Lacrimile Liturghiei

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă încât nu mai putea să slujească.
Cazu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav , ca are ceva , un necaz.
Iar un consilier al Bisericii spuse:
-Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus
-Nu vezi ca e bolnav psihic.
-Da, spuse, o doamnă să mergem la Episcopue să ne dea un preot cu har , bun și care sa nu mai fie smiorcait ca ăsta.
Zis și făcut
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
Parinte ce se întâmplă de plângi așa mult ?
-Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat.
După ce are loc prefacerea euharistică spun "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns.
Ma gândesc la mama mea care a murit de cancer.
-Dar cum te gândești , de nu mai poți sluji ?
-Asa cum ma rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință , apoi îmi vine sa plâng...
-Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este asa o durere ??
- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața !
I am spus ca nu pot sa ma rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des
"Cât de mult o iubesc".
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan !
Tatăl a murit în mină!
Ea a murit de cancer.
-Da. Greau.
Atunci , Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le ca fără lacrimi nu au ei har în viață !
Anul acela consilierul a învățat sa plângă deoarece a i- a murit soția.
Cel care a spus ca e bolnav psihic preotul s- a internat la psihiatrie.
Doamna care l- a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea.
Slujea cu lacrimi Liturghia , iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slavei pe Milostivul Dumnezeu.
Cum voi numi biserica ta, Născatoare de Dumnezeu :
liman duhovnicesc, raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai. Roagă - te, dar, totdeauna lui Hristos, să se mântuiască sufletele noastre!

Ai adus bani, ai alungat bucuria”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!„



Îmi aduc aminte de o povestire populară, cu multe învăţăminte: era un om foarte bogat, iar la marginea domeniului său locuia un familist sărac, care făcea eforturi să supravieţuiască. Acesta muncea cu ziua şi avea mulţi copii, însă bucuria împărăţea în mijlocul acestei case. La un moment dat, bogatul s’a hotărât să-l ajute pe sărac. A luat un săculeţ plini cu bani de aur şi i l-a dus. De obicei, în fiecare seară, în casa săracului, după masă, copiii cântau, râdeau şi se jucau. În seara aceea se aşternuse o tăcere adâncă. Casa săracului ajunsese asemenea unui mormânt tăcut. Bogatul, obişnuit să audă strigătele copiilor, râsetele şi cântecele lor, era derutat că nu se mai auzea nimic. Şi-a ascuţit urechile, aştepta, aştepta… dar degeaba.
După puţin timp, în loc să audă cântece, a auzit ţipete, certuri. Începuseră să se facă auzite tot felul de proteste, bombăneli. Tatăl spunea: „Cu banii ăştia o să cumpărăm o casă mare, mai încăpătoare, pentru noi.” Mama spunea: „Să-i păstrăm pentru când se vor mărita fetele.” Cel mai mare dintre copii, care avea o barcă de pescuit, spunea: „Renunţaţi la toate acestea, ca să-mi pot lua o barcă mai bună, cu care să prind peşte mai mult!” Celălalt frate îşi dorea altceva. Şi aşa, în puţină vreme, au ajuns să se bată, cărându-şi unul altuia pumni cu nemiluita, moment în care tatăl a strigat: „Opriţi-vă o clipă! Să ne liniştim.” A apucat săculeţul, s’a dus la bogat şi i-a spus: „Ia-l înapoi, fratele meu. Mi-ai adus bani şi ai alungat bucuria din familia mea.” Şi săracul s’a reîntors la casa sa. În seara următoare, s’au auzit din nou glasurile voioase şi cântecele copiilor.

De multe ori, bogăţia şi grijile aduse de ea răpesc bucuria vieţii pe care bogaţii cred că o au.