TRENUL VIETII..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

 Acum cata timp am citit o carte in care viata a fost comparata cu o calatorie de tren. O lectura foarte interesanta. Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coboram des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adanca la altele. Atunci cand ne nastem si urcam in tren, intalnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate, adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important in calatoria noastra. Acestea sunt fratii nostri, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el.

 Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic… Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul de langa ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… ….dar fara intoarcere.

 Deci, trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei… Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra. Si noi vom sovai desi va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. 

Cred ca o sa fiu cuprins de duiosie atunci cand cobor definitiv din tren….. Da, cred acest lucru. Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. 

Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit este gandul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfarsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cand coboram, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe. Celor care sunt parte a trenului meu, le doresc Calatorie placuta !

Multumeste-i lui Dumnezeu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                              



Nu mai mâncase de câteva zile și stătea în frig, într-un colț de bloc.
O femeie l-a văzut și l-a luat într-un restaurant să îi cumpere ceva de mâncare.
Patronul restaurantului nu a vrut sa-l servească batranel și i-a obligat să părăsescă localul… Ce a urmat, ne-a lăsat pe toți fără cuvinte!
Intr-o zi, o femeie mergea pe strada cand, cu coada ochilor a vazut un batranel cu ochii plecati, asezat intr-un colt al blocului. Omul era in varsta, nebarbierit si cu haine murdare.
In timp ce statea acolo, pietonii ocupati treceau pe langa el fara nicio problema… pentru ei era ca oricare alt om al strazii. Dar, cand s-a uitat cu mai multa atentie, femeie a ramas fara cuvinte.
Era foarte frig in acea zi si omul avea haina zdrentuita – pe langa geaca el mai avea o patura cu gauri in ea infasurata in jurul lui. Ea s-a oprit din drumul lui si s-a indreptat catre batranel: “Domnule, sunteti in regula?” – a intrebat ea.
“Nu!” – a raspuns el sarcastic. “Tocmai am venit de la masa cu presedintele… acum, lasa-ma in pace si mergi mai departe!”
Zambetul femeii a devenit si mai mare. Dintr-o data, omul a simtit o mana blanda sub brat.
“Ce faci, doamna?” – a intrebat el furios. “Ti-am zis sa ma lasi in pace!”
Chiar in acel moment, un ofiter de politie a trecut prin zona: “Exista vreo problema, doamna?” – a intrebat politistul.
“Nu, nicio problema. Incerc doar sa il ridic pe acest batranel in picioare. Ma ajutati, va rog?” – a raspuns femeia.
Politistul: “Acesta este batranul Ion. Este prin zona de cativa ani buni. Ce vreti de la el?”
Femeia: “Vedeti cafeneaua de acolo? Vreau sa ii iau ceva de mancare si sa se incalzeasca putin.”
Batranelul: “Esti nebuna? Nu vreau sa merg acolo!”
Apoi el a simtit cum alte doua maini puternice l-au apucat de celalalt brat… era politistul.
In cele din urma si cu unele dificultati, femeia si ofiterul de politie au reusit sa il duca pe batranel in cafenea.
L-au asezat la o masa intr-un colt indepartat. Era mijlocul diminetii, iar cafeneaua era aproape goala. Patronul restaurantului a traversat zona si a venit fix la masa lor.
“Ce se intampla aici, domnule ofiter? Ce este asta? De ce l-ati adus pe acest om in restaurantul meu?”
“Aceasta doamna a vrut sa ii cumpere ceva de mancare.” – a raspuns direct politistul.
Managerul, extrem de furios: “Nu aici… avand o asemenea persoana in restaurantul meu nu este bine. Imi trage in jos afacerea!”
Batranelul a zambit… “Vedeti, doamna? Am spus eu ca asa va fi. Acum, o sa va rog sa ma lasati sa plec. Nu am vrut sa vin aici!”
Femeia si-a intors privirea catre manager si a spus zambind: “Domnule, vedeti firma de peste strada?”
Patronul: “Bineinteles ca o vad. O si stiu. Ei organizeaza reuniuni saptamanale intr-una dintre camerele restaurantului.”
Femeia: “Si faci un profit bun din furnizarea alimentelor la intalnirile saptamanale?”
Patronul: “De ce va intereseaza?”
Femeia: “Ei bine, domnule, eu sunt presedintele companiei.”
Patronul nu a mai spus nimic… Femeia, din nou cu zambetul pe buze: “M-am gandit eu ca asta va schimba lucrurile.”
Apoi, intorcandu-si privirea catre politist: “Domnule ofiter, vreti sa luati micul dejun cu noi?”
Politistul: “Nu, multumesc, doamna. Sunt la datorie.”
Femeia: “Atunci, probabil, o cafea la pachet?”
Politistul: “Da, multumesc. Ar fi frumos.”
Patronul a raspuns: “Imediat pregatesc cafeaua.”… si a plecat.
Ofiterul l-a privit si a spus: “L-ati pus la locul lui.”Femeia: “Nu asta a fost intentia mea. Credeti sau nu, am un motiv pentru care fac toate astea.” S-a asezat in fata batranelului si l-a intrebat: “Va amintiti de mine?”
Batranelul: “Cred ca da. Vreau sa spun ca imi esti cunoscuta…”
Femeia: “Sunt un pic mai in varsta… Dar mai stii ziua in care tu lucrai aici si eu am intrat pe acea usa, inghetata de frig si moarta de foame?”
Politistul: “Doamna, cum asa?”… nu ii venea sa creada ca o femeie de succes ar fi avut vreodata o astfel de problema.
Femeia a inceput sa povesteasca: “Eram tanara, aveam 20 de ani. Am venit la oras pentru a imi gasi un loc de munca, insa nimeni nu a vrut sa ma angajeze.
Nu aveam cu ce sa imi platesc chiria, asa ca proprietarul m-a dat afara din apartament. M-am plimbat pe strazi zile intregi. Era februarie, eram inghetata si aproape moarta de foame. Am vazut acest loc si am intrat in speranta ca voi primi macar o supa calda.”
Batranelul a zambit si a spus: “Acum imi amintesc… eram in spatele tejghelei de servire. Ai venit si m-ai intrebat daca poti lucra cateva ore la noi pentru ceva de mancare. Ti-am spus ca este impotriva regulilor restaurantului.”
Femeia a continuat: “Stiu… atunci mi-ai facut cel mai mare sandwich cu friptura de vita pe care l-am vazut in viata mea, mi-ai oferit un ceai cald si mi-ai spus sa ma asez la masa pentru a ma bucura de ele. Mi-era teama ca vei avea probleme.”
Batranelul: “Si, cum ai reusit sa ajungi asa sus?”
Femeia: “In acea zi am fost angajata. Am muncit foarte mult pentru a ajunge sus. In cele din urma, mi-am deschis propria afacere care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a prosperat.”
Cand a terminat, ea a scos o carte de vizita din poseta: “Dupa ce terminati de mancare, veniti la birou si il cautati pe omul asta. El este directorul de personal al companiei mele.
Ma duc sa vorbesc cu el acum, sunt sigura ca iti va gasi un loc de munca. Cred ca iti poate da si un avans pentru a iti cumpara cateva haine si sa iti inchiriezi o camaruta pe undeva. Si, daca ai nevoie vreodata de ceva, usa casei mele este intotdeauna deschisa pentru tine.”
In ochii batranului au aparut imediat lacrimile: “Cum voi putea sa iti multumesc vreodata pentru toate astea?”
Femeia: “Nu imi multumi mie. Multumeste-i lui Dumnezeu, el m-a adus astazi in fata ta.”