Undeva într-o căsuță, când eram odată eu,
Se vorbea de-un doctor care nu credea în Dumnezeu.
Într-o zi, când sta la masă și citea dintr-un roman
Iată ca la dansul vine un biet copilaș sărman.
"Mama mea e grav bolnavă și tăticul a murit
Iară eu, care-s mai mare după leacuri am venit
Domnul doctor, fie-ți milă căci suntem cinci copilași
Dacă moare și mămică, ce ne facem noi orfani?"
Doctorul se-ngrijorează, de la masă se ridică
Dar cu gândul tot la carte îi de-te o alta sticlă.
Bucuros copilul fuge la mămică lui bolnavă
Neștiind că duce-n mână în sticluța lui, otrava.
Doctorul îl mai petrece cu privirea pe orfan
Se-ntoarce dinou la masă și citește din roman.
Dar de-o dată, se-nfioară. De la masă se ridică
"Oare ce medicamente i-oi fi dat în a lui sticlă?"
Când zărește eticheta, inima i se oprește.
"Ce crimă poate sa fie! Grav e ceea ce-am făcut!
N-am să mai ajung copilul ce-a fugit la a lui mamă
Dacă gustă din sticluță, va muri de bunăseamă!"
Atunci el cu disperare în genunchi s-a aplecat
Și cu ochii plini de lacrimi către ceruri a strigat:
"Dacă e Divinitate, dacă este Dumnezeu,
Să-mi asculte rugăciunea căci strig din sufletul meu!
Fă Doamne să nu ajungă la mămică lui bolnavă
Copilașul care duce în sticluța lui otrava!"
Deodată ușa se deschide și intră copilu-n goană
Și cu ochii plini de lacrimi îi arată mâna goală.
"Domnul doctor, eu din fugă am căzut și-am spart sticluța
Fie-ți milă și dă-mi alta să nu moară mămicuța!"
Doctorul cu bucurie îl servește-n goana mare
Și-l petrece cu privirea, copilașul la plecare.
Și-a plecat atunci genunchii, fața până la pământ
Și-ntr-un gest de umilință s-a 'nchinat Domnului Sfânt.
"Recunosc acum că este sus în cer un Dumnezeu
Vreau sa fiu și eu de-acuma un mic slujitor al Său!"
autor anonim
Pictura-Rudolf Schweitzer-Cumpăna
