Călugărul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

       
Ioan Istrati

Când eram în seminar, era un călugăr bătrân în Mănăstirea Neamț, care stătea mereu pe parapetul de pietre de la intrarea în chinovie, privind în pământ. Alteori îl vedeam plimbându-se agale prin cimitirul mănăstirii, plin de morminte de ierarhi și monahi îmbunătățiți. Nu vorbea cu nimeni. Nu deranja pe nimeni. Mergea încet și gârbovit.
Odată, venise mama la seminar cu bunătăți. Mâncarea în seminar era puțină și proastă. O farfurie de fasole era pentru 8 elevi. Șeful de masă lua jumătate, amărăștenii restul. Foamea era imensă.
Aveam acuma de la mama gogoși, cozonac, cârnați, pastramă. Îmi pusesem într-o trăistuță și fugisem să mănânc în cimitirul mănăstirii, acolo unde nu mă vedea nimeni.
M-am așezat pe un cavou mai ferit și am scos o felie uriașă de cozonac. Mi-am băgat colții în ea. Când mă uit, la un metru de mine era bătrânelul, cu metania în mână, uitându-se spre pământ. Rușinat, cu fălcile pline, i-am oferit o felie de cozonac. Bătrânul a primit-o și a început să o mestece încet. Știam că nu vorbea cu nimeni. Totuși am îndrăznit și l-am întrebat: părinte, cum e mai bine să mă rog?
Bătrânul a ridicat ochii din pământ, a oftat încet și a zis:
Rugăciunea "Tatăl nostru", Rugăciunea inimii și rugăciunea: "Doamne, învață-mă să plâng".
Molfăiam încet, împreună. A fost unul din cele mai frumoase cuvinte pe care le-am primit.

Act de caritate

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un bătrân vindea ouă. O femeie coborî dintr-o mașină, veni la el și îl întreba:
- Cu cât dai ouăle?
Bătrânul i-a răspuns:
- 1 leu oul, doamnă.
- Voi cumpăra 6 ouă cu 5 lei sau nu voi cumpăra deloc.
- Ia-le la prețul pe care îl vrei. Poate că este un început bun pentru că astăzi nu am vândut niciun ou, a răspuns bătrânul.
Ea a luat ouăle și a plecat simțindu-se mândră. S-a urcat în mașină ei și a mers la un restaurant împreună cu prietenul ei. Acolo au comandat ceva. Au mâncat puțin din ce au comandat și au cerut notă de plată.comandă a costat 140 de lei și ea a dat 150 spunându-i proprietarului să păstreze restul.
Acest lucru este destul de normal pentru proprietarul restaurantului,dar dureros pentru bătrânul vânzător sărac de ouă.
Ideea este: De ce arătăm intotdeuna că suntem puternici atunci când cumpărăm de la cei săraci? Și de ce suntem generoși cu cei care nu au nevoie de generozitatea noastră?

 
Odată am citit undeva:

 
"Tatăl meu obișnuia să cumpere bunuri simple de la oameni săraci la prețuri mari chiar dacă nu avea nevoie de ele. Uneori obișnuia să plătească mai mult pentru ele. M-am mirat de asta și l-am întrebat de ce o face?

Atunci tata mi-a răspuns: "este un act de caritate înfășurat cu demnitate".
Să aveți o zi frumoasă și să distribuiți dacă v-a plăcut.