ESTE BINE SĂ DĂM DE POMANĂ CĂRȚI RELIGIOASE !?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



    99.-Vreau să vă întreb și vă rog să-mi răspundeți. Vă povestesc pe scurt. Am dăruit cuiva o carte religioasă, și a spus că este păcat și nu este bine să dai de pomană cărți, pentru că, trebuie să-și ia singur, fiecare. Cărțile religioase sunt doar de împrumutat. Dumneavoastră ce părere aveți? (Livia B.)

RĂSPUNS: Observați cum vrăjmașul pervertește, în conștiința unora, o faptă bună, poate cea mai ziditoare faptă ce privește îndreptarea și mântuirea aproapelui! A da cuiva în dar (de pomană) o carte despre Dumnezeu, prin care, să se mântuiască cineva citind-o, nu este păcat, ci o mare faptă bună.
Să-și cumpere cel necredincios o carte religioasă, este mai greu, sau, nu va face niciodată lucrul acesta, pentru că nu este interesat. Dacă o va primi în dar, chiar dacă o v-a pune undeva, fără s-o citească, dar, peste un timp va da de ea, măcar din curiozitate o va citi. Cuvântul pe care l-a citit, va lucra conștiința lui, atunci sau mai târziu, se va trezi, și-l va întoarce la credință pe cel necredincios.

 
Acest sfat, să nu dai de pomană cărți religioase, vine de la diavol, ca să-l împiedice pe cel necredincios de a afla adevărul dumnezeiesc și să rămână în necredința sa, și pe cel ce ar fi putut să-l ajute, să piardă fapta bună, de a ajuta pe aproapele.

 
Prin viclenia sa, diavolul, se preface a lasă să se facă o faptă bună, îl lasă și pe cel ce vrea să-l ajute sincer pe aproapele, împrumutându-i o carte religioasă. Viclenia constă în faptul că, prin a împrumuta cuiva o carte, va avea și el parte și nu va lăsa ca fapta bună să fie dusă până la capăt. Obligativitatea celui ce a primit cartea, de a o întoarce înapoi binefăcătorului, va fi încurcată de acest vrăjmaș, prin : zădărnicie (întârziere), uitare și neținerea de cuvânt, prin deteriorarea unei pagini din carte, sau, deteriorarea întregi cărți, prin pierderea cărții, fapt ce va aduce supărare, nemulțumire și ceartă între cei doi, de unde are de câștigat.

 
Atunci vă întreb, care este mai bună, donația (pomana) sau împrumutul? Donația, veți spune. Adevărat. Care faptă poate să ducă și la păcat? Împrumutul, veți spune. Dar, despre împrumut spune Scriptura că este o faptă bună și ne îndeamnă Mântuitorul s-o facem. Da, este o faptă bună, dacă nu lași loc și vrăjmașului să se amestece. Cum putem să facem acest lucru? Numai ascultând de sfatul Evangheliei : „dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt”(Luca 6, 35). Prin aceasta, desființezi interesul diavolului de a mai avea vreun câștig și... pleacă. Altfel, orice împrumut, de orice fel, pe care îl vrei înapoi, nu va fi o faptă bună pentru tine, ci un câștig pentru diavol.

De aceea, vă îndemn, luați cât mai multe cărți ziditoare de suflet și dați-le de pomană, cu toată dragostea, ca cei ce le primesc să le poată da și ei altora. Este una din cele mai mari și mai primite fapte bune, pe care ați putea s-o faceți pentru aproapele și mântuirea lui. (PR. iOAN)

Postarea publicată de Argatu Ioan

21Elena Droniuc, Flory Ababei şi alţi 19

Întâmplare minunată

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, 24 martie 1942 în Drama, Grecia. Ocupația străină era bulgară. Lipsurile, bolile şi foamea luaseră proporţii înspăimântătoare şi moartea secera în fiecare zi mici şi mari, dar, în special copii. Printre locuitorii Dramei se afla şi o văduvă cu cinci copii. Pe soţul ei îl uciseseră ocupanţii cu şase luni înainte, în măcelul din 29 septembrie 1941.

De mâncare nu aveau, decât puţin ulei şi un ciurel de malai. În acea dimineaţă femeia s-a gândit că a doua zi, de Bunăvestire, avea mâncare mult mai puţină pentru copii: 100 de grame de malai şi un deget de ulei. Deodată, privirea ei s-a îndreptat spre candela stinsă, care era agaţătă înaintea icoanei şi atunci a încolţit în sufletul ei intrebarea: să pastreze uleiul pentru copiii ei flămânzi sau pentru candela de la icoana?

Hotărâtă, însa, şi-a făcut cruce şi a zis către Maica Domnului: ”Prea Curată Fecioara, eu îţi voi aprinde candela căci mare este sărbătoarea de mâine pentru credinţa noastră, tu, însă, te rog ai grijă de hrana copiilor mei!” A luat puţin ulei şi a aprins candela. Lumina slabă a luminat casa sărăcacioasă, iar inima ei s-a umplut de pace. Aceasta a însoţit-o la rugăciunea de seară şi în somnul ei din acea noapte memorabilă.

A doua zi după Sfânta Liturghie, văduva a deschis dulapul ca să ia puţinul malai şi a rămas fără glas! Vasul în care se afla uleiul era plin ochi, iar alături erau doi săcuţi plini cu macaroane şi malai. S-a închinat femeia de mai multe ori, preamărind şi mulţumind lui Dumnezeu sşi Maicii Domnului pentru această minune pe care n-a spus-o nimăniu. Timp de doi ani de zile nici uleiul n-a scăzut, nici malaiul nu s-a sfârşit, cu toate că erau şase guri la masă, le schimbau cu alte alimente şi făceau milostenie pe ascuns. Dar şi candela a rămas de atunci aprinsă zi şi noapte dând mărturie cu lumina ei nestinsă despre credinţa acestei femei binecuvântate.

Această istorisire adevărată este o puternică palmă dată creştinilor ortodocşi de astăzi care nu numai că n-au candela aprinsă, dar n-au nici macar icoane în casa lor.

Extras din Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Editura Bizantina 2005, p.60-61