Părintele Dorian Oprișor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mergând cu uber-ul, am obiceiul să vorbesc cu șoferii despre multe ...
În ultima călătorie îmi spune soferul:
- Părinte, eu sunt din Ardeal. De mic copil am fost în biserica din sat ba în altar cu Paintele, ba la strana. Atâta har avea Părintele ... l-am ținut de duhovnic până la 18 ani când ...
- Când ce? Întreb eu curios.
- Când în satul vecin a venit un preot tânăr și așa cu era el încerca să-și atragă comunitatea spre biserică, avea râvnă. Duhovnicul meu, văzând asta, de ciudă și pentru că avea relații la episcopie, a aranjat să-l trimită pe Părintele tânăr undeva departe, la cucuieții din deal, și satul vecin l-a făcut filia lui, deși parohia lui era mare. Acum are două sate. De atunci eu nu mă mai pot apropia de un preot, mă credeți? De la 18 ani nu am mai primit Sfintele Taine. Și știți ce nu înțeleg? Lumea tot îl caută pe Părintele bătrân și tot îl ține de "preot cu har". 

De ce Părinte? Cum de e asa oarbă lumea?

- Dragule - îi răspund - ce scrie în Scriptură? "de aceea vă urăște pe voi lumea, că Eu v-am ales pe voi din lume. Căci dacă erați din lume, lumea iubea ce este al ei". Părintele acesta de care îmi povestești e din "lume". E pătimaș, e avar ca și ei și atunci ei se regăsesc în el. De aceea la unul ca el e biserica plină duminica și la un preot care nu e din "lume" și chiar își dorește să mântuiască turma pe care o are, biserica e goală duminica. Mai zice și în popor: "cine se aseamănă, se adună". Un om pătimaș nu se va lipi de un duhovnic cu har niciodată.

 Se va lipi de unul pătimaș ca el.
- Vai Părinte ... mi-ati dat de gândit ...

Părintele Dorian Oprișor

PILDA SERII ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era odată un părinte bătrân atât de neagonisitor, încât dacă venea cineva la el să ia pe datorie, de obicei îi spunea aceluia: „Mergi și ia-ți ce-ți trebuie”, iar când fratele aducea înapoi ceea ce luase, îi zicea: „Pune la loc”. Dacă nu mai aducea, bătrânul nu-i mai amintea.

Într-o zi, acest avvă a împrumutat de la un frate un ban de aur și a cumpărat in pentru lucrul de mână. Unul dintre frați l-a rugat: „Dă-mi puțin in ca să-mi fac o haină!” Avva i-a dat cu bucurie. Pe urmă l-a rugat alt frate: „Dă-mi și mie in să-mi fac un ștergar!” Bătrânul i-a dat și lui. Celor care au cerut de la el, tuturor le-a dat cu drag.

Când a venit la el cel care-i dăduse împrumut, cerându-și înapoi banul din aur, bătrânul, neavând cu ce să plătească, a făgăduit că-i va întoarce galbenul curând. În aceeași zi, mergând cu treburi de-ale sale, a văzut un ban care zăcea în țărână, dar neîndrăznind să se atingă de el, a mers în grabă mai departe. Întorcându-se, a găsit moneda în același loc, dar, din nou, n-a îndrăznit să ia ceea ce nu era al lui.

 Pe urmă i s-a amintit iarăși de datorie și atunci bătrânul s-a dus din nou la locul unde văzuse banul. După ce a făcut rugăciune, l-a luat și, ducându-se la egumen, a zis: „Avva!

 Venind la tine am găsit pe drum banul acesta: dă dovadă de dragoste și întreabă prin împrejurimi dacă nu l-a pierdut cineva”.

 Trei zile la rând nu s-a găsit nimeni care să spună că a pierdut banul cu pricina. Atunci, bătrânul i-a zis starețului: „Dacă nimeni nu a pierdut banul, dă-l fratelui aceluia, că-i sunt dator”. Și s-a mirat întâistătătorul că bătrânul, găsind banul, nu l-a luat îndată ca să scape de datorie.

(Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Apa vieții. 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, Editura Sophia, 2016)