"O bătrână stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda. Bătrâna răspunde:
– Cât costă o felie de tort ? Chelnerița răspunde:
– 3 lei.
Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:
– Dar cât costă cea mai mică ? Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit. I-a răspuns:
– 2 lei.
– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna. Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite. Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat uşurel, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hartie și a plecat. Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic. Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu. Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă. S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i multumi. Dar era prea târziu, bătrânica plecase. I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin ... Bătrâna avea doar trei lei și tocmai luase o felie de tort de doi lei pentru a-i da un leu ca "dar" Apropiindu-se tanăra de masă unde a stat bătrâna, observă un plic pe care il deschise și descoperi o poză: Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținand in brațe un copil. Apoi citi și biletul lăsat pentru ea în plic pe masă:
- Maria, tu nu mă cunoști … Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit. Te-am luat şi te-am crescut pană la 3 ani, apoi eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată ...Te-am găsit greu ... Mare bucurie că te-am văzut !Te iubesc nespus! Acum trebuie să plec la azilul de unde sunt … Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii … Nu plânge … Te îmbrățișez cu mult dor și drag,
Bunica Ana.
Tanăra izbucni în lacrimi … și săruta poza și scrisoarea. Cu 1 leu în mană statea și privea la ceruri. După 2 săptămâni de căutări găsise azilul unde stătea bunica Ana. Când a ajuns acolo cineva o astepta pe Maria și spuse:
– Vă rog să ne iertați.
Bunica Ana a plecat la ceruri acum 4 zile. Știa că veți veni si v- a lasat câteva cadouri. Vedeți casa nouă de alaturi ??
Este construită de ea pentru bătrânii singuri …Ați avut o bunică minunată. Tănara se așeză pe un scaun și cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi … Era durerea adancă pentru bunica ei.
Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.
Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui ...
Aşadar :
- Nu folosi cuvinte ca o armă pentru că doare!
Vei fi urmarit toată viața de răutatea lor … Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței!
Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu ii cunoști, dar ii judeci după aparențe ."
.jpg)
