( de Eliana Popa)
Trăia odată-n Capernaum...demult pe vremea lui Hristos
O văduvă tare săracă dar cu un suflet luminos
Își câștiga cu greu bănuții cârpind năvoade pescărești
Doi trei arginți primea ca plată sau poate-un blid cu câțiva pesti!
Dar iarna asta fiind lungă, pescarii n-au mai pus năvod
Căci viforul era năpraznic și pescuitul incomod!
Biata femeie necăjită , că foamea îi dădea târcoale
Plecă pe malul mării tristă, că poate o-ntâlni pe cale
Un om s-o-nvete și s-o-ndrume cum să câștige un bănuț
Sau să-mprumute pân' la vară, grâu ori făină un săcut !
Când își pierdu orice nădejde că va vedea vreun om milos
În fața ei se-opri, ghici cine ? Chiar Domnul nostru Sfânt Hristos !
El se opri să-i dea un sfat văzând-o tristă-n fata sorții
Și o-ntrebă cu glasul dulce ce-i alungă fiorul morții :
,, - Femeie, de ce plângi amarnic ? Ce faci aici pe malul mării?
Pe cine-astepti cu nerăbdare de tot scrutezi adâncul zării ?"
- O, Doamne n-am un ban in pungă, grăi femeia cu uimire
Nu pot cerși că mi-e rușine, iar de furat nu-mi stă în fire !
N-am mai mâncat nimic de ieri și vremea asta-i rea întruna,
Tu ce mă-nveti să fac Hristoase ?Când oare s-o opri furtuna,
Să pot cârpi iar un nâvod, să mai câștig un ban de-o pâine ?
Azi încă foamea pot s-o rabd ,dar nu știu de-oi putea și mâine !"
Cu milă o privește Domnul și dulce era graiul Lui :
,, - Du-te și strânge de la moară, ce vei găsi al nimănui !
Un pumn de grâu să ai de pâine...poate mai mult ...din mila Mea
Dar pâinea ce o frângi la masă ,să dai cu drag, un colt din ea
Celor flămânzi ce-ți cer pomană sau bat in poarta casei tale
Știind c-ai flămânzit și tu ...și Eu te-am întâlnit pe cale !"
Plecă femeia-n mare grabă la moară cum i-a spus Hristos
Și mare îi fu bucuria vânzând grămezi de grâu pe jos
Ce îl pierdeau grăbiți sătenii prin tesătura de la saci
Sau nu legau cum se cuvine nojițele de la desagi !
Și biata văduvă săracă, pricepe-acuma vorba Lui
Că poate să ia fără frică din tot ce este-al nimănui !
Strânse o poală de grăunte și o măsură de făină
Plecând grăbită către casă mult mulțumește și se-nchină !
Râșni grăunta bucuroasă , cernu făină iute, iute
Și se porni cu râvnă multe vreo trei pâinici să își frământe
Le puse în cuptor pe toate , două pâini mari și una mică
Și iată rumenă și bună cum.gata e prima pâinică !
Și tocmai când voia s-o rupă și s-o mănânce aburindă
Aude-o bufnitură-n curte și fuge iute până-n tindă
Văzu un om căzut în curte, murdar și tare istovit :
,, - Ai milă...dă-mi un colt de pâine că sunt flămând și necăjit
M-au aruncat în drum tâlharii și de trei zile n-am mâncat
Să-ți răsplătească mila Domnul și să te ierte de păcat !"
I-a dat pâinica aburindă și omul a mâncat-o toată
Apoi a mulțumit femeii și a ieșit grăbit pe poartă !
Ea a intrat și mai flămândă in casa ei cea mititică
Și din cuptor a scos femeia ,din nou a doua ei pâinică !
Cu lăcomie și cu pofta o rupse-n doua deodată
Dar n-apuca să mai mănânce că cineva-i bătu la poartă
O biată mamă necăjită cu trei copile zdrentăroase
Era beteagă de o mână și frigul le intrase-n oase !
,, - Te rog, în numele Preasfintei, sa îți faci milă și de noi
Nu am mâncat nimic de ieri și suntem pline nevoi !
Nu pot munci că mâna asta nu mă ajută mai deloc
Sunt văduvă cu trei copile ! Și casa noastră a luat foc !
Nu-ți cer să-mi dai decât o pâine ,de ai....macar cu împrumut !
Ti-oi da-o înapoi vreodată de-oi căpăta, cândva mai mult !"
Femeia îi dădu pâinica, sărmanei ce-o primi plângând
,,Las' că mai am una-n cuptor" își zise resemnată-n gând !
Dar tocmai când a vrut să rupă și ultima pâine rămasă
Un vânt puternic se porni și smulse ușa de la casă
Si-ndată și pâinica caldă fu luată de vârtej și dusă
Într-un șuvoi de apă multă ce repede spre mare cursă !
Rămase singură plângând în fața casei, cu amar
Dar iată că Hristos se-arată ,să-i mângâie durerea iar
,, - Femeie, de ce plângi in poartă ? Răspunde-Mi, astăzi ce-ți lipsește ?"
Dar auzindu-i întrebarea sărmana ,suspinând grăiește :
,, - O, Doamne sunt și mai flămândă și necăjită și mai tare,
Precum mi-ai zis am fost la moară și am făcut trei pâinișoare
Doua le-am dat cu bucurie la alții mai flămânzi ca mine
A treia mi-a luat-o vântul ! Acum ce fac, Te-ntreb pe Tine ?
A luat-o vântul ca dușmanul și-a dus-o-n marea-nvolburată
Și plâng că tare-mi este foame...eu am rămas tot nemâncată!"
,, - Te du degrab' la dregător și dă în judecată vântul
Și marea dă-o-n judecată, căci amândoi ți-au luat tributul
Ca niste hoți in cârdășie când este vreme rea și noapte ...
Te du ! ..Te du la dregător și cere-i să-ți plătească toate !"
,, - Cum Doamne , să fac eu acestea ? Mă va privi ca pe-o nebună
Că dau in judecată vântul....ba chiar și marea! ...Sau e glumă?"
,, - Du-te și fă precum ți-am spus...după acest cuvânt al Meu
Că toate, toate-s cu putință la cei ce cred in Dumnezeu!"
Și a făcut precum i-a zis, a mers degrab' la dregător
Și-a depănat de-a fir-a-păr povestea ei și-a pâinilor..
I-a spus sa-i cheme pe cei doi ( vântul si-nvolburata mare)
Să-i dea-napoi ce i-au furat , că prea au necăjit-o tare.
Dar când se pregătea acesta ca sa o dea pe usă-afară
Trei negustori cărând trei saci ,pe ușa lui grăbiți intrară :
,, - Noi suntem negustori vestiți, calătoream pe-acestă mare
Când o furtună se stârni și ne izbi de-o stâncă tare .
Corabia fiind străpunsă a început să se scufunde
Căci apa se grăbea să intre ,tot mai adânc să ne afunde!
Atunci am implorat pe Domnul cu lacrimi multe și fierbinți
Să ne trimit-un salvator și îi vom da trei saci de-arginti !
Si-ndată ce-am promis aceasta un val de apa a adus
Ceva ce a lipit spărtură... precum un dopa așa s-a pus !
Când ne-am uitat apoi mai bine, era de fapt o pâinișoară
Ce ne-a salvat pe noi și marfa și mica noastră corăbioară !
Probabil vântul și cu marea au luat-o de la vreun creștin
Iar noi așa cum am promis, dorim să-l răsplătim din plin !
Și iată, vom lăsa aici trei saci cu-arginti și cu de toate
Pentru stăpânul pâinisoarei ...de va veni să-i faci dreptate ! "
Femeii nu-i venea să creadă și dregătorul privea mut
Când la bogați , când la sărmană...c-asa-ntâmplare n-a văzut :
,, - Iată stăpâna pâinișoarei, că tocmai reclamase vântul ! "
Si negustorii bucuroși, grăbiți și-au împlinit cuvântul !
V-am spus aceasta pildă-n versuri, căci mila Domnului e mare ,
De-a dat la schimb trei saci de bani pentru acele pâinișoare ,
De-am face toți după cuvântul și după Sfântă Legea Sa
Cu mult mai mult decât femeii în viața asta ne va da
Și după ce-om pleca din lume...și vom calcă hotarul Lui,
Ne-om ospăta și noi in slavă din pâinișoară Domnului !
( după o pilda ortodoxă culeasa de Traian Dorz )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.