PÂINIȘOARA VĂDUVEI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

( de Eliana Popa)

Trăia odată-n Capernaum...demult pe vremea lui Hristos
O văduvă tare săracă dar cu un suflet luminos
Își câștiga cu greu bănuții cârpind năvoade pescărești
Doi trei arginți primea ca plată sau poate-un blid cu câțiva pesti!

Dar iarna asta fiind lungă, pescarii n-au mai pus năvod
Căci viforul era năpraznic și pescuitul incomod!
Biata femeie necăjită , că foamea îi dădea târcoale
Plecă pe malul mării tristă, că poate o-ntâlni pe cale
Un om s-o-nvete și s-o-ndrume cum să câștige un bănuț
Sau să-mprumute pân' la vară, grâu ori făină un săcut !

Când își pierdu orice nădejde că va vedea vreun om milos
În fața ei se-opri, ghici cine ? Chiar Domnul nostru Sfânt Hristos !
El se opri să-i dea un sfat văzând-o tristă-n fata sorții
Și o-ntrebă cu glasul dulce ce-i alungă fiorul morții :
,, - Femeie, de ce plângi amarnic ? Ce faci aici pe malul mării?
Pe cine-astepti cu nerăbdare de tot scrutezi adâncul zării ?"

- O, Doamne n-am un ban in pungă, grăi femeia cu uimire
Nu pot cerși că mi-e rușine, iar de furat nu-mi stă în fire !
N-am mai mâncat nimic de ieri și vremea asta-i rea întruna,
Tu ce mă-nveti să fac Hristoase ?Când oare s-o opri furtuna,
Să pot cârpi iar un nâvod, să mai câștig un ban de-o pâine ?
Azi încă foamea pot s-o rabd ,dar nu știu de-oi putea și mâine !"

Cu milă o privește Domnul și dulce era graiul Lui :
,, - Du-te și strânge de la moară, ce vei găsi al nimănui !
Un pumn de grâu să ai de pâine...poate mai mult ...din mila Mea
Dar pâinea ce o frângi la masă ,să dai cu drag, un colt din ea
Celor flămânzi ce-ți cer pomană sau bat in poarta casei tale
Știind c-ai flămânzit și tu ...și Eu te-am întâlnit pe cale !"

Plecă femeia-n mare grabă la moară cum i-a spus Hristos
Și mare îi fu bucuria vânzând grămezi de grâu pe jos
Ce îl pierdeau grăbiți sătenii prin tesătura de la saci
Sau nu legau cum se cuvine nojițele de la desagi !
Și biata văduvă săracă, pricepe-acuma vorba Lui
Că poate să ia fără frică din tot ce este-al nimănui !

Strânse o poală de grăunte și o măsură de făină
Plecând grăbită către casă mult mulțumește și se-nchină !
Râșni grăunta bucuroasă , cernu făină iute, iute
Și se porni cu râvnă multe vreo trei pâinici să își frământe
Le puse în cuptor pe toate , două pâini mari și una mică
Și iată rumenă și bună cum.gata e prima pâinică !
Și tocmai când voia s-o rupă și s-o mănânce aburindă
Aude-o bufnitură-n curte și fuge iute până-n tindă
Văzu un om căzut în curte, murdar și tare istovit :
,, - Ai milă...dă-mi un colt de pâine că sunt flămând și necăjit
M-au aruncat în drum tâlharii și de trei zile n-am mâncat
Să-ți răsplătească mila Domnul și să te ierte de păcat !"

I-a dat pâinica aburindă și omul a mâncat-o toată
Apoi a mulțumit femeii și a ieșit grăbit pe poartă !
Ea a intrat și mai flămândă in casa ei cea mititică
Și din cuptor a scos femeia ,din nou a doua ei pâinică !
Cu lăcomie și cu pofta o rupse-n doua deodată
Dar n-apuca să mai mănânce că cineva-i bătu la poartă
O biată mamă necăjită cu trei copile zdrentăroase
Era beteagă de o mână și frigul le intrase-n oase !

,, - Te rog, în numele Preasfintei, sa îți faci milă și de noi
Nu am mâncat nimic de ieri și suntem pline nevoi !
Nu pot munci că mâna asta nu mă ajută mai deloc
Sunt văduvă cu trei copile ! Și casa noastră a luat foc !
Nu-ți cer să-mi dai decât o pâine ,de ai....macar cu împrumut !
Ti-oi da-o înapoi vreodată de-oi căpăta, cândva mai mult !"
Femeia îi dădu pâinica, sărmanei ce-o primi plângând
,,Las' că mai am una-n cuptor" își zise resemnată-n gând !

Dar tocmai când a vrut să rupă și ultima pâine rămasă
Un vânt puternic se porni și smulse ușa de la casă
Si-ndată și pâinica caldă fu luată de vârtej și dusă
Într-un șuvoi de apă multă ce repede spre mare cursă !
Rămase singură plângând în fața casei, cu amar
Dar iată că Hristos se-arată ,să-i mângâie durerea iar
,, - Femeie, de ce plângi in poartă ? Răspunde-Mi, astăzi ce-ți lipsește ?"

Dar auzindu-i întrebarea sărmana ,suspinând grăiește :
,, - O, Doamne sunt și mai flămândă și necăjită și mai tare,
Precum mi-ai zis am fost la moară și am făcut trei pâinișoare
Doua le-am dat cu bucurie la alții mai flămânzi ca mine
A treia mi-a luat-o vântul ! Acum ce fac, Te-ntreb pe Tine ?
A luat-o vântul ca dușmanul și-a dus-o-n marea-nvolburată
Și plâng că tare-mi este foame...eu am rămas tot nemâncată!"
,, - Te du degrab' la dregător și dă în judecată vântul
Și marea dă-o-n judecată, căci amândoi ți-au luat tributul
Ca niste hoți in cârdășie când este vreme rea și noapte ...
Te du ! ..Te du la dregător și cere-i să-ți plătească toate !"

,, - Cum Doamne , să fac eu acestea ? Mă va privi ca pe-o nebună
Că dau in judecată vântul....ba chiar și marea! ...Sau e glumă?"
,, - Du-te și fă precum ți-am spus...după acest cuvânt al Meu
Că toate, toate-s cu putință la cei ce cred in Dumnezeu!"

Și a făcut precum i-a zis, a mers degrab' la dregător
Și-a depănat de-a fir-a-păr povestea ei și-a pâinilor..
I-a spus sa-i cheme pe cei doi ( vântul si-nvolburata mare)
Să-i dea-napoi ce i-au furat , că prea au necăjit-o tare.
Dar când se pregătea acesta ca sa o dea pe usă-afară
Trei negustori cărând trei saci ,pe ușa lui grăbiți intrară :
,, - Noi suntem negustori vestiți, calătoream pe-acestă mare
Când o furtună se stârni și ne izbi de-o stâncă tare .

Corabia fiind străpunsă a început să se scufunde
Căci apa se grăbea să intre ,tot mai adânc să ne afunde!
Atunci am implorat pe Domnul cu lacrimi multe și fierbinți
Să ne trimit-un salvator și îi vom da trei saci de-arginti !
Si-ndată ce-am promis aceasta un val de apa a adus
Ceva ce a lipit spărtură... precum un dopa așa s-a pus !

Când ne-am uitat apoi mai bine, era de fapt o pâinișoară
Ce ne-a salvat pe noi și marfa și mica noastră corăbioară !
Probabil vântul și cu marea au luat-o de la vreun creștin
Iar noi așa cum am promis, dorim să-l răsplătim din plin !
Și iată, vom lăsa aici trei saci cu-arginti și cu de toate
Pentru stăpânul pâinisoarei ...de va veni să-i faci dreptate ! "

Femeii nu-i venea să creadă și dregătorul privea mut
Când la bogați , când la sărmană...c-asa-ntâmplare n-a văzut :
,, - Iată stăpâna pâinișoarei, că tocmai reclamase vântul ! "
Si negustorii bucuroși, grăbiți și-au împlinit cuvântul !

 
V-am spus aceasta pildă-n versuri, căci mila Domnului e mare ,
De-a dat la schimb trei saci de bani pentru acele pâinișoare ,
De-am face toți după cuvântul și după Sfântă Legea Sa
Cu mult mai mult decât femeii în viața asta ne va da
Și după ce-om pleca din lume...și vom calcă hotarul Lui,
Ne-om ospăta și noi in slavă din pâinișoară Domnului !

( după o pilda ortodoxă culeasa de Traian Dorz )

Nu uitați să faceți curățenie și în debara - tot timpul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La curățenia de Crăciun, mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit și un Înger...Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă. Mama a înțepenit...Îngerul i-a spus cu glas blând:

– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama, să se teamă și mai mult...și ar fi strigat după tata, dacă ar fi avut glas...
Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, căci mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri...
Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea nici un cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul...
Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta..
– Sunt îngerul casei tale..!!
Mama nu știa că are un înger in casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, iar apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea..
După ce ea a auzit chemarea și a plecat in Veșnicie, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile voastre pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi sa intre preotul cu Icoana...
După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara..
De plecat, nu plec, fiindca nu am voie să plec..!!
E ordin de la Cel Mare !! Aici stau...Orice ar fi..!!
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger bun si frumos, și nu au habar cum să aibă grijă de el,...chiar și câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni.
Bine, că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăducheri...
În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui..
– Goooll !!..-marcase România un gol.
Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un mare GOOOOL era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut...Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nici o speranță.
-Nu e așa, i-a răspuns Îngerul.. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei deja se revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere , peste tot, și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută...
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie..!!
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, și-a luat locul care i se cuvenea, iar vechile și bunele obiceiuri au fost reluate ... Ce să mai spunem de curățenie ?!?...Curățenia de Crăciun dura tot anul..!!!
La fel și bucuria ingerului și a întregii case și a familiei care o locuia !!!

Text găsit într-o debara pe internet