Un om avea mai mulți copii, dar era foarte supărat, fiindcă fiii săi se certau: ei, purtându-se cu răutate.
Azi așa, mâine așa… într-un cuvânt, între flăcăi era mereu neînțelegere.
Mare durere îi pricinuiau tatălui, care ar fi vrut să-i vadă trăind în pace și înțelegere.
Vreți să vă spun cine sunt frații aceștia atât de cruzi unii cu ceilalți? Suntem noi, oamenii.
Nu suntem noi toți oamenii, fiii și aceluiași tată, Dumnezeu?
Ne înțelegem noi, unii cu ceilalți?
Ne iubim aproapele așa cum ar trebui să o facem?
Nu-L doare pe Dumnezeu când vede că între oameni e atâta neînțelegere, minciuni, hoții, războaie, păcate de tot felul?
De ce ne-a făcut Dumnezeu?
Ne-a făcut pentru a ne iubi unii pe alții, pentru ca fiecare să poarte grija celuilalt. Și pentru fiecare bun creștin, pentru fiecare om care trăiește fără păcate, în dragoste și înțelegere cu cei de alături, Dumnezeu Se bucură, la fel cum se bucură un tată pentru copiii lui.
Iubindu-ne unii pe alții, căutând binele celorlalți mai mult decât pe al nostru, devenim mai buni și mai înțelepți.
Doar așa ne apropiem, cu fiecare clipă, de Dumnezeu, de dragostea și bunătatea Lui.
„Să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu!”
(Sfânta Scriptură)
