Sfântul Teodosie la început avea șapte ucenici; știind că celor ce încep a viețui după Dumnezeu nu le este mai de folos altceva decît pomenirea morții, care este adevărata filosofie, le-a poruncit să sape un mormînt, ca, privind spre dînsul, să-și aducă aminte de moarte, ca și cum ar avea-o înaintea ochilor; iar după ce s-a gătit mormîntul, s-a dus părintele să-l vadă și, stînd deasupra mormîntului, a zis către ucenicii săi ca și cum ar glumi, iar cu ochii sufletești văzînd mai înainte cele ce aveau să fie:
"Iată, fiilor, mormîntul este gata, dar oare este cineva din voi gata de moarte, ca să-l primească mormîntul acesta?".
Acestea zicînd sfîntul, un ucenic din cei ce erau de față, anume Vasile, cu rînduiala de preot, apucînd înaintea altora, a căzut în genunchi înaintea starețului, și plecîndu-și fața la pămînt, cerea binecuvîntarea ca să moară și să fie pus în acel mormînt, zicînd:
"Binecuvîntează-mă, părinte, ca eu să înnoiesc mormîntul, eu să fiu mort mai înainte de frații care se gîndesc la moarte". Atunci starețul s-a învoit.Vasile intrînd în mormînt, sfîntul a poruncit a se face pomenire pentru Vasile, ca pentru un mort, împlinind cîte poruncește legea pentru cei răposați, la trei zile, la patru zile, la nouă zile și la patruzeci de zile. Sfîrșindu-se pomenirea toată, s-a sfîrșit și fericitul Vasile, neavînd nici o boală trupească, ci adormind și odihnindu-se ca întru-un somn dulce, a trecut către Domnul.
Trecînd 40 de zile de la îngroparea lui, starețul a văzut pe Vasile la pravilă, arătîndu-se între frați și cîntînd cu cîntăreții; apoi s-a rugat lui Dumnezeu ca să li se deschidă ochii și celorlalți, să vadă pe cel ce se arătase, și, văzîndu-l unul din frați, anume Aetie, de bucurie s-a repezit să-l cuprindă cu mîinile, dar cel ce s-a arătat era de necuprins și îndată s-a făcut nevăzut. Apoi, ducîndu-se, zicea în auzul tuturor:
"Mîntuiți-vă, părinților și fraților, mîntuiți-vă, zic; iar pe mine nu mă veți mai vedea aici".
Aceasta a fost întîia mărturie a bunătăților Cuviosului Teodosie, căci avea un astfel de ucenic gata de moarte, cu a lui povățuire, și după moartea cea trupească arătîndu-se viu cu sufletul, după cuvîntul Domnului din Evanghelie:
"Cel ce crede în Mine, de va și muri, viu va fi."
