doar în privegheri lucrate!

Pe când Omenirea, astăzi, tot precum Irod petrece,
Maica pe Hristos îl naște în a lumii iesle rece!
Pe când Omenirea zace învelită-n bezna nopții
Sus, în cer, alai de îngeri deschid porțile Cetății!

Cât pământ îi trebuie unui om!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se zice că un anume Pahomie ar fi auzit că undeva prin Siberia un mare proprietar de pământ vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a spus: Iatăă, suntem în acest punct. Pleci de aici drept înainte, şi atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău, cu o singură condiţie: ca să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Deci te duci înainte şi te întorci înapoi. Cât de mult cuprinzi, e al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, pierzi mia de ruble. Şi omul a pornit să-şi cucerească pământul, şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Şi a mers, şi a mers. Şi-şi tot zicea mereu:- Am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să cuceresc cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă merge mai departe, nu mai are timp să se întoarcă înapoi. A pornit înapoi, dar întorcându-se, soarele tot scăpăta, se apropia de asfinţit, iar el era încă departe de locul de întâlnire. În sfârşit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mana, a ajuns pe locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reuşise să cucereasca o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa când a atins mâna şi a atins piciorul proprietarului, i-a stat inima şi a murit pe loc. Proprietarul le-a spus slujitorilor lui: – Săpăţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, că de fapt de atâta pământ are nevoie un om, şi nu de atâta cât cu lacomie a venit el să cucerească!