Ai răsărit, Hristoase, în fiecare dimineață

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                     


Ai răsărit, Hristoase, în fiecare dimineață,
Cu blândul Tău surâs și cu cereasca-Ți față.
Ne-ai luminat cărarea, ne-ai așezat sub har,
Dar noi, cu fruntea-n grijă, căutăm în zadar.

Ne trezești cu roua, cu liniște-n fereastră,
Cu soarele ce bate-n inima noastră.
Dar gândul fuge-n lume, în planuri, în nevoi,
Și nu-Ți mai simțim raza, venită pentru noi.

Pe când Tu ne aștepți, tăcut, cu milă vie,
Să ne-ntoarcem pașii spre cer și veșnicie,
Noi alergăm prin ceață, în zgomot și-n uitare,
Uitând că Tu ești pacea, lumina răsărită-n zare.

Te simte doar o floare, o pasăre, un nor,
Dar omul Te tot pierde în goana lui de zori.
Și totuși vii, Iisuse, și azi, și mâine iar,
Și ne aștepți cu lacrimi, pe drumul Tău de har.

Ai răsărit, Hristoase, cu dragoste curată,
Dar noi purtăm poveri și inimă-nghețată.
Ne iartă, Doamne sfinte, și bate iar ușor,
La inima ce-așteaptă, dar nu-Ți mai știe dor.

Aprinde-n noi lumina cu care vii mereu,
Să Te privim în zori, ca pe un Dumnezeu.
Să Te primim în casă, în suflet, în tăcere,
Și să trăim cu Tine o sfântă Înviere.

sursa

Constantin Dumitru

Un judecător musulman a invitat odată la el acasă un călugăr ortodox.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                      


Un judecător musulman a invitat odată la el acasă un călugăr ortodox.
Era vremea cinei și după ce familia magistratului islamic s-a așezat la masă împreună cu oaspetele lor, judecătorul l-a întrebat pe monahul creștin:
- Te rog, omule bun, luminea­ză-mă.
Eu sunt musulman și caut să-mi trăiesc viața după lege, după legea religiei mele.
Judec cu dreptate pe cât e posibil omenește, nu primesc mită, îi hrănesc pe cei săraci, mă rog și postesc după puterile mele.
În tot ce fac, încerc să-mi trăiesc viața onest și conform voinței lui Dumnezeu.
Dacă voi merge pe linia aceasta, nu voi moșteni Împă­răția cerurilor?
Monahul, uimit de virtuțile musulmanului, l-a întrebat:
- Judecătorule, ai copii?
- Am, a aprobat magistratul.
- Dar servitori, ai și din aceștia în casa ta?
- Da, desigur, am și servitori.
- Te rog să-mi spui care dintre ei, copiii sau slugile tale, te ascultă mai mult?
- Servitorii, bineînțeles. Ei sunt atenți la cea mai mică dorință a mea și sunt gata s-o împlinească fără crâcnire.
Dar copiii mei sunt uneori neascultători și încăpățânați; câteodată nu mă înțeleg cu ei fiindcă ies din voia mea, spuse zâmbitor omul legii.
- Cu toate astea, atunci când vei îmbătrâni și va trebui să părăsești acest pământ, cine te va moșteni, copiii sau slugile tale? continuă călugărul cu întrebările lui.
- Fără îndoială, odraslele mele, a exclamat musulmanul.
- Vezi, judecătorule, la fel este și cu Împărăția cerurilor. Poți fi un servitor, o slugă exemplară, dar numai fiii sunt moștenitorii.
Și singura cale pentru a dobândi înfierea cea duhovnicească este prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria prin voința Tatălui. Căci scrie Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, spunând: „Acum nu mai ești rob, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 7).
"Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.